Orașul și câinii

04/03/2013

De când cu Schimb de Cărți și Clubul de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, cred că mi-am făcut un pic mai mult curaj în a aborda autori de care mă temusem ani de-a rândul. Iar dacă cele două evenimente menționate m-au făcut să mă apropii de Jose Saramago (chiar și cu punctuația lui dificilă) sau de Boris Vian (chiar și cu puștile sale clocite din pământ de oameni), n-a mai trecut mult timp până să deschid, într-un final și un roman semnat de Mario Vargas Llosa. Și am făcut-o la recomandarea colegului meu, Horia Nilescu, cel care a rămas cât se poate de încântat după lectura primului roman semnat de autorul sudamerican, care de altfel este și primul roman al scriitorului premiat cu Nobel anul trecut, tradus de Editura Humanitas în anii 90.

Este vorba de Orașul și câinii, o poveste inițiatică, despre maturizarea adolescenților în Lima postbelică, la o școală militară. Avem de a face cu un edificiu calculat să asambleze bărbați adevărați, să forjeze masculinitatea în formele ei depline. Colegiul Leoncio Prada este un loc în care paturile sunt ostile, în care cearșafurile sunt reci, în care cadeții sunt supuși disciplinei militare riguroase, pe toată durata celor 5 ani petrecuți aici: nu lipsesc plantoanele, exercițiile matinale, respectarea precisă a ierarhiilor, atâta timp cât conducătorii acestei școli încearcă să transmită cadeților coordonatele generale ale spiritului militar: supunere, muncă și curaj. Sarcina transformării băieților în bărbați e completată chiar și prin mijloace religioase: preotul colegiului le vorbește cadeților de peruanii cu trecut ireproșabil și îi compară pe militari cu misionarii.

Dincolo de această armătura aparentă oțelită și elitistă își face însă loc o existență neoficială, care reprezintă în fapt revanșa cadeților la caznele și privațiunile la care sunt supuși. De remarcat faptul că cei înscriși la colegiu, departe de a fi învățăcei promițători, aplecați spre o carieră militară, sunt mai degrabă adolescenți cu proveniențe sociale destul de variate, obligați de către părinți să studieze la această școală , executând parcă o misiune de pedeapsă, ca să nu ajungă derbedei sau homosexuali. Tocmai de aceea adolescenții sosiți la Leoncio Prada par să întâmpine disciplinarea violentă pregătită de personal, în numele onoarei militare, cu propriile strategii de rezistență, prin care să sfideze pe de o parte interdicțiile și prin care să-și gestioneze transformările biologice și psihologice ale vârstei provocatoare pe care o trăiesc.

La Colegiul Leoncio Prada cadeții fură subiectele de examen, practică jocuri de noroc la spălătorie, noaptea, fumează, ascund sticle de băutură în dulap, se întrec în tot felul de concursuri ciudate cu mize violente sau sexuale și se preocupă îndeaproape de ritualurile de inițiere ale recruților din anii mai mici. Ritualurile implică desigur multă bătaie și batjocură, buzunăreală, cântece, dansuri ridicole la care cadeții proaspăți veniți sunt supuși timp de luni de zile. Personajele trăiesc așadar  o vârstă conflictuală, într-un spațiu care se dovedește, la rândul său conflictual. Dincolo de zidurile colegiului, așa cum amintesc biografiile câtorva personaje, biografii care se intercalează cu firul narativ principal, se află viața ușoară și spectaculoasă: cu fotbalul omniprezent de pe maidan, cu excursiile aventuroase pe teren accidentat, cu filme, cu tururi de bicicletă și desigur… cu viața de noapte colorată a Limei. Nevoiți să se apere de agresivitatea cadrelor didactice, atât de aspre și atât de oarbe la ilegalitățile practicate de cadeți, nevoiți să se protejeze de violența colegilor  și să-și gestioneze cumva sexualitățile în evoluție, veteranii anului 5 dezvoltă o solidaritate de grup aparte, cu propriile ei ierarhii, convenind ca nimeni să nu dezvăluie practicile escapiste la care apelează cadeții. Doar că unul din cadeți, poreclit Sclavul, marginalizat și asuprit, incapabil să mai suporte atmosfera cruntă în care trăiește decide să își toarne colegii ofițerilor. Sclavul moare însă apoi, în condiții dubioase, trezind suspiciunile unui alt cadet, Alberto, cel care devine, la rândul lui convins că firavul său coleg a fost asasinat de liderul grupului anului 5, poreclit Jaguarul. Din acest punct va începe o anchetă scandaloasă, capabilă să dea peste cap reputația colegiului și viitorul cadeților. Acțiunea se încheagă practic în jurul acestor trei personaje care vor oferi fiecare o altă perspectivă asupra testului bărbăției.

Cu ironie incisivă, Llosa atacă prin mijloace literare, tiparele rigide  cultivate orbește de către armată, provocând o discuție pe marginea ideii de masculinitate. Povestea autorului sudamerican mi-a amintit de două pelicule semnate de Stanley Kubrick: Full Metal Jacket și Paths of Glory. Pe de o parte, așa cum se întâmplă și în Full Metal Jacket, Llosa urmărește impactul profund și consecințele dezastruoase pe care le poate provoca pregătirea extremă din armată asupra unor conștiințe fragile și, pe de altă parte, așa cum se întâmplă în Paths of Glory, Llosa provoacă ideea de onoare militară și masculină,  urmărind ciocnirea dintre calculul pragmatic și datoria morală (așa cum se va dezvălui, unii dintre ofițeri par mai preocupați de aspectul imaculat al dosarului lor, decât de ideea de dreptate).

Citiți un roman cu încărcătură autobiografică, un portret convingător de vârstă, cufundat într-o atmosferă greu de uitat, cu deschidere spre orizontul adânc al filosofiei morale.

ORAȘUL ȘI CÂINII – Mario Vargas Llosa, Editura Humanitas, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *