Dacă vă era dor să citiți o poveste de dragoste cu năbădăi, în cel mai pur stil franțuzesc, cu pasiuni incandescente, inepuizabile și libertinaj fără granițe (în fond, nu e greu de înțeles de ce Henry Miller a dus mult timp dorul Parisului), nu puteți să ocoliți proaspătul titlu apărut la Editura Art, publicat în cadrul seriei de autor dedicată controversatei Francoise Sagan. Scriitoarea franceză îmi era familiară mai degrabă din auzite și mai puțin pentru contribuțiile literare. Da, auzisem despre asocierea ei cu Truman Capote, de pasiunea pentru mașini luxoase, de scandalurile sexuale și poate doar de două romane: celebrul Bonjour, tristesse! a cărui reeditare o aștept cu interes și Vă place Brahms? Despre Patul răvășit nu știam nimic, dar m-am bucurat că am ocazia să citesc în sfârșit un roman semnat Francoise Sagan (traducerile în limba română sunt din păcate rare în ceea ce o privește pe copila teribilă a Franței ultimei jumătăți de secol).
Patul răvășit este, ce altceva decât o poveste de dragoste, în extravaganța pariziană a lumii spectacolului, derulată între două personaje cât se poate de contrastante. Edouard este un dramaturg francez, posibil cel mai bun autor de teatru incomunicabil, aflat la începutul unei cariere promițătoare care și-a petrecut ultimii 5 ani de viață încercând să uite o femeie. Ce ghinion sau ce noroc, că după 5 ani de când a fost părăsit, Edouard o reîntâlnește și ajunge să fie implicat într-o relație chiar cu femeia care l-a chinuit în trecut. În prezența ei, Edouard, posedat de aceeași pasiune nestinsă de trecerea timpului, devine un mielușel, un nebun slab și imprudent. Pentru Edouard nu mai există anotimpuri, luni sau zile, în afara momentelor în care se întâlnește cu adorata sa prezență feminină. Cu indulgența îndrăgostitului, personajul masculin găsește farmec în slăbiciunile iubitei, chiar și când acestea pot deveni fatale. Cine este însă acest astru în jurul căruia gravitează existența lui Edouard? Beatrice Valmont, o actriță franceză, al cărei nume amintește, probabil neîntâmplător de cuceritorul cinic al lui Choderos De Laclos, din Legăturile primejdioase. Beatrice este desigur de o frumusețe greu de egalat, chiar dacă trecută de 30 de ani. Cu un aer violent, dezarmant, senzuală și libertină, fără niciun simț de sacrificiu (nu e deloc o damă cu camelii, așa cum remarcă unele personaje), mai degrabă un animal sălbatic și o mașină de război, Beatrice este, fără îndoială o devoratoare de extazuri și atenție. Defectele ei sunt mai excitante decât calitățile: gustul pentru bărbați și ambiția nemăsurată fascinează și înfricoșează în egală măsură. Stările ei de spirit sunt forțe ale naturii, independente parcă de voința ei.
Beatrice pare să trăiască pur estetic, pentru a fi plăcută, pentru a fi admirată iar personajul feminin fatal se pleacă temporar doar în fața dorințelor fizice ale bărbaților încinși (dintr-un soi de datorie ancestrală). Cu toate acestea, persistența lui Edouard și priceperile sale de amant o împing pe Beatrice să îl păstreze alături de ea, într-o relație deschisă pe care doar actrița o manipulează: cruzimea și infidelitățile ei se lovesc însă de felul dezarmant în care Edouard alege să devină un învins fără consolare, încă de la început. Relația se dezvoltă, în aproape întreg romanul pe coordonate asimetrice: Beatrice este călăul iar Edouard cel care este executat de nenumărate ori. Iar cel mai ciudat este că cei doi par să se împace cu această raportare, atâta timp cât nu par să creadă în egalitate când vine vorba de dragoste… e vorba de o dragoste, cumva religioasă, în care unul din personaje joacă rolul idolului iar celălalt pe cel al adoratorului. Și totuși, ce se va întâmpla atunci când și Beatrice își va pune problema (ce gest fără precedent pentru ea!) raportării sentimentale la Edouard? Sunt pregătiți călăul și condamnatul să renunțe la eșafod, la măști, la… obișnuințe pentru a trăi o poveste mai autentică, mai banală, mai lipsită de zbucium? Vă rămâne să descoperiți.
Povestea lui Sagan sondează psihologia unei iubiri pătimașe, cu reliefuri patologice, proiectând-o pe un fundal adecvat, al lumii decadente a spectacolului și high-lifeului parizian. În ciuda faptului că par să trăiască în epoca necesității plăcerii, a celebrării libertinajului și individualismului, protagoniștii lui Sagan par însă mai lipsiți de libertate ca niciodată – iată cum percepe chiar Edouard ceea ce trăiește cu Beatrice: Era ca și cum s-ar fi urcat din mers într-un carusel asurzitor și dezastruos, hurducăind din toate încheieturile, din care ar fi vrut să se dea jos cu orice preț dar de care, în momentul acela, viteza atinsă și legile fizice ale greutății îl țineau legat.
Impulsionați de propriile coordonate extreme ale personalității, Beatrice și Edouard se învârt într-un cerc vicios, în care dezechilibrele, infidelitățile, loviturile, anxietățile găsesc rezolvarea în acel panaceu universal al… patului răvășit, al extazului carnal fără limite. În funcție de felul în care veți percepe această funcție a patului în romanul lui Sagan, veți decide dacă citiți o impresionantă și intensă poveste de dragoste sau mai degrabă o melodramă învăluită într-un parfum franțuzesc, mult prea dulceag. Indiferent de ce verdict veți da în acest sens, veți aprecia cu siguranță eleganța și precizia limbajului, finețea analizei și până la urmă… tributul adus feminității de către Francoise Sagan.
PATUL RĂVĂȘIT – Francoise Sagan- Editura Art, 2013
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
