Miramar

01/05/2013

După ce, în ultima vreme, m-am cam plimbat în jurul lumii, măcar pe plan fictiv, ajungând din Asia,  din seducătorul Azerbaijan al începutului de secol, spre Europa postbelică muncitorească britanică, apoi spre Europa nordică, în zonele rurale înghețate din Suedia, iar mai apoi în Lima colorată și plină de viață, am ajuns, cumva și în Africa, din nou în Egiptul anilor 60, văzut prin lentilele critice, alegorice ale scriitorului Naghib Mahfuz. După ce am citit Pălăvrăgeală pe Nil și am discutat despre acest roman la Clubul de Lectură, am fost curios să revin, după câteva luni asupra unei apariții recente, publicată la Editura Humanitas, anume romanul Miramar, o invitație la explorarea laturii discrete a Alexandriei postbelice, de după revoluția republicană din anii 50.

Povestea romanului care se petrece într-o pensiune din capitala Egiptului adună laolaltă personaje cu origini și vârste variate. Pe de o parte, vorbim de Amer, un bătrân care revine la pensiunea și la cafeneaua Miramar, un loc preferat în tinerețe, cuprins de o sete de tandrețe fără margini, un om care a cunoscut o viață destul de aventuroasă (inclusiv din punct de vedere politic, a fost membru activ al mișcărilor majore care au condus la reliefarea chipului contemporan al Egiptului: naționaliști, wafazi, comuniști, frații musulmani). Amer o reîntâlnește pe Mariana, proprietara localului, o adevărată arhivă vie fascinantă, profund afectată de mișcările revoluționare egiptene: una din ele i-a răpit soțul, cealaltă i-a răpit banii și familia. Trăind din venituri mici, de la chiriași modești, Mariana evocă, împreună cu Amer, zilele glorioase ale pensiunii, cu revelioane spectaculoase și belșug. Tot la Miramar îl aflăm și pe Tolba, un fost moșier, un personaj asemănat cu statuia unui rege demn, rămas fără avere și repere într-o lume dominată de proletariat. Tinerii care vizitează  pensiunea și  cafeneaua sunt: Hosny Allam, un tânăr bogat și arogant, ambițios să își deschidă propria facare, Mansour Bahy, un adevărat fiu al revoluției egiptene, un realizator de radio și desigur, controversatul Sarhan al-Beheiry, un economist dubios și oportunist, cu un trecut încurcat, cel care va destabiliza fragilul echilibru al pensiunii. Între acești bărbați, mai tineri sau mai în vârstă, apare Zohra, o fiică de țărani, fugită de acasă, dintr-un sat nu foarte îndepărtat pentru a lucra la pensiune, pentru a-și depăși condiția rurală și conservatoare impusă de familie. Zohra devine, așa cum se pot aștepta cititorii, un adevărat măr al discordiei pentru masculii de la cafenea: frumoasă, provocatoare și inocentă ea va trezi simpatia, admirația sau atracția celor pe care îi întâlnește. Însă, ca un fel de Tess D Urberviile în variantă egipteană, Zohra va ajunge să sufere și să fie dezonorată fără vina ei, generând revolta bărbaților de la pensiune. Căci mai ales Sarhan, cel care se declară îndrăgostit de ea, dar nu îndeajuns de îndrăgostit ca să o ia de nevastă, va face un gest care îi va distruge speranțele tinerei fete. Ce se va întâmpla cu Sarhan și ce vor face bărbații de la Miramar pentru a răzbuna onoarea fetei, vă rămâne să descoperiți.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în Miramar este faptul că am reîntâlnit cele două elemente distincte pe care le-am asociat cu Naghib Mahfuz de la primele lecturi: caracterul alegoric al prozei sale cufundată în realitățile egiptene nu tocmai transparente și, pe de altă parte, caracterul multiperspectival al relatării narative pe care l-am întâlnit prima oară în romanul Akhenaton sau cel ce sălășluiește întru adevăr (publicat tot de Editura Humanitas, în urmă cu mai mulți ani). Aceleași evenimente sunt relatate prin ochii mai multor personaje iar povestea capătă în cele din urmă dimensiuni simbolice: elementele de cadru și aceste multiple perspective alcătuiesc un puzzle interesant.

Miramar este un spațiu în care se întâlnesc trecutul cu prezentul, un spațiu care se poate dovedi deopotrivă refugiu și capcană pentru cei sosiți acolo, un spațiu în care se nasc promisiuni dar și deziluzii. Luând în considerare și  comentariile critice ale lui Mahfuz asupra evoluției Egiptului și referințele politice subtile din romanele sale, am putea privi cafeneaua Miramar drept un simbol al universului egiptean, redus la proporții miniaturale: un loc în care se înfruntă nostalgiile, ambițiile ascunse, onestitatea, patimile, un loc în care își fac loc idealiștii, oportuniștii, înțelepții pasivi, un loc din care nimeni nu poate ieși, în cele din urmă… netulburat.

MIRAMAR – Naghib Mahfuz – Editura Humanitas, 2013

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *