Iubire la suprapret

03/04/2013

În ciuda dimensiunilor modeste și în ciuda faptului că e inclus într-o colecție cu adresabilitate mai degrabă feminină, volumul lui Brigitte Giraud, apărut la Editura Nemira m-a atras, prin ideea în jurul căreia sunt construite cele câteva proze scurte incluse între coperți. Am aflat de această colecție de povestiri la Schimb de Cărți  și, în ciuda faptului că cititorii prozelor nu s-au declarat prea încântați, am insistat totuși să le citesc și eu, mai ales că era vorba de unsprezece compoziții care transmiteau, într-o formă sau alta, un mesaj de adio…

Microficțiunile lui Giraud reprezintă de fapt deznodământul a unsprezece povești de iubire… recunosc că mi s-a părut o provocare compozițională să reușești să condensezi istorii amoroase, unele mai lungi altele mai scurte în câteva pagini, din perspectiva celor care au eșuat, din perspective celor care blindați cu scuze, cu exigențe bolnăvicioase, cu texte de încurajare pentru cei apropiați și-au împachetat dezamăgirile, părăsind scena, realizând că iubirea lor a fost ceva trăit la… suprapreț.

Dar cartea lui Giraud exact asta propune: unsprezece finaluri… ceva bizar, la prima vedere dacă ți-ai imagina cum ar fi să citești pur și simplu ultimele pagini ale unei cărți, fără să o fi parcurs de la un cap la altul sau să te uiți la ultimele minute dintr-un film, fără să știi despre ce a fost vorba. Un deznodământ e legat intim de o acumulare a tensiunii, de un punct culminant și nu poate livra, de sine stătător o experiență emoțională și intelectuală pe măsură. Sau poate? Povestirile lui Giraud exact asta încearcă să facă și  aproape în toate narațiunile chiar reușește – fără să aibă nevoie de prea multe detalii biografice, de prea multe elemente care să asambleze povestea de dragoste, perioada ei de glorie și cauzele declinului, autoarea își oprește atenția exact pe trăirile personajelor care au trecut demult de punctul de întoarcere.

În Ziua și noaptea ne întâlnim cu un el și o ea care, dincolo de aparențele comodității domestice, acelea ale alegerii culorii pentru pereții din baie, trăiesc experiența imposibilității dialogului, în care fiecare execută un monolog în gol în care cuvintele sunt cele mai puternice somnifere. Ce le spunem copiilor spune aceeași poveste a eșecului unei căsnicii cu focalizare pe ceea ce părinții trebuie să le explice odraslelor, în momentul în care decid despărțirea – este una dintre cele mai amuzante și mai înduioșătoare povești – căutând să scoată în evidență avantajele de a fi copii de părinți… divorțați: vor fi sărbătoriți de două ori, vor fi aventurieri mereu în mișcare (vor ști să-și facă devreme bagaje), vor putea să dea vina pe divorț pentru orice vor face rău etc. O altă povestire, Văduvele face un portret plin de imaginație, însumând o serie de contradicții ale femeilor rămase fără bărbați, în vreme ce Când am împlinit 10 ani surprinde câteva impresii din perspectiva unui copil confruntat cu despărțirea discretă a părinților săi. Cel mai mult mi-au plăcut trei dintre povestiri: Îți voi simți lipsa este de fapt un fel de scrisoare de adio semnată de soția unui scriitor (care mi-a amintit cumva  de romanul Soția din Paris și de Hadley Richardson, prima soție a lui Ernest Hemingway) cea care, sătulă de faptul că marele autor disprețuiește istoriile simple casnice pe care tot soția trebuie să le gestioneze, decide să abandoneze căminul conjugal. Un alt moment de adio la fel de frumos are loc între un bărbat și o femeie care și-au pierdut obișnuința de a … iubi. Cei doi se întâlnesc fără urgența dorinței, fără foamea insațiabilă a începutului, doar pentru a-și da seama că.. nu sunt ceea ce caută și că se pot refugia liniștiți în melancolia lor. În sfârșit, Obiectele este o mărturie interesantă postdespărțire despre ce transmite felul în care unul din parteneri pleacă de acasă, refuzând să aleagă orice ar putea să-i aducă aminte de căsnicia eșuată. În această situație asimetrică, celălalt partener rămâne (ce fericire?) cu toate obiectele, o moștenire grea în cele din urmă, atâta timp cât casa fostului cuplu se dovedește doar o incintă populată de elementele unei istorii ratate.

Volumul lui Giraud vorbește în fond, despre acel moment în care, de la întrebarea bruckneriană care din noi doi l-a născocit pe celălalt se trece la o altă interogație: care dintre noi doi l-a devorat pe celălalt, până nu a mai rămas decât o… cochilie goală? O cochilie care își mărturisește ultimele șoapte în aceste unsprezece povestiri.

Un volum disponibil la numai 5 lei! Vă așteptăm la ediția Schimb de Cărți din luna aprilie, la Ceainăria Ceai Etcaetera de pe strada Latina!

IUBIRE LA SUPRAPRET –  Brigitte Giraud- Editura Nemira, 2008

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

One Comment

  • Visator 05/04/2013 at 12:24 am

    In general iubirea nu se cumpara ar spune unii, insa eu sunt putin mai ciudatel, prefer sa cred ca iubirea se cumpara insa cu sentimente.
    In general se accepta, nervi si suferinta in plus, momentele de iubire reprezentand de cele mai multe ori pur si simplu pauze, ale starilor neplacute…

    Asta ma face sa cred ca cartea este mai mult decat incantatoare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *