Un film independent despre diverse dependențe

18/05/2013

După o zi în care nu au lipsit manifestările culturale, cu mai multe lansări de carte și muzică, i-am invitat pe brașoveni să se destindă, după o plimbare frumoasă în centrul vechi, în compania unui film bun, un film independent proiectat într-o librărie la fel de independentă, pe strada Mureșenilor nr 14.

După  ce în luna martie, la CINEMATECA Șt.O.Iosif am propus un popas în lumea hollywoodiană iar în luna aprilie ne-am apropiat de filmul european, VINERI, 17.05.2013, am propus publicului vizionarea unei producții independente, anume  filmul regizat James Gray în 2008, cu Joaquin Phoenix și Gwyneth Paltrow, intitulat TWO LOVERS.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=nb51mV3QOwM&feature=youtu.be[/youtube]

Gazda tradițională a evenimentului, Horia Nilescu a făcut introducerea proiecției amintind că filmele independente, spre deosebire de marile producții, pun accentul pe jocul actorilor și pe poveste, mai degrabă decât pe efecte speciale, fiind compuse din multe cadre intime, adesea lipsite de o coloană sonoră. În ciuda ciuda faptului că James Gray face parte dintr-o generație de regizori care au făcut istorie cu filmele independente din anii 90 (amintim doar pe Tarantino sau Linklater) și care și-au transformat lipsa studiilor riguroase cinematografice în semnătură artistică particulară, regizorul filmului TWO LOVERS s-a dovedit mai tradiționalist, folosind, în producțiile sale cadre lungi, mai clasice.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=gtloWyjVKmc&feature=youtu.be[/youtube]

De asemenea James Gray s-a dovedit a fi un pasionat al scrierilor lui Dostoievski, alegând să amprenteze și această producție contemporană din 2008, cu teme inspirate de nuvela Nopți albe a celebrului scriitor rus. TWO LOVERS este o poveste despre alegerile dificile ale oamenilor obișnuiți care se luptă, în același timp, cu dependențe universale sau tipice secolului nostru.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Yn_m_0amBfM&feature=youtu.be[/youtube]

Protagonistul filmului, Leonard, un ins depresiv care trăiește cu părinții, nerecuperat complet după o decepție sentimentală este prins într-un joc amoros cu două femei, fiecare încarnând o anumită extremă: Sandra reprezintă opțiunea siguranței dar și a monotoniei, în vreme ce Michelle, mult mai vulcanică și mai pasională, oferă o perspectivă pe cât de aventuroasă, pe atât de dezechilibrată și riscantă. În raport cu cele două prezențe feminine, Leonard, interpretat memorabil de Joaquin Phoenix, joacă un rol dual, până în momentul în care va trebui să se decidă lângă ce femeie e mai bine să rămână.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=EUpm-TAI68M&feature=youtu.be[/youtube]

Prin câteva subtilități de construcție, așa cum a amintit Horia spectatorilor, filmul lui Gray este și un omagiu adus idolilor regizorului american, idoli precum Luchino Visconti sau Federico Fellini.

Am avut parte de o seară în care ne-am amintit de caracterul problematic și relativ al opțiunilor individuale, în compania unei producții care nu avea cum să te lase indifierent Mulțumim publicului pentru participare. Vă așteptăm și la edițiile următoare!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *