Tacerea mieilor

04/08/2013

Eram destul de mic când am auzit prima oară la televizor (cred că era la Cinemateca de pe TVR 1) de un film cu un titlu îngrozitor de ciudat… Tăcerea mieilor. Nu prea văzusem eu miei tăcuți și nu puteam să îmi imaginez despre ce ar fi putut fi vorba într-o asemenea peliculă. Din (ne)fericire, nu am putut să stau treaz până la o oră suficient de târzie ca să mă lămuresc iar părinții au găsit momentul ideal pentru a mă expedia la culcare. Câțiva ani mai târziu, aveam să mă dumiresc parțial în ceea ce privește semnificația simbolică a tăcerii mieilor (deși chiar și astăzi îmi pare că titlul are reliefuri suprarealiste) și să fac cunoștință cu sinistrul Hannibal Lecter, cu ambițioasa și inteligenta Clarice Starling. Am fost atât de marcat de jocul  actorilor în  pelicula lui Jonathan Demme, încât ani de zile nu am putut să mai dezlipesc amintirea acelor intepretări ale actorilor de personajele lui Thomas Harris: în multe filme în care l-am văzut pe Anthony Hopkins ulterior, indiferent că era vorba de drame sau pelicule istorice, mă tot așteptam ca privirea sa inofensivă și chipul blând să capete dintr-o dată valențe monstruoase, cinice și reci, acea fascinație psihopată și diabolică a doctorului Lecter. Cât despre Jodie Foster, ea oricum a abordat în anii 90 personaje croite parcă după modelul lui Clarice Starling: femei independente, adevărate amazoane gata să se lupte cu sistemul și cu tot felul de masculi barbari.

Deși am văzut filmul de mai multe ori, mi s-a părut interesant să parcurg și romanul lui Thomas Harris, măcar ca un tribut adus autorului care a creat unul dintre cele mai celebre și înfricoșătoare personaje negative. Clarice Starling, o studentă în cadrul Academiei FBI, cu o diplomă în psihologie și criminalistică, este trimisă de șeful ei să discute cu prizonierul notoriu, Hannibal Lecter, un psihiatru canibal, în speranța că acesta va oferi informații relevante în cazul unui criminal în serie, poreclit Buffalo Bill. Lecter, o figură enigmatică și imprevizibilă, un fin cunoscător al minților anchetatorilor îi oferă câteva indicii neconcludente lui Starling, nu înainte de a-i sonda biografia. În tot acest timp,   Buffalo Bill continuă să răpească fete tinere și să le abandoneze cadavrele jupuite de piele, în tot felul de locuri. Când Catherine, fiica unei senatoare importante ajunge să cadă victimă lui Buffalo Bill, lucrurile se precipită: Clarice e apostrofată și marginalizată pentru lipsa disponibilității de a negocia cu Lecter, singurul care pare să știe mai multe despre Buffalo Bill, în vreme ce ancheta FBI capătă un ritm accelerat dar cât se poate de pripit și imprudent. Naratorul alternează planurile și surprinde atât investigația FBI-ului, investigația personală a lui Clarice care se folosește de propria inteligență și de indiciile oferite de Lecter pentru a o salva pe Catherine, dar și maniera de a acționa și obiectivele sinistre ale lui Buffalo Bill. Din când în când, figura lui Hannibal Lecter tulbură investigația dar și pe cititor, orientând însă decisiv eforturile anchetatorilor. Romanul lui Thomas Harris ecranizat destul de fidel oferă o poveste cu un ritm aparte și cu o serie de elemente inedite: pe de o parte este vorba de o anchetă polițistă proiectată în anii 80, fără telefoane mobile și internet, fără biologie moleculară și alte tehnici sofisticate microscopice care să indice tehnic  identitatea criminalului… e vorba așadar de o investigație destul de “old school” în care concluziile se elaborează prin raționamente deductive succesive, în care fiecare detaliu analizat cu ochiul liber de anchetator e potrivit cu backgroundul biografic al suspectului în speranța aflării unei piste.

Filmul multipremiat al lui Jonathan Demme, realizat pe baza romanului lui Thomas Harris mi-a rămas întipărit în minte și datorită faptului că a fost una dintre puținele pelicule în care personajul negativ secundar (Hannibal Lecter) reușea să eclipseze prin caracterul său enigmatic și omnipotent chiar pe antagonistul principal (Buffalo Bill). Am aflat ulterior că acesta a fost până la urmă meritul creatorului lui Hannibal Lecter, anume Thomas Harris care a reușit să găsească o formulă interesantă, de a-l introduce în acțiune pe cunoscutul canibal psihiatru în doze moderate, ca un fel de eminență cenușie, amenințătoare din umbră, în două dintre romanele sale: anume Dragonul roșu și Tăcerea mieilor. Cumva, tocmai apariția spontană, economică și măsurată a lui Lecter în întreaga poveste îi sporea caracterul înfricoșător și amenințător. Spre deosebire de Buffalo Bill, un psihopat obișnuit, încadrabil ușor,  sinistru exclusiv prin violența crimelor sale, capabil să inspire frică doar prin incapacitatea de a empatiza cu victimele sale (deși, așa cum se va dezvălui și acesta are o anumită sensibilitate și un trecut care îi explică comportamentul), Hannibal Lecter este un maestru al răului, un psihopat histrionic: imprevizibilitatea și cruzimea acțiunilor sale  este dublată de fler și de rafinament, de o capacitate de a pătrunde în mintea interlocutorului și de a-l neutraliza mai ales psihologic – cumva Lecter este un canibal deplin, în sensul în care își devorează complet victimele, atât fizic, cât mai ales psihic.

Cu toate acestea el reține un aer enigmatic și echivoc, atâta timp cât o ajută, într-un fel sau altul pe Clarice  iar inițiativele sale par să rețină, în cele din urmă, chiar o intenție curativă greu de explicat îndreptată spre traumele agentei FBI. Poate tocmai de aceea mi-a displăcut ultima ecranizare dedicată doctorului Lecter, bazată tot pe un roman de Thomas Harris (este vorba de “Hannibal”, al treilea roman din serie): o poveste care explorează trecutul psihiatrului, expunând experiențele dureroase care au asamblat criminalul de mai târziu, retrăgând aerul impenetrabil și malefic cunoscutului personaj. Impactul lui Hannibal Lecter asupra cititorului e bazat tocmai pe alura sa misterioasă, imprevizibilă, prin faptul că inspiră aerul unui criminal prea înfricoșător , prea greu de gestionat pentru a deveni un personaj principal. Spre deosebire de romanul și filmul Hannibal, în Tăcerea mieilor, acest efect al personajului este obținut pe deplin: Lecter apare într-adevăr drept un criminal prea mare pentru o anchetă atât de mică. Tăcerea mieilor pare să fie o lecție pilduitoare despre fertilitatea și importanța personajelor secundare intr-un thriller pe care il veti (re)citi cu multa placere, chiar si la 25 de ani de la prima sa aparitie.

TACEREA MIEILOR – Thomas Harris- Editura Rao, 2008

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *