Când vine vorba de cariera lui Woody Allen trebuie să ne referim la perioada de dinainte de “Annie Hall” și la perioada de după “Annie Hall”. Înainte de 1977 toate filmele lui Woody Allen se bazau pe un umor facil cu aluzii sexuale subtile precum un buldozer (într-unul din ele Woody Allen însuși joacă rolul unui spermatozoid îngrjorat că va ajunge împrăștiat pe faianța unei băi publice). Cu toate că aceste comedioare au avut succes ceva lipsea. În 1977 mult așteptata maturizare regizorului , pe care criticii ce văzuseră potențial în el o preconizau, a avut loc. “Annie Hall” explorează teme comune precum diferențele dintre bărbați și femei sau frica de moarte într-un mod comic și cu totul original. De asemenea este primul film în care Woody Allen ne permite să vedem o parte din ce se petrece în mintea sa și ne face cunoștință cu pesonajele nevrotice, visătoare, citadine și dependente de psihanaliză care aveau să apară în aproape toate filmele sale , sub o formă sau alta, din 1977 și până în prezent. Tot în “Annie Hall” regizorul nu s-a mai temut să fie criticat pentru lipsa de originalitate luând ce e mai bun de la cei doi idoli ai săi: Ingmar Bergman și Federico Fellini.
Povestea din acest film este una cât se poate de simplă și banală dar este spusă într-un mod foarte original. Povestea de dragoste ciudată dintre un comic ipohondru (cine altcineva decât Woody Allen) și o cântăreață visătoare (Diane Keaton , iubita regizorului la acea vreme născută sub numele de Diane Hall dar poreclită “Annie”) se termină atunci când nesiguranța lui Alvy o impinge pe Annie să-și găsească împlinirea în altă parte. Rămas singur Alvy Singer rememorează relația sa cu Annie prin intermediul unui flashback continuu. Spuneam că povestea este spusă altfel, iată câteva exemple: la început avem parte de un monolog , în care personajul principal ne oferă perspectiva sa asupra vieții prin intermediul a doua bancuri, urmat de o scenă suprarealistă ce evocă copilăria lui Alvy, personajul principal ignoră regula celui de-al patulea zid (o regulă cinematografică conform căreia actorii nu se uită niciodată direct în obiectiv pentru a da impresia unei povești) povestind cu publicul despre caznele prin care trece pe parcursul filmului ba mai mult de atât se angrenează în conversații despre viață și misterele ei cu personajele din fundalul filmului (oameni care nici măcar nu făceau figurație pentru film ci pur și simpu s-au nimerit să fie acolo atunci când pelicula se realiza) sau împărțirea ecranului în două pentru a prezenta cele două variante asupra aceleiași întâmplări (de exemplu viața sexuală a lui Alvy și Annie povestită psihologului din două puncte de vedere radical diferite). O altă caracteristică specifică lui Woody Allen pe care acest film o debutează este folosirea glumelor intelectuale. Multe referinte culturale sunt presărate în acest film: aluzii la teoria latenței sexuale a lui Freud, nuvela “Moarte la Veneția” a lui Thomas Mann, filmul “La Strada” a lui Federico Fellini, Kafka, Joyce și cea mai reușită sosie a lui Truman Capote interpretată de…Truman Capote. Din acest punct de vedere filmele marelui cineast new yorkez nu sunt gustate de toate lumea; pentru că glumele sale țintesc o audiență cât de cât citită. Însă Woody Allen nu este un snob…nici pe departe; el chiar dorește să arate că și intelectualii au aceleași probleme mărunte și mizere ca orice alt om ba chiar de multe ori aleg soluțiile total greșite în abordarea încercărilor de zi cu zi. Alături de “Manhattan”, “Annie Hall” este considerat un precursor al îndrăgitului serial “Seinfeld” în terapia comică pe care o aplică crizelor mărunte ale vieții.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=udoh1DZ7JKw[/youtube]
Cu Woody Allen și a sa “Annie Hall” ne vom întâlni vineri , 14 iunie 2013, la ora 20:00 la librăria Șt. O. Iosif. Intrarea este liberă. Ne vedem la film!
