Mai români decât românii?

19/06/2013

La Târgul de Carte de anul trecut volumul lui Lucian Boia, De ce este România altfel? a ieșit în topurile bestsellerurilor Editurii Humanitas. La Bookfestul de anul acesta, volumul coordonat de Sanda Pralong, Mai români decât românii a fost cel mai bine vândut titlu al Editurii Polirom. Cele două volume, dincolo de preocuparea pentru România care le este comună, aduc cumva perspective complementare: în vreme ce cartea lui Boia pune degetul pe rană privind deficiențele istorice și specificitatea pestriță nu foarte onorabilă a României, colecția de mărturii adunată de Sanda Pralong dezvăluie imaginea unei Românii captivante și motivante deopotrivă. Andecdotic privind lucrurile, putem constata că, deși aproape toți cetățenii acestei țări trăiesc, de când s-au născut, în spațiul carpato-danubiano-pontic, cifrele vânzărilor de carte sugerează că aceiași cetățeni sunt cât se poate de curioși și de dornici să afle cum arată țara lor, cu bune și cu rele, ca și când nu ar cunoaște-o prea bine. Faptul că avem un exercițiu milenar al autocriticii (ba chiar meteahna lamentării și a fatalismului) explică cumva succesul cărții lui Boia care nu vine decât să confirme, într-o manieră sintetică și argumentată schematic lucruri care ne sunt familiare și de care ne lovim zi de zi. În ceea ce privește volumul colectiv coordonat de Sanda Pralong, succesul său e explicabil mai degrabă prin curiozitatea de proporții pe care o poate stârni românului exasperat: ce ar fi atât de bun în această țară, încât să îi motiveze pe cei cu liberate reală de alegere să se stabilească și să trăiască aici, necondiționați de fatalitatea istorică?

Aceasta este și misiunea asumată de Sanda Pralong în acest volum: aceea de a dezvălui, nu prin retorică apologetică goală, nici prin fotografii izolate, prelucrate, ci prin povești de viață, frumusețea ecranată de zgomotul și isteria în care e cufundat cotidianul românesc. Străinii care își desfășoară amintirile, în cartea Sandei Pralong, provin din 19 state, raspandite pe 5 continente. Majoritatea povestitorilor s-au stabilit în România înainte de 1995 (de reținut e că ordinea poveștilor este dată practic de vechimea fiecărui străin în țara noastră). Originea socială și pregătirea lor profesională e cât se poate de variată: de la jurnaliști, afaceriști, medici și până la fotografi sau bucătari. Fiecare dintre aceștia încearcă, în compoziții mai lungi sau mai scurte să atingă, mai direct sau mai ocolit, motivele pentru care au venit dar mai ales pentru care au rămas în România.

De reținut că aproape toate biografiile românești au început sub semnul imprevizibilității și cenușiului balcanic: Raed Arafat a fost păcălit de taximetriști încă din 1981, Steven van Groningen a fost obligat să plătească TVA statului român pentru construcția unui hospice (organizație nonguvernamentală care oferă îngrijire medicală paliativă), Alessandro Amato a fost întâmpinat de furtul la drumul mare al unor WC-uri direct dintr-un camion turcesc iar Jean Valvis a trăit atmosfera irespirabilă a unei cușete amintind de un vestiar al sălii de sport. Iată doar câteva dintre neajunsurile inițiale mici și asumate (la fel ca iarna românească care i-a înspăimântat aproape pe toți contributorii la cartea Sandei Pralong)  de vizitatorii care aveau să se transforme în rezidenți.

De ce au ales însă străinii România? Majoritatea povestitorilor provin din țări dezvoltate, țări în care locuitorii sunt integrați sub forma unor rotițe calibrate precis în mecanisme bine unse și previzbile. Tocmai de aceea, fie că au venit interesați în primul rând de afaceri sau din compasiune pentru situația deplorabilă a unor categorii defavorizat în anii 90 la noi în țară, majoritatea străinilor au aflat în aerul potrivnic și haotic al tranziției românești, acea adrenalină a reformei, acel sentiment al contribuției palpabile, acele provocări pe care nu le-ar fi putut afla în universurile perfect funcționale de peste graniță (în mod ironic, chiar sursa noastră autohtonă de exasperare, a constituit o motivație majoră pentru cei veniți din afară). Despre români, străinii au cuvinte de laudă dar și critici: pe de o parte avem potențial dar nu-l materializăm, nu respectăm adesea oamenii, arhitectura sau natura, credem că putem face singuri tot fără să căutăm sfatul profesioniștilor, nu avem o cultură win-win a negocierii (dar avem o cultură a scuzelor), Bucureștiul pare a fi desprins dintr-un film noir evidențiind o dezordine simpatică și multă energie. Pe de altă parte toți străinii confirmă mitul ospitalității și căldurii românești, naturalețea, deschiderea noastră, calitatea peisajelor și civilizația rurală încă neatinsă de invazia urbanizării, în unele comunități. Parcurgând cartea Sandei Pralong veți avea ocazia să descoperiți și povestea originilor și provocărilor unor proiecte de succes: povestea unor bănci, a unor restaurante, a unor branduri de lux, a unor lanțuri de farmacii, dar și povestea SMURD-ului sau a unor organizații caritabile.

Prin acest volum colectiv, mărturiile adunate de Sanda Pralong confirmă faptul că străinii nu doar că ne-au condus mai bine și au adus contribuții fundamentale la dezvoltarea socio-economică autohtonă în ultimele două secole (așa cum sugerează volumul lui Lucian Boia), dar iată că și în prezent, culmea e că tot străinii par să iubească România poate mai mult decât românul obișnuit, tot străinii au o imagine mai echilibrată și mai lucidă asupra țării noastre și, nu în ultimul rând, tot străinii sunt promotorii unei stime de sine naționale pe care o putem considera și astăzi, cât se poate de pilduitoare.

MAI ROMÂNI DECÂT ROMÂNII? – Sanda Pralong (coordonator)- Editura Polirom, 2013

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *