Copacul Dorintei

30/03/2013

Intr-un sat uitat de lume din Gruzia (actual Georgia) anilor ’20 isi face aparitia , dupa o absenta de cativa ani, tanarul Gedya (Soso Dzhachvliani). Cat timp a fost plecat prea multe nu s-au schimbat in mica si rigida comunitate. O exceptie notabila o reprezinta faptul ca fosta sa iubita Marita (Lika Kavzharadze) s-a casatorit cu un baiat instarit din sat in urma acordului dintre parintii celor doi si aprobarea liderului moral al comunitatii , conservatorul Tsitsikore (Konstantin Daushvili ). Desi sunt constienti de urmari cei doi tineri decid sa reaprinda flacara iubirii lor, insa costul platit va fi unul mult prea mare. Intr-un sat mic , unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, o asemenea indiscretie nu poate fi trecuta neobservata. Marita , acum insarcinata cu copilul lui Gedya, este imbracata in alb, urcata pe un catar si batjocorita in tot satul. Intr-o scena incredibil de puternica satenii arunca cu noroi in ea intr-o metafora de intinare a inocentei. Pentru a duce absurdul pana la capat Tsitsikore decide o soarta tragica pentru fata asumandu-si rolul de Dumnezeu pentru comunitatea pe care o conduce neoficial , in ciuda protestelor preotului si catorva dintre localnici. Majoritatea dintre ei insa il urmeaza orbeste crezand cu tarie ca gestul lor extrem este unul cat se poate de corect si justificabil. Incercarea lui Gedya de a preveni aceasta nenorocire se lasa cu o alta cei doi intalnindu-se intr-o lume mai buna neincorsetata de reguli absurde.

Filmul lui Tenghiz Abuladze, unul dintre cei mai apreciati regizori de filme de arta, este un avertisment la adresa celor care  cred si nu cerceteaza. Conceput ca o metafora pelicula este foarte trista , in opinia mea printre cele mai triste filme realizate, insa daca aveti o dispozitie care sa va permita sa tolerati cruzimea dar mai ales injustitia prezentata atunci veti avea ce vedea. Cu influente clare din Tarkovski (inevitabil pentru orice regizor din zona rusa) dar si din Theodoros Anghelopoulos “, Copacul Dorintei” ne propune un studiu sociologic dureros de realist al unei comunitati al carei zeu este un muritor plin de defecte si fixisme. Interesant este ca persoanele care se opun acestui regim si mai ales pedepsei alese pentru amantii damnati sunt exact exclusii comunitatii: o femeie cu fata pudrata alba si cu o autobiografie romantica inventata, un batran cu palton si baston care asculta semnele pamantului si o femeie frumoasa si deocheata ce refuza sa poarte haine inchise. Rigiditatea medievala micii comunitatii gruzine va va aminti de comunitatea din satul lui Alexis Zorba, care avea cam aceleasi opinii in ceea ce priveste adulterul. Dar daca in Zorba mai gasim dans si rasete in micul sat georgian tristetea si meditatia asupra unei vieti cu constienta mortii este pretutindeni. Ceea ce este fascinant la acest film este ca nu religia ii determina pe oameni sa fie atat de macabri ci credinta intr-un om si ale sale reguli inventate de el care nu au niciun temei spiritual. Poate de aceea personajele cauta permanent acel copac mitic care va impune dorinta drept o virtute in canoanele omenirii.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=K6L3_qEzf0E[/youtube]

Un film fascinant pentru care va trebuie o minte odihnita. Un film care continua incursiunea noastra in magnifica cinematografie rusa ce se va incheia cu proiectia filmului “Tarul” pe data de 12 aprilie la ora 20:00.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *