Locul în care a fost paradisul

30/01/2013

Reucunosc, m-a intrigat titlul romanului lui Carlos Franz, despre care auzisem că s-ar petrece în America Latină: Locul în care a fost paradisul. De ce locul în care a fost paradisul și nu locul în care este paradisul, m-am întrebat? Măcar un fel de paradis ar putea fi imaginat pe acest continent plin de vitalitate: al simțurilor, al naturii, al culorilor, căci ce altceva decât belșug și nelimitare pe orice plan poți găsi la ecuatorul amazonian? Și într-adevăr, povestea lui Franz surprinde toată această atmosferă splendidă a abundenței și a concentrării biologice, naturale, emoționale într-o manieră cât se poate de cuceritoare, dezvăluind în același timp și reversul ceva mai întunecat și mai amar al aparentului eden.

Anita se reîntâlnește într-un oraș din Peru cu tatăl ei care deține încă funcția de Consul. Consulul e un bărbat trecut de vârsta a doua care își păstrează însă atuuri seducătoare: are un alură misterioasă, experimentată, deși degajă un aer de galant dezamăgit. Tatăl Anitei suferă în fond de sindromul diplomatic, al omului prins într-un angrenaj delicat, provocat să joace în echilibru toată cariera, între lumea din care provine și lumea în care își trăiește viața. Pentru politicieni și pentru autoritățile din romanul lui Franz, a îmbrățișa definitiv și nestingherit lumea cu împrumut care ți s-a dat, a o asimila fără probleme reprezintă în fond un mare păcat și o pierdere a credibilității în ceea ce privește  interesele pe care le reprezinți. Și totuși, Anita își află tatăl exact în momentul în care acesta e dispus să facă un pas riscant: să își asume seriozitatea relației sale cu Julia, aparent o felină languroasă cu vreo 30 de ani mai tânără decât Consulul. Fără să pară însă plictisită, fără vreun glăscior pițigăiat și sâni de Playboy, Julia ascunde însă o poveste tristă și un devotament relațional pe care Anita îl va descoperi cu surprindere. Relația dintre cele trei personaje va fi marcată de un incident cu mize deopotrivă politice și personale: prăbușirea unui avion pilotat de un bărbat extrădat, suspectat de spionaj pe care Consulul va încerca să îl protejeze.

Sosirea lui Enrico în casa Consulului va cataliza o serie de incidente care îi vor marca în cele din urmă pe toți protagoniștii amintiți. Întâmplările se derulează pe fondul extravagant și fascinant al intersecției dintre sălbăticia și civilizația peruană. Aeroprotul din Iquitos arată ca o șopârlă preistorică, drumurile argiloase se întretaie cu asfaltul, jungla pare să fi primit o supradoză de clorofilă. Suntem pe pământuri care se lipsec de tine, la intersecția a trei frontiere, acolo unde există putere dar nu prea există autoritate. Carlos Franz ne poartă într-o lume populată cu mult pitoresc, în care se simte febra aurului și a cauciucului, cu mașini Cadillac colorate din care răsună samba și valsuri, cu baruri în care se bea rachiu din trestie de zahăr. Cititorii vor fi purtați prin lagune, în călătorii cu jeepurile, cu șalupele pe canale labirintice, vor savura popasuri în tot felul de așezări inedite, în compania câtorva personaje memorabile. Așa cum am amintit însă, în ciuda faptului că totul pare să capete reliefuri paradisiace (iar Franz surprinde lumea sudamericană așa cum numai un localnic și un cunoscător autentic ar putea să o facă), vorbim despre un… fost paradis, cel puțin pentru protagoniști. Iar asta pentru că, în ciuda faptului că falsele anotimpuri de la ecuator îți pot da senzația că ești imun la trecerea timpului, că totul pare încremenit într-o fotografie vie și plină de culoare, dramele, trecutul și alegerile personajelor vor dovedi contrariul…

Anita, Consulul, Julia și Enrico trăiesc într-o lume a aparențelor, minunate și strălucitoare dar care nu poate camufla conflicte interioare și consecințele dureroase ale unor acțiuni. În fapt, toate personajele lui Franz par să aibă o dimensiune dezrădăcinată, par să fie cumva pierdute în acest (pseudo)paradis sudamerican, par mai degrabă niște suflete ambulante care nu își găsesc locul. Poate tocmai de aceea ratează integrarea în acest eden, atâta timp cât se vor supune observației pe care o face chiar Anita la un moment dat: “Suntem toți niște necunoscuți care ne întâlnim, pentru o clipă, într-o cabană de penumbre și dispărem înainte de apusul soarelui”. Cumva, aceasta remarca are pana la urma o putere de generalizare, dincolo de universul romanului.

LOCUL ÎN CARE A FOST PARADISUL – Carlos Franz – Editura Rao, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *