A doua venire

22/07/2013

Am trăit o lungă perioadă de timp cu impresia că joaca de-a interpretările istoriilor alternative, un exercițiu ce  antrenează acea întrebare contrafactuală și dacă (dacă Cezar nu ar fi traversat Rubiconul? dacă spaniolii ar fi învins flota britanică a Elisabetei I?, dacă Hitler ar fi câștigat Bătălia Angliei?) este mai degrabă apanajul istoricilor, decât al scriitorilor (deși sunt cel puțin câteva exemple literare notabile de narațiuni care pornesc de la imaginarea unor astfel de alternative). Cu atât mai mare mi-a fost surpriza când am văzut publicat la Editura Nemira, un volum SF, semnat de un respectat autor autohton care antrenează exact un asemenea joc al contrafactualului având drept obiect nu neapărat mari evenimente istorice mondiale, cât mai ales realitățile românești.

Prozele cuprinse în volumul A doua venire surprind, după cum bine suntem puși în temă pe ultima copertă a cărții, patru istorii alternative, patru fețe ale României. Se simte evident, diferența față de o abordare istoristă – în fond, avem de a face cu proză SF: autorul nu caută exercițiul ludic al examinării nodurilor, răscrucilor reale care ar fi putut deschide calea spre o serie de lumie posibile, ci integrează direct cititorul, prin personajele sale nu întotdeauna dumirite de cotidianul pe care îl traversează, în sânul unor realități alternative asumate drept firești.

Prima proză cuprinsă în volum UBIK MON AMOUR (o referință explicită la Philip K Dick, unul din cei mai prolifici autori SF) este și cea mai scurtă, poate cea mai enigmatică dar te introduce perfect în atmosfera întregii cărți, în măsura în care confruntă cititorul cu granițele volatile dintre aparențe și realitate. A doua povestire care dă și titlul volumului prezintă o versiune a istoriei în care statele sunt administrate de alchimiști și biserică, fiecare țară condusă de un Mare Solomonar fiind specializată într-o anumită ramură a acestei practici: spaniolii citesc destine, francezii vindecă boli iar românii produc aur. În această configurație mondială, România este așadar un regat puternic cu impact semnificativ asupra politicii globale. În mod surprinzător, avem de a face cu o lume în care concepția științifică asupra lumii pare să se fi amestecat cu concepțiile ezoteric-religioase, până într-acolo unde tehnologia dezvoltată de elvețieni este pusă în slujba catalizării celei de-a doua veniri a lui Iisus pe pământ. Despre toate acestea aflăm fragmentar, din povestea inginerului  român Iovan care nu își dorește nimic altceva decât să o seducă pe misterioasa jurnalistă Ilinca, uzând de elemente cât se poate de convenționale. Nu avem de a face însă cu un incipit al unei povești de dragoste minore – în fond, într-o asemenea lume dominată de alchimie și așteptări escatologice, nici măcar o ceașcă de cafea (mai mult sau mai puțin metaforică) într-o garsonieră bucureșteană nu poate fi indiferentă la evenimentele petrecute la scară planetară.

A treia povestire  CUMANIA 2010 vorbește despre o Românie condamnată la comunism, o Românie în care revoluția din 1989 a fost înăbușită de Ceaușescu: o lume care a reușit să se adapteze cumva provocărilor tehnologice și istorice, păstrând articulațiile care i-au asigurat supraviețuirea timp de 50 de ani:  turnătorii sunt omniprezenți, milițienii filmează pe stradă, cenzura este o practică de la sine înțeleasă și, printr-o întâmplare anecdotică, cârnații de oaie sunt prezenți în Alimentară. Societatea multilateral dezvoltată este aceea a omenilor pragmatici, satisfăcuți de tocană grasă și mai puțin a cititorilor și intelectualilor sofisticați. Cu toate acestea, convins de misiunea artelor în desăvârșirea ideologică a poporului, Ceașescu este de acord cu promovarea unor anumite forme de literatură SF (sau literatură de anticipație, în limbaj autothon) în care desigur, omul triumfă deplin asupra naturii. Într-o asemenea lume, aspirantul scriitor Aleodor trăiește spaima confruntării cu o serie de aparenți disidenți inconștienți care nu se tem să proiecteze pe hârtie cele mai abominabile scenarii, într-o atmosferă în care Securitatea îți poate fi, de la o secundă la alta, aliat sau dușman.

CU GAGARIN PE CALEA VICTORIEI imaginează o realitate comică și bizară: Iuri Gagarin, primul astronaut al omenirii, aterizează după misiunea sa spațială, într-un sat dintr-o Românie înapoiată, în care boierii o duc bine, în absența dictaturii comuniste, și în care oamenii comunică încă tot cu porumbei călători și se transportă cu dirijabile. În sfârșit, AEVUM ETERNUM spune povestea unui radioamator pasionat prins în lupta dintre trecut și viitor, confruntat cu provocările călătoriei în timp.

Provocarea la care se expun povestirile lui Marian Truță este imensă: să reușești să reconstruiești, în proză scurtă, atmosfera cotidiană a unei lumi complet necunoscute cititorului, prin protagoniști de abia schițați. Reușita sa este cumva controversată: pe de o parte lumile deschise de Marian Truță sunt fascinante și stârnesc curiozitatea, pe de altă parte, sunt prea puțin explorate și exploatate. Autorul preferă ca cititorii săi să tragă mai degrabă cu ochiul, fugar, la alternativele istorice, decât să le privească în față și să le studieze în amănunt. Poate că aceste povestiri se vor transforma însă, la un moment dat, în adevărate romane care să elibereze pe deplin potențialul lor imaginativ. Fără să fiu un cunoscător sau un pasionat al genului științifico fantastic, am realizat, citind volumul lui Marian Truță, că SF-ul nu are de a face neapărat cu viitorul, cu lumi posibile construite prin concursul unui progres tehnologic ce va fi probabil atins la o dată îndepărtată, ci pur și simplu cu explorarea, în forme mai comice, mai bizare, mai sinistre a alternativelor realității, fie ele trecute, prezente sau viitoare.

A DOUA VENIRE – Marian Truță – Editura Nemira , 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *