Nadja

20/02/2013

Evenimentul editorial care a avut loc, chiar în jurul datei la care am organizat Clubul de Lectură din luna ianuarie nu i-a lăsat, pare-se, indiferenți pe participanți. A fost vorba de apariția în limba română a unei opera euroepene celebre, semnată de un autor nu mai puțin celebru, anume Andre Breton. Romanul său cu mare ecou în epocă, Nadja a fost publicat de Editura Polirom chiar în ianuarie, iar o parte a celor prezenți la Clubul de Lectură, în acea după amiază au ales imediat cartea pentru a fi discutată în luna februarie. Mărturisesc că fiind un cvasiignorant, când vine vorba de surparealism, m-am bucurat într-un fel, că voi avea ocazia să mă apropii la firul ierbii de unul din textele fundamentale ale acestui curent cultural influent. Nu aveam însă idee ce mă așteaptă: un amestec literar dens și eterogen, dificil de parcurs, chiar dacă are mai puțin de 150 de pagini care abundă în referințe culturale, în digresiuni și care sfidează strategiile compoziționale obișnuite. Asta, ca să nu mai pun la socoteală cele peste 100 de note (cvasi)lămuritoare care sunt compilate la finalul volumului – cei care au parcurs Ulise al lui James Joyce probabil că își vor exersa dexteritatea degetelor între pagini, răsfoind  volumul de la note la textul operei, fără probleme pe tot parcursul lecturii.

Evident, prin construcția și prin mizele sale, romanul lui Breton este greu de rezumat, ba chiar m-am și întrebat, pe măsură ce citeam, dacă poate fi, în fapt, rezumat. Romanul consemnează cumva  o serie de întâlniri pe care naratorul le are cu un personaj feminin, în Parisul anilor 20 sau după spusele naratorului, e vorba de o relatare a evenimentelor mărunte care s-au îmbinat într-o manieră particulară. Autorul nu își propune nici mai mult nici mai puțin decât să rezume episoadele cele mai marcante ale vieții mele, așa cum este ea accesibilă în afara planului ei organic, adică exact în măsura în care este lăsată în voia hazardurilor, atât a celor mari cât și a celor mici (…) care mă introduce într-o lume parcă interzisă a apropierilor subite, a coincidențelor uluitoare, a reflexelor care primează asupra oricărui alt plan al mentalului. Am ales acest pasaj lung pentru că este ilustrativ pentru spiritul scriiturii: naratorul pare a fi preocupat pur și simplu de întâlnirea cu lucrurile care să îl surprindă, urmând să își lase mintea liberă să exploreze și să divagheze pe orice temă, pornind de aici. Realitatea în romanul lui Breton sau mai degrabă, anumite elemente din realitate devin doar pretexte, doar surse punctuale și ocazionale pentru o desfășurare mentală mai mult sau mai puțin aleatoare. Sursa cea mai stabilă a romanului pentru asemenea exerciții imaginative se dovedește a fi Nadja, o femeie subțire, cu zâmbet imperceptibil, cu ochi de ferigă , cu o situație materială precară, pe care naratorul o cunoaște pe stradă și care stimulează succesiv, curiozitatea dar și plictiseala povestitorului. Prin Nadja, protagonistul romanului trece de la reflecții asupra grupului și practicilor suprarealiste, la piese de teatru, la anecdote artistice, la desene, la repere arhitecturale, la remarci legate de muncă, de psihanaliză și în final la o aprigă critică a nebuniei și a psihiatriei în general (este cunoscut respectul suprarealiștilor pentru nebunie, privită ca o sursă privilegiată a creației). Conversațiile cu Nadja sunt uneori provocatoare, alteori dificile, dar interacțiunea își va pierde cu adevărat farmecul atunci când Nadja se va dovedi tot mai preocupată de relatarea peripețiilor ei jalnice, dintr-o biografie nu foarte fericită. Este și momentul în care ea va fi suspectată de tulburări psihice, fapt care va antrena o tiradă usturătoare a lui Breton împotriva psihiatriei.

Stilul lui Breton pare, per ansamblu, destul de sec, documentarist, amintind de un proces verbal, de o relatare medicală, ca și când autorul și-ar fi asumat doar dreptul de constatare asupra lucrurilor, fără să le ofere sens, fără să le obiectiveze. În fapt, întreg romanul pare un soi de stare de expectativă a neobișnuitului iar impresiile protagonistului oscilează, între plictis și interes, în funcție de locurile și persoanele de care se lovește.

Proza lui Breton este cel puțin bizară, dacă nu chiar neinteligibilă pentru un cititor neinstruit, pentru o primă lectură (abundă, așa cum am amintit, referințele mitologice, cultural-artistice în cele mai subtile forme). Postfața de la final, semnată de traducătorul volumului, Bogdan Ghiu, vine să lămurească contextul publicării și elemente din biografia lui Breton și din implicarea sa în mișcarea suprarealistă. Încă nu îmi dau seama exact, prin ce concurs de împrejurări am ajuns să alegem acest volum pentru a-l discuta la clubul de lectură, dar mă gândesc că se va dovedi o opțiune cât se poate de provocatoare, un pretext la îndemână pentru a afla mai multe despre suprarealism.

Vă așteptăm să schimbăm impresii de lectură pe 22.02.2013, începând cu ora 18, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov.

NADJA – Andre Breton – Editura Polirom, 2013

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *