Greseala lordului Emsworth

25/07/2013

De la David Lodge încoace, nu am mai găsit răgazul de a mă apropia de un roman cu umor englezesc ca la carte. La Clubul de Lectură din luna iunie s-a propus însă ca la ediția din luna iulie să ne destindem cu o poveste mai ușoară, mai amuzantă – doar vara suntem într-un context ludic și visător, în care seriozitatea merită subminată cu orice preț, chiar și prin lectură. Așa am ajuns să citesc romanul lui P.G.Wodehouse, poate cel mai prolific și mai cunoscut prozator umorist britanic.

Greșeala lordului Emsworth este primul roman din seria de nu mai puțin de 20 de narațiuni care au drept fundal de desfășurare a acțiunii Castelul Blandings aflat în proprietatea lordului Emsworth – numărul impresionant de scrieri proiectate în acest univers sugerează popularitatea pe care a dobândit-o protagonistul imaginat de P.G.Wodehouse.

Acțiunea se petrece undeva la începutul secolului XX și aruncă cititorul într-un vârtej de intrigi amorsate de o serie de personaje care mai de care mai colorate.. Ashe Marson, un absolvent al unei universități prestigioase, fără o calificare precisă, obsedat de exerciții fizice (sportul era catehismul lui), se vede captiv într-o rutină exasperantă londoneză, semnând povestiri de mâna a doua, pentru o editură și o revistă obscură. Frederick Threwpwood, fiul cel mai mic (și cel mai inutil) al lordului Emsworth, după o serie de ratări profesionale și personale, e luat sub supravegherea atentă a tatălui său, la Castelul Blandings, acolo unde o cunoaște pe fiica unui american bogat –Aline Peters-  cu care urmează să se căsătorească. Frederick se simte însă amenințat de propriul său trecut: scrisorile de amor din tinerețe trimise unei fete care își imaginează că îi va pune în pericol viitoarea căsnicie, cu asemenea probe compromițătoare. Tocmai de aceea, Frederick apelează la un cunoscut de al său, un contrabandist viclean, pentru a o găsi pe respective domnișoară, Joan Valentine și a recupera scrisorile. Între timp, lordul Emsworth, viitorul cuscru al domnului Peters, sustrage, din neatenție, un obiect prețios din colecția de scarabei a americanului, uitând desigur întâmplarea, imaginându-și că furtul său nevinovat a fost de fapt un cadou făcut de domnul Peters. Industriașul american care colecționează scarabei la sfatul psihiatrului, atât de selectiv, de ambițios și de maniacal se vede pus în situația de a-și recupera piesa de colecție prin mijloace mai puțin ortodoxe și clandestine, pentru a nu-l insulta pe lordul Emwsorth și a nu pune în pericol căsnicia fiicei sale. Așa ajunge Peters să îl angajeze pe Ashe Marson drept valet personal care să sustragă scarabeul prețios din muzeul lordului Emsworth. Doar că aceeași misiune va fi asumată și de Joan Valentine, vecina lui Ashe, ce se va da drept camerista lui Aline, fiica lui Peters. Oportunitatea pentru a duce la bun sfârșit misiunea răsare odată cu invitația adresată de lordul Emsworth rudelor sale, de a poposi la conacul Blandings, înainte de nunta lui Frederick.  Joan și Ashe se vor trezi într-o postură succesivă de aliați și competitori pentru atingerea aceluiași scop. Misiunea lor va fi îngreunată însă de majordomul crispat, cu sprâncene hipnotizante, Beach, dar și de secretarul suspicios, insomniac Baxter. Aparenta plictiseală și monotonie de la castel vor fi date peste cap de o serie de încurcături interminabile: pe de o parte, Ashe și Joan vor căuta să nu își dea de gol identitățile în încercarea de recuperare a scarabeului, domnul Peters va căuta să își păstreze cumpătul și chiar să se țină de o dietă la sugestia lui Ashe, în vreme ce Aline va căuta să reziste seducției unui curtezan iar Baxter va încerca să deconspire impostorii ce amenință averea și liniștea domeniului Blandings.

Toate aceste lanțuri narative  se vor intersecta și vor da naștere unor situații comice tot mai numeroase ce se vor suprapune peste o microintrigă polițistă. În mod ironic, peste haosul dezlănțuit  la castelul Blandings tronează însă caracterul distrat  al lordului Emsworth, cel care nu ezită să își dezvăluie secretele de familie chelnerilor șefi, cel care, având o sănătate excelentă și un venit însemnat este lipsit de ambiții, de sentimentul sublimului și, cel mai adesea… de memorie, dovedindu-se cel mai străin și mai inocent personaj în raport cu toate evenimentele pe care le amorsează. Wodehouse este un farsor de înaltă clasă și reușește să parodieze rigoarea britanică (care se prelungește chiar și în ceea ce privește viciile: la Castelul Blanding se bârfește ierarhic, parcă după reguli bine stabilite) și imaginea paradisiacă a domeniilor nobiliare, prin acest roman dens în impostori. Vicii precum duplicitatea, maniile, suspiciunea, furtul, infidelitatea sunt ipostaziate în maniere convingătoare, cu efect comic, în cadrul unei povești ce crește în proporții și în intensitate, asemenea unui bulgăre de zăpadă. Iar dacă la David Lodge,  suprafața comică a întâmplărilor lăsa locul  unui substrat mai grav, mai serios, lectura romanului lui Wodehouse va prilejui o experiență pe deplin  tonică. Alegeți așadar o comedie savuroasă de vacanță!

Va asteptam impresiile voastre la editia din luna iulie a Clubului de Lectura de la Libraria St O Iosif Brasov, pe 26.07, incepand cu ora 18.

GRESEALA LORDULUI EMSWORTH – P.G.Wodehouse – Editura Polirom, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

One Comment

  • Ed Riley 27/07/2013 at 1:23 pm

    Romanele şi povestirile lui Hemingway. Pentru mine acestea ocupă un loc aparte.Operele lui Hemingway sunt parcă făcute pentru a fi ecranizate. Când le-am citit acţiunea parcă se desfăşura în faţa ochilor.Mi-au plăcut în mod deosebit “Pentru cine bate clopotul”, “Adio arme”, “A avea şi a nu avea”, “Scurta viaţă fericită a lui Francis Macomber”. Au fost şi o serie de actori deosebiţi ai acelor timpuri care au interpretat cu succes personajele lui Hemingway, parcă erau “coborâţi din carte” şi nu aş vedea pe alţii în locul lor. Mă refer la Gregory Peck, Garry Cooper, Ingrid Bergman, Humphrey Bogard, Rock Hudson, Lauren Bacall.De altfel, Hemingway a fost un tip care a trăit din plin, la maximum, fiecare experienţă, ceea ce a transpus apoi în creaţiile sale. A fost corespondent pe front în primul război mondial, a fost implicat în Războiul Civil din Spania, şi a fost pasionat de vânătoare, corrida şi alte activităţi sportive. În fiecare creaţie a sa eroul trece printr-o experienţă care îl duce spre evoluţie, în primul rând o evoluţie interioară, îl face să devină mai puternic, să-şi depăşească limitele, care dacă aşa ceva duce la moartea sa (ca în cazul lui Robert Jordan (Pentru cine bate clopotul) sau Francis Macomber (Scurta viaţă fericită a lui Francis Macomber).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *