Genul filmului western este un gen 100% american iar până în anii ’60 aparținea 100% americanilor. Însă odată cu revoluția cinematografică din acea perioadă westernul a suferit și decăzut foarte mult. Oamenii nu mai vroiau eroi infailibili și bandiți violenți dar un pic cam proști; își dădeau și ei seama că nu se poate să fi existat o diferență chiar atât de clară și antagonică între cele două categorii de personaje. Astfel filmele cu legenda western John Wayne au început sa piardă teren iar genul de film atât de îndrăgit de americani risca să moară de propria lor mână. Salvarea avea să vină din Europa și avea să poarte numele de Sergio Leone. Regizorul italian nu numai că a salvat westernul dar a și inventat un subgen extrem de gustat și de influent: spaghetti western. Dar ce a facut mai exact Sergio Leone să resusciteze interesul pentru acest gen de film? Mai nimic și totuși foarte mult. A plecat de la premisa că și pistolarii , indiferent de ce parte a legii se aflau, erau oameni – cu calități și defecte. Nimeni nu este în totalitate bun sau rău; totul stă în nuanțe. Astfel personajele sale au devenit credibile și adulate de fani din lumea întreaga până în zilele noastre. Cel mai memorabil personaj ieșit din zona spaghetti western este , bineințeles, eroul fără nume. Eroul fără nume l-a facut superstar pe Clint Eastwood și i-a impregnat imaginea de om dur care nu stă la discuții atunci când e vorba de bani și dueluri; imagine pe care o are și în zilele noastre la venerabila vârstă de 83 de ani. Un alt aspect foarte important pe care Sergio Leone l-a adus din Italia este estetica filmului western. Mulți îl critică pe Leone pentru facilitatea filmelor sale , excluzându-l atunci când vine vorba de intocmirea listei de auteuri, însa fără regizorul italian astăzi poate nu i-am fi avut pe Jean Pierre Melville, John Woo sau Quentin Tarantino. Estetica în filmele lui Sergio Leone este studiată până la ultimul amanunt: felul cum pistolari sunt îmbrăcați (celebrele trenchuri lungi fără mâneci și pălării negre uzate), felul cum își țin țigarea în colțul gurii și mai ales felul cum vorbesc (cu replici mucalite și memorabile). Toate aceste elemente se observă cel mai bine în trilogia „eroului fără nume”, trilogie încheiată magistral de unul din cele mai bune filme din lume „Cel Bun, Cel Rău și Cel Urât”.
„Cel Bun, Cel Rău și Cel Urât” este o poveste destul de încâlcită a trei oameni ce reprezintă trei arhetipuri de persoane ce își împrumută uneori trăsăturile între ei. Astfel îl avem pe deja bine cunoscutul erou fără nume (Clint Eastwood), care se află în concurență indirectă cu personajul negativ al filmului (Lee Van Cleef) în găsirea unei comori îngropate , într-un cimitir uitat de lume, de un soldat ce a pierit în războiul civil american. Până aici o poveste relativ clasică. Elementul surpriză apare în persoana lui Tuco (Eli Wallach), un bandit fără scrupule , iute la mânie și cam slab de înger, care dorește și el să pună mâna pe comoară. Tuco este evident „urâtul” trioului și ajunge într-o tovărășie de interes cu eroul fără nume pe care el îl denumește „blondul”. Răsturnările de situație și schimbările de paradigmă sunt frecvente în acest film clasic în care nu lipsesc ingredientele specifice unui western: execuții publice, urmăriri spectaculoase pe cai, jafuri de trenuri și bănci și bineințeles duelurile dintre pistolari unde intervine din nou suflul adus de Leone. La finalul filmului avem parte de un duel…în trei. Camera se concentrează pe ochii fiecăruia dar și pe mâinile acestora ce sunt strâns lipite de paturile pistoalelor. Cei trei pistolari apar în întregime doar atunci când duelul ajunge la deznodământ. Însa până atunci ochi și mâinile celor trei ne spun tot ce trebuie sa știm. Pe o muzică superbă , semnată Enio Morricone, observăm ochii blânzi dar ageri și mâna sigură a celui bun, ochii malefici dar la fel de ageri și mâna la fel de sigură a celui rău și ochii pieduți și mâna tremurândă a celui urât. Filmul este presărat cu scene memorabile dar și cu replici spumoase ce au rămas în conștiința colectivă a privitorilor; scena în care Tuco face baie iar un vechi rival , căruia Tuco i-a retezat mâna, îl amenință cu pistolul povestindu-i câte eforturi a făcut să învețe să tragă cu cealalta mâna doar pentru a-l putea ucide și replica absolut savuroasă rostită de Clint Eastwood , asa cum numai el știe, în timp ce tine o pușcă ațintită asupra celui urât: „în lumea asta există două feluri de oameni…cei care sapă și cei care au pușcă…tu sapi, Tuco”, sunt doar două astfel de exemple.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=AApIyQK-vEQ[/youtube]
Trilogia eroului fără nume l-a transformat pe Clint Eastwood din actor în legendă iar de atunci a continuat să evolueze. Dacă în „Cel Bun, Cel Rău și Cel Urât” avem parte de un pistolar tânăr în „Necruțătorul” avem parte de un pistolar grizonat dar la fel de cool. Pentru proiecția filmului „Necruțătorul” vă așteptăm vineri 16 august la ora 20:00 la librăria Șt. O. Iosif. Intrarea este liberă!
