Viata lui Pi

08/05/2013

La Schimb de Cărți Brașov am primit recomandarea de a citi Viața lui Pi,  de acum cât se poate de cunosocutul roman al lui Yann Martel, care și-a câștigat celebritatea, cum se întâmplă în epoca blockbusterelor mai ales datorită ecranizării holywoodiene semnată de Ang Lee. Chiar dacă am tot avut ocazia să vizionez filmul, am preferat să dau prioritate lecturii. (cu câteva excepții, ulterior am remarcat că ecranizarea respectă destul de bine conținutul romanului deși, evident, cumva îl comprimă).

Despre romanul lui Yann Martel am auzit multe: că ar fi o reimaginare a poveștii lui Robinson Cruose în mijlocul oceanului sau a poveștii din Naufragiatul (filmul lui Robert Zemeckis cu Tom Hanks în rolul principal), că ar fi o poveste magică în care se dezvăluie legăturile puternice, circumstanțiale, între oameni și animale. Cumva cel mai tare m-a intrigat aprecierea pe care, așa cum am aflat, o face chiar unul dintre personaje în paginile romanului: că ar fi vorba de o poveste care să te poată face să crezi în Dumnezeu – scoasă din context, o asemenea apreciere ar putea părea cumva tezistă și ar putea descuraja sau încuraja, după caz, lectura. Eu unul am fost plăcut surprins să descopăr, citind romanul, că miza sa nu se circumscrie totuși, sferei teologicului și atât.

Viața lui Pi este o poveste realatată la persoana I, din perspectiva lui Piscine Molitor Patel, protagonistul cu nume ciudat (botezat, neîntâmplător, așa cum veți afla, după o piscină din Franța), un supraviețuitor al unui naufragiu în anii 70. Născut în India, în familia unui proprietar al unei grădini zoologice, cu viziuni moderne și științifice asupra lumii, Piscine (sau Pi, așa cum este poreclit) își descoperă de mic interesele cele mai profunde: religia și zoologia. Explorând pe rând, spre uimirea părinților și a cunoscuților, o percepție complementară asupra religiilor, Pi cochetează și cu hinduismul și cu creștinismul dar și cu islamismul – toate aceste credințe sunt forme diferite care îl apropie pe protagonist de divinitate.  Relația lui Pi cu animalele este de asemenea specială: de mic Pi se lasă căutat de elefanți prin haine, depuricat de urangutani și nu ratează ocazia de a admira frumusețea piramidelor alcătuite de broaștele țestoase. Temător fiind în ceea ce privește siguranța fiului său, tatăl lui Pi încearcă să îi demonstreze prin câteva exemple crude și brutale, că fiecare animal se poate dovedi oricând un pericol pentru oameni și că instinctele de supraviețuire ale jivinelor nu au nimic de a face cu proiecțiile emoționale ale vizitatorilor sau îngrijitorilor.

La finalul anilor 70, familia lui Pi se decide să părăsească India pentru a ajunge în Canada, cu tot cu animalele grădinii zoologice, dar vaporul pe care erau îmbarcați se scufundă din cauze inexplicabile iar adolescentul Pi se trezește singur, pe o barcă de salvare, alături de o hienă, o zebră rănită, un urangutan și… un tigru bengalez, botezat Richard Parker. Povestea nu capătă reliefuri optimiste, umanizante, moralizatoare, mizând pe ideea că, în circumstanțe dificile, creaturile provenind din medii și ierarhii evolutive cât se poate de diferite, găsesc calea de colaborare. Dimpotrivă, ferocitatea și instinctele primare îl tulbură intens încă de la primele ceasuri ale derivei pe Pi: pe rând, zebra, urangutanul și hiena dispar în lupta pentru supraviețuire, urmând ca singurii călători ai ambarcațiunii modeste să rămână Pi și tigrul Richard Parker. Aflând suficienți biscuiți și suficientă apă pentru a rezista o perioadă de timp  dilema lui Pi devine evidentă: să încerce să ucidă tigrul, să ducă un război de uzură cu el sau să îl țină în viață? În ciuda caracterului său înspăimântător și dezlănțuit, în ciuda faptului că Pi este nevoit să se autoexileze pe o plută pe lângă barca de salvare, prezența tigrului va ajunge să îl salveze pe protagonist.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=aee2cbOh5kk[/youtube]

Prezența lui Richard Parker îl va provoca permanent pe Pi,  la început să rămână lucid și să întâmpine amenințările, ca mai  apoi îl stimuleze  să îngrijească animalul care, obișnuit cu ritmurile grădinii zoologice, nu se poate întreține singur. Evoluția raportării protagonistului la tigru nu este însă liniară și simplificatoare, ci își păstrează caracterul polivalent, condensând mereu spaima, afecțiunea și prudența. Fără să reușească să îmblânzească cu adevărat tigrul, Pi se coboară, presat și de circumstanțe la nivelul animalic – foamea și greutățile de pe mare îl vor împinge să apeleze la cele mai ingenioase strategii de supraviețuire și la cele mai riscante forme de interacțiune cu tigrul. În acest sens, se dovedește că Pi nu este nici un naiv și niciun romantic deplin care să umanizeze și să își personifice tovarășul de călătorie, așteptând un miracol divin care să țină departe ferocitatea tigrului, care să îl salveze din deriva prin ocean. Cu o asemenea atitudine pasivă cu siguranță că Pi nu ar fi supraviețuit. Dimpotrivă, Pi se ghidează după observații etologice bine fundamentate (legate de percepția teritorială și de agresivitatea animală) și abordează metode punctuale perseverente pentru a găsi o formă de conviețuire cu Richard Parker care nu își atinge însă niciodată certitudinea siguranței. Până și decizia lui Pi de a ține în viață tigrul poate fi legată tot de o strategie de supraviețuire (așa cum se întâmplă și în filmul Naufragiatul, în care personajul interpretat de Tom Hanks transformă o minge de fotbal într-un personaj cu care interacționează), în sensul asigurării unor minime resurse de a menține concentrarea și luciditatea, de a veni în întâmpinarea nevoilor sociale și de afectivitate.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=LHtgKIFoQfE[/youtube]

Viața lui Pi nu este doar o poveste inedită despre supraviețuirea în cele mai dificile condiții. Așa cum se va dezvălui la final, atunci când supraviețuitorul Pi va fi chestionat de autoritățile japoneze vis-a-vis de călătoria sa și de naufragiul vasului, Martel propune cititorilor o meditație subtilă pe marginea semnificației poveștilor în viața noastră. Fără a fi crezut de interlocutorii săi, că ar fi supraviețuit alături de un tigru bengalez și ar fi vizitat o insulă carnivoră, Pi va oferi autorităților și o variantă alternativă, mai plauzibilă, cu un bucătar și cu marinari rămași pe barca de salvare (care respectă cumva, chiar rolul animalelor din povestea originală). Cititorii, ca și interlocutorii lui Pi sunt cumva puși să aleagă: atunci când nu poți stabili cu certitudine un adevăr, ce preferi mai degrabă: o poveste frumoasă și plină de imaginație sau o poveste cât mai plauzibilă, cât mai fundată în obișnuințele conceptuale?  Este o dilemă care se prelungește cumva în cele mai generale planuri, poate chiar în planul perspectivelor  asupra lumii și care justifică, într-un fel, fascinația lui Pi pentru religie: la fel cum povestea tigrului este mai interesantă decât cea a marinarilor rămași în barcă, la fel religiile sunt mai încărcate narativ în creionarea tabloului lumii și a experienței umane în general, decât științele, chiar dacă acestea din urmă beneficiază de o credibilitate mai bine fundamentată. Fără să aprobăm neapărat această idee, povestea lui Pi sugerează însă, convingător, că, în anumite circumstanțe, există lucruri mai importante decât adevărul.

Va asteptam la o noua editie Schimb de Carti Brasov, DUMINICA, 12.05.2013, la Ceainaria Ceai et caetera!

VIATA LUI PI – Yann Martel – Editura Polirom, 2013 (curand, va fi din nou disponibil pe www.libris.ro)

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *