Sacrificiul din miezul iernii

25/02/2013

Deși îmi propun de ceva vreme (cred că de mai bine de un an), tot nu am apucat să citesc celebra triolgie Milennium a lui Stieg Larsson. Cu toate acestea, Seria Neagră a Editurii Trei continuă să mă îmbie din când în când, cu povești pline de suspans, îngropate sub zăpezile și iernile nordice, așa că, până la Stieg Larsson, m-am gândit să mă apropii de noul rege al prozei polițiste scandinave, anume Mons Kallentoft și al său roman, Sacrificiul din miezul iernii.

E un roman care are toate ingredientele unei povești polițiste bine gândite, de la cadru și până la arhitectură.  Cititorii sunt purtați în zona scandinavă, introduși într-o atmosferă pe măsură – o iarnă grea care face țăndări părul din nas, cu un frig pătrunzător și interminabil (un frig care nu vrea să dea înapoi și cu care trebuie să trăiești la fel precum o durere de spate). E vorba de o iarnă care îi smintește pe toți în fapt, cu o vreme parcă prielnică pentru cele mai crunte și mai neobișnuite întâmplări. Cu toate acestea, cadrul sinistru în care e proiectată povestea nu îi împiedică desigur, pe polițiști să își facă datoria, atunci când se confruntă cu o crimă bizară: un bărbat supraponderal este ucis și spânzurat într-un copac la marginea unui oraș. Malin și Zeke, polițiștii care investighează cazul nu au, la început, nici măcar o pistă pe care să o urmărească așa că apelează, pentru a identifica victima, la public, prin presă… nu foarte promițător și nu foarte profesionist, te-ai putea gândi, pentru autoritățile greu încercate. Cu toate acestea, apelul la public se dovedește cât se poate de fertil… ba chiar am putea spune că acei mulți anonimi care apar, în debutul romanului, condiționează evoluția anchetei (iată o poveste în care reușitele anchetatorilor sunt mai degrabă călăuzite din exterior și nu neapărat susținute doar de flerul și personalitatea polițiștilor).

De la lipsa totală de indicii, Malin și Zeke vor ajunge să dezvolte o mulțime de piste pe care să le aprofundeze, doar că ele nu capătă un relief coerent și nici nu converg spre un rezultat comun, ci dimpotrivă, îi împrăștie pe anchetatori în direcții diferite. Așa cum se va dovedi bărbatul asasinat era un singuratic, un marginalizat nesimpatizat de prea multă lume, ba chiar hărțuit și batjocorit de tot felul de indivizi. Cine ar fi putut însă înfăptui crima? Să fie vorba de o poantă infantilă terminată sinistru, pregătită de puștii din împrejurimi? Să fie vorba de o răzbunare a unei familii care trăiește izolată și care a căutat justiție prin propriile mijloace, pentru un viol petrecut cu ceva timp în urmă, al cărui presupus autor a fost chiar cel asasinat ulterior? Să fie vorba de ceva mai mult, de un adevărat ritual păgân, de o ofrandă adusă zeilor mitologiei nordice? Mons Kallentoft reușește să mânuiască bine aceste trei ipoteze, să le complice, să le dezvolte pe parcursul întregului roman, să stârnească bănuiala cititorului și desigur, a anchetatorilor până aproape de final. Dozarea acțiunii este așadar inspirată: când unul din firele anchetatorilor pare că s-a răcit, el este resuscitat, prin apariția unor noi detalii, la momentul oportun, fapt care readuce în actualitate premisele uitate. Pe lângă această împletitură narativă care întreține suspansul, Mons Kallentoft alege să schimbe inclusiv perspectivele narative, iar schimbarea apare imprevizibil și aduce în atenția cititorului personaje episodice, inclusiv fantoma celui decedat care, fără să facă prea multă lumină în caz, îi conferă o dimensiune și mai misterioasă, decredibilizând sau umanizând după caz, respectivele personaje. Tocmai pentru a creiona firescul protagoniștilor, pentru a-i face mai plauzibili (mai ales că aceștia acționează într-un interval de timp destul de îndelungat), dar și pentru a oferi puncte de respiro în cadrul evoluției narațiunii, autorul alege să dezvăluie și câte ceva despre viața privată a anchetatorilor: Malin nu este doar o polițistă cu sânge rece, o figură justițiară metalică, o detectivă viguroasă, ci este o femeie cu propriile vulnerabilități, care preferă reflecțiile matinale, care suferă de insomnii și care se străduiește să gestioneze o relație nu tocmai ușoară cu fiica ei de 14 ani (care, din păcate seamănă atât de bine cu Malin la acea vârstă).

În ciuda faptului că este populat de multe personaje, că antrenează o poveste complexă, bine închegată, romanul lui Mons Kallentoft se citește rapid și menține interesul cititorului într-un echilibru perfect, printr-un sistem de pârghii de construcție bine pus la punct. Cel mai mult mi-a plăcut însă faptul că romanul lui Kallentoft, păstrează o aură misterioasă, chiar și când cazul ajunge la un deznodământ… și asta nu  pentru că ar exista o continuare obligatorie, hollywoodiană, a poveștii ci pentru că pur și simplu nu toate întrebările trebuie să aibă neapărat un raspuns…

SACRIFICIUL DIN MIEZUL IERNII – Mons Kallentoft- Editura Trei, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

2 Comments

  • Sever Gulea 28/02/2013 at 9:06 pm

    Sincer si eu am inceput sa citesc la un moment dat trilogia Millennium si nu am fost hipnotizat, asa cum ma asteptam, de primele 50 de pagini… acest lucru si timpul limitat de care dispuneam m-au impiedicat la momentul respectiv sa duc la bun sfarsit lectura. Dar ma simt incurajat tocmai de observatia ta, ca dupa 200 de pagini n-o voi mai lasa din mana. Pana atunci, iti recomand Sacrificiul din miezul iernii!

  • Fara Miere 28/02/2013 at 10:21 am

    Primele 200 de pagini din trilogia Millennium mi s-au părut plictisitoare, dar ceea ce a urmat m-a determinat să consider cele trei cărţi ca fiind unele dintre cele mai frumoase şi mai captivante pe care le-am citit.

    Nu am citit (încă) “Sacrificiul din miezul iernii”, dar atât timp cât are o crimă şi anchetă trebuie să o trec pe lista cărţilor de lecturat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *