Un american… din nou la Brașov

23/05/2013

Când un american ajunge în Europa, nu trebuie să te aștepți neapărat la spiritul comediei din filmul cu Gene Kelly, An American in Paris. Când un istoric american ajunge la Brașov, pentru a vorbi despre evoluția politicii externe a țării noastre, în ultimele decenii, poți să te aștepți însă la tot ce e mai bun: acea combinație de prestanță, discurs profesionist și, în același timp familiaritatea și degajarea pe care o poate dovedi doar un vorbitor exersat și obiectiv în raport cu o anumită problematică. Am avut parte de toate acestea în cadrul unei după amieze deosebite prin care am celebrat, la lansarea unei cărți eveniment și cei 20 de ani de prezență ai Editurii Rao pe piața de carte din România

JOI, 22.05.2013, la LIBRĂRIA ȘT.O.IOSIF BRAȘOV l-am primit din nou, cu entuziasm, pe LARRY WATTS, pentru lansarea celui de-al doilea volum al său dedicat analizei relațiilor externe ale României înainte de 1989, intitulat: CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ (Editura Rao, 2013).

Evenimentul a fost deschis de VIRGIL ONIȚĂ, Director al Asociației Libris Cultural Brașov care a urat bun venit publicului și i-a prezentat pe distinșii invitați.

OVIDIU ENCULESCU, Director al Editurii Rao și-a amintit de lansarea de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, a primului volum semnat de Larry Watts,  și a glumit sugerând că obsesia românească a sosirii americanilor s-a materializat în cele din urmă, în forme poate mai puțin așteptate dar cât se poate de binevenite: prin eforturile lui Larry Watts și nu numai ni se confirmă că unii americani nu doar că au venit în România în cele din urmă, dar au și rămas să ne studieze, iar rezultatul studiilor lor se ridică uneori peste cel al cercetărilor autohtone. Volumul lansat este un tablou coerent, sugestiv și clar al relațiilor diplomatice dintre țara noastră și actorii mai mari sau mai mici ai Războiului Rece și este mai ales o carte face o serie de afirmații curajoase (susținute documentat și argumentat desigur), întărind ideea că, în ceea ce privește adevărul istoric, nu ar mai trebui să existe astăzi nici o temere în a-l aduce la lumină.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=_GPFPs5RYpQ&feature=youtu.be[/youtube]

ALEX MIHAI STOENESCU, cel care s-a ocupat la rândul său de istoria recentă, de temele atinse de Larry Watts în volumele sale, l-a apreciat pe autorul american drept un istoric controversat. Este vorba de o calitate pe care profesioniștii o câștigă, atunci când nu sunt dispuși să negocieze adevărul istoric. Spre deosebire de comentatorii istoriei, care înțeleg acest demers de reconstituire și înțelegere a trecutului drept o descriere și o poveste convenabilă cu mize trecătoare pentru generațiile actuale sau viitoare, cercetătorul profesionist în domeniul istoriei e interesat doar de stabilirea adevărului circumscris domeniului său. Atingerea acestui obiectiv, așa cum o demonstrează și Larry Watts în volumele sale, presupune metodologie și rigoare, o muncă de cercetare asiduă care să întemeieze pe documente și verificări o serie de ipoteze.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=HbjOeYJoFNA&feature=youtu.be[/youtube]

În primul său volum FEREȘTE-MĂ DOAMNE DE PRIETENI publicat la Editura Rao acum 2 ani, Larry Watts a urmărit felul în care propaganda URSS și a statelor satelite din blocul sovietic a căutat să distorsioneze percepția internațională a politicii externe românești. În cel de-al doilea volum, lansat astăzi, Larry Watts își continuă analizele vis-a-vis de evoluția politicii internaționale pe perioada 1978-1989, căutând să refacă modalitatea în care România a ajuns, de la statutul de țară a Europei estice cu cele mai avansate relații cu SUA, la statutul de dictatură înghețată susținătoare necondiționată a unui stalinism rezidual. Larry Watts dezvăluie mecanismul prin care URSS și sateliții săi a căutat să blocheze și să deformeze relațiile dintre România și SUA (relații promițătoare și solide concretizate inclusiv la nivel cotidian: în anii 70 pe litoralul Mării Negre se găseau țigări americane iar la televizor se urmăreau filmele premiate la Oscar, lucruri fără precedent în celelate state din spatele Cortinei de Fier). Eforturile diplomatice ale vecinilor României, inclusiv cartea lui Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roșii au făcut parte dintr-un proiect sovietic care să decredibilizeze România în fața SUA. Așa cum a sugerat Alex Mihai Stoenescu, asemenea teze îndrăznețe documentate și asemenea informații sunt cât se poate de binevenite și păstrează un caracter viu și dinamic, contribuind la cultivarea unei gândiri critice a publicului român în raport cu istoria sa oficială, adesea fundată pe alte temeiuri decât cele ale adevărului.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=oY503nM2gds&feature=youtu.be[/youtube]

Generalul maior CORNELIU PIVARIU a apreciat că volumul lui Larry Watts trezește interesul atât tinerilor care cunosc prea puține despre istoria României, dar și contemporanilor care pot afla răspunsuri la întrebări ridicate de evenimentele trăite și desigur, și specialiștilor  dispuși să aprofundeze istoria recentă țării noastre. În peste 700 de pagini, Larry Watts condensează rezultatele unei cercetări extinse, susținute și de accesul la informațiile din arhivele altor state și reprezintă o realizare remarcabilă care vine să confirme reușitele politicii externe duse de România, o reușită pe care tocmai reacțiile deranjate ale Moscovei și ale sateliților săi au  confirmat-o. Corneliu Pivariu a adus în discuție și câteva situații, printre care și dezacordul exprimat de Nicolae Ceaușescu cu privire la terorismul internațuonal și grupurile radicale care au condus la amorsarea unor scenarii secrete din partea URSS ce includeau chiar și o invazie a țării noastre de către statele blocului sovietic.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=2HkSpOkpUIQ&feature=youtu.be[/youtube]

LARRY WATTS a recunoscut, cu modestie, că se simte onorat de titulatura de istoric pe care i-au acordat-o vorbitorii, dar că el se consideră mai degrabă un istoric prin accident (atâta timp cât, baza sa profesională este aceea de specialist în științe politice). Preocupat încă din anii 70 de studiile politicii din blocul sovietic, Larry Watts s-a specializat în cele din urmă pe relațiile dintre România și Pactul de la Varșovia. În ciuda faptului că scrierea volumului lansat azi a durat 3 ani, documentarea care stă în spatele cărții se întinde pe mai bine de 30 de ani și a presupus accesul la o serie de arhive electronice, încărcate pe siteurile Departamentului de Stat American, al CIA sau al unor organizații din Elveția.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Ajda8p-qDy4&feature=youtu.be[/youtube]

Controveresele pe care le-au ridicat volumele sale, mai ales în spațiul românesc sunt fundate pe două elemente, în opinia lui Larry Watts: pe de o parte e vorba de conservatorismul și comoditatea oamenilor de a accepta o serie de opinii și interpretări cu care s-au obișnuit, pe de altă parte este vorba de dificultatea de a accepta un contrast aparent neverosimil între falimentul intern socio-economic al României și pretinsul triumf al țării noastre în ceea ce privește politica externă. Urmărind, pe scurt în discursul său,  evoluția României în mediul internațional din anii 60 (de la scrisoarea trimisă de Dej lui Kennedy care declara deschis dezaprobarea României în ceea ce privește instalarea rachetelor în Cuba), spre anii 80 (moment în care România începe să facă propuneri tot mai îndrăznețe în ceea ce privește dezarmarea și democratizarea Pactului de la Varșovia ca alianță militară), Larry Watts a căutat să sublinieze că, în ciuda eforturilor URSS și a aliaților săi de a minimaliza și a discredita țara noastră în fața opiniei publice internaționale, România își are meritele ei în ceea ce privește evoluția și deznodămâtul Războiului Rece și este o țară care a demonstrat o consecvență longevivă în aprofundarea și întărirea relațiilor cu SUA (încă dinainte de regimul lui Nicolae Ceaușescu).

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=fO5ZYyizA90&feature=youtu.be[/youtube]

Intrând în dialog cu cei prezenți, Larry Watts a oferit, la finalul lansării și o sesiune de autografe.

Mulțumim lui Larry Watts pentru că a ales să își lanseze cartea la Brașov, la Librăria Șt.O.Iosif, mulțumim Editurii Rao că ne-a oferit prilejul să sărbătorim, printr-un asemenea eveniment editorial, cei 20 de ani de activitate semnificativă pe care acest partener al nostru longeviv îi împlinește și desigur, mulțumim publicului pentru prezență, pentru faptul că, din nou, a dat o șansă versiunilor provocatoare de interpretare ale istoriei.

Volumul CEI DIN URMĂ VOR FI CEI DINTÂI – de Larry Watts, Editura Rao, 2013 este disponibil și pe www.libris.ro.

One Comment

  • Teodora 25/05/2013 at 10:06 pm

    Obstacolul „concepţiilor încetăţenite“ este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului pe care am postat circa 300 de rfetinte şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *