Conjuratia imbecililor

30/05/2013

La ediția atât de memorabilă a Clubului de Lectuă din luna aprilie, la care l-am avut  invitat pe Dan Lungu, alături de care am stat la taifasuri despre comunism, nostalgii, inspirații, l-am rugat pe scriitorul botoșănean, la finalul întâlnirii, să ne facă o recomandare de lectură pentru ediția din luna mai a acestui eveniment. Solicitarea noastră, a celor prezenți la Club, a fost una spontană și, din fericire recomandarea a fost la fel de… lipsită de premeditare. Urmând sugestia lui Dan Lungu, am decis așadar să citim pentru întâlnirea din ultima săptămână din mai, romanul lui John Kennedy Toole, Conjurația Imbecililor, recent reeditat în colecția Top 10 Plus a Editurii Polirom.

Este vorba de un roman a cărui apariție a împrumutat, la rândul ei,ceva din zbuciumul personajelor sale, situat la granița dintre comic și tragic: autorul s-a sinucis înainte de publicarea cărții și doar prin eforturile neobosite ale mamei sale, manuscrisul a fost în cele din urmă tipărit și distribuit în SUA, pentru a deveni, în scurt timp una dintre cele mai amuzante și cunoscute lucrări apărute în ultimele decenii. Însuși John Kennedy Toole a fost recompensat postum cu un Premiu Pulitzer (poate și ca un act de justiție simbolic față de indiferența mediului literar care l-a condus probabil pe autor,  printre altele, la sinucidere).

Categoric nu e ușor să oferi un roman dens în umor și satiră care să se întindă pe mai bine de 400 de pagini. Toole reușește însă să proiecteze o serie de personaje (și să le înscrie într-o lume ametiotare) care, deși evoluează prea puțin și surprind în mică măsură cititorul până la final, oferă un spectacol de neuitat, prin încăpățânarea și conscevența pe care o exersează în propriile absurdități. Acțiunea romanului se petrece în New Orleans, undeva în anii 60 și îl are în centru pe Ignatius Reilly, o versiune contemporană și caricaturală a lui Don Quijote, un apologet al perioadei și autorilor medievali, total inadaptat vremurilor decadente pe care le trăiește (o decadență întinsă pe mai bine de 300 de ani – pentru Ignatius, toată istoria postiluministă reprezintă o decădere de proporții a umanității).

Scindat între două universuri: cel practic, banal și cotidian pe care nu-l suportă și cel idealist, al gloriei visate între cei patru pereți ai camerei, ai unei lucrări care să revoluționeze pervertirea vieții contemporane, Ignatius este evident, o figură tragico-comică. Considerându-se o personalitate singulară, îndârjit, convins, autosedus de propria sa genialitate neînțeleasă, Ignatius este însă un tipicar răsfățat, legat printr-un cordon ombilical invizibil de mama sa care îl suportă însă tot mai greu. Pretențios, arogant, răutăcios și evident, narcisist și fudul, Ignatius refuză să își asume responsabilități mărunte ale casei (evident, găsirea unei slujbe iese complet din discuție). Presat de mama sa aflată la câțiva pași de emancipare –suntem în anii 60 iar mama lui Reily devine tot mai beligerantă și mai ostilă, tot mai explicită în exprimarea revoltei față de lâncezeala fără scop a fiului risipitor, Ignatius acceptă totuși să muncească, justificându-și mereu acțiunile cu pretexte ideologice critice. Așadar, avem un pseudointelectual înfumurat care ajunge să lucreze, la început într-un birou al unei fabrici de pantaloni și mai târziu, ca vânzător de hot-dogs pe străzile din New Orleans. Doar că pentru Ignatius asemenea oportunități modeste de cariera vor constitui baza pentru o aventură existențială densă în speranțe astronomice și dezamăgiri pe măsură: slujbașul mărunt va găsi cele mai pretențioase și eroice moduri de a-și justifica lenea și incompetența, spre exasperarea superiorilor.

Ignatius este prototipul histrionului-victimă: folosește narcisismul ca metodă de apărare pentru dificultățile sale de adaptare, dramatizează și își exagerează condiția, alegând evadarea în imaginar și grandomania (cu prețul izolării sociale) în locul inițiativei robuste.  Protagonistul va întâlni, în toată zbaterea sa zilnică, o mulțime de alte personaje colorate pe care nu le va lăsa indiferente: un agent de poliție mereu păgubaș, obsedat să facă arestarea secolului, o dansatoare dezbrăcată de un papagal, proprietara unui bar deocheat, un negru cârcotaș și oportunist, familia excentrică și epuizată care conduce fabrica de pantaloni și desigur, o fostă colegă de facultate al lui Ignatius, Myrna – o protestatară de profesie care caută, la rândul ei, să salveze SUA de criza psihosexuală pe care americanii o traversează.  Toate aceste figuri care populează romanul lui Toole ajung să trăiască într-un veritabil circ cu reliefuri absurde, atâta timp cât se îndârjesc să se ascundă sub cortinele aparențelor care mai de care mai colorate. Montând o comedie neagră de proporții, romanul lui Toole vorbește despre consecințele pe alocuri tragice pe care le aduce refuzul de asumare a eșecurilor și a responsabilității in general (un refuz foarte familiar spatiului romanesc, de altfel…).

Lumea lui Toole este una a vacarmului, în care toți preferă să arunce zgomotos vina unii asupra altora  pentru nefericirea pe care o trăiesc, proiectându-și în exterior propriile neputințe și deficiențe, consolându-se mereu cu confortul unei stime de sine supradimensionate. Și în ciuda faptului că fiecare e disprețuitor la adresa celorlalți, în ciuda faptului că fiecare luptă pentru a-și demonstra și conserva superioritatea, personajele din romanul lui Toole se fac, fără voia lor, părtașe la o adevărată… conjurație a imbecililor.

Va asteptam impresiile voastre de lectura, VINERI, 31.05.2013, ora 18, la Clubul de Lectura de la Libraria St O Iosif Brasov.

CONJURATIA IMBECILILOR – John Kennedy Toole- Editura Polirom, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *