Pe ce se bazează mai exact mitul lui Clint Eastwood? Mulți fani ai săi ar argumenta că legenda actorului a fost construită pe faptul că acesta a fost întotdeauna onest. Înainte de a ajunge actor Eastwood a muncit tot felul de slujbe ce necesitau condiție fizică iar la vârsta de 21 de ani a luptat în războiul din Coreea. Astfel atunci când a intrat în industria filmului Clint Eastwood a devenit primul erou de acțiune credibil. Când îl vedeai cu un pistol în mână îl credeai și ți-era frică de ce urma să se intample. De asemenea Clint Eastwood (concomitent cu Alain Delon în Europa) a impregnat stilul eroului care vorbea puțin și făcea multe. Un alt argument solid este că Eastwood a creat două personaje memorabile în istoria filmului, niciun cinefil neștiind exact cu ce personaj se confundă mai bine Clint Eastwood: cu eroul fără nume , pistolarul enigmatic din seria westernurilor spaghetti, sau cu Dirty Harry , polițistul neconvențional care e dispus să îndoaie legea spre binele ei. Prin intermediul acestor personaje Eastwood a dat și câteva din replicile celebre ale cinemaului. Indiferent de motivele pentru care Clint Eastwood este adulat un lucru este cât se poate de clar: Clint Eastwood=western. De ce? Nu numai pentru că a salvat genul western , împreună cu Sergio Leone, de la extincție dar și că după ce a îmbătrânit și-a dat seama că pistolarilor le stă mai bine tineri și s-a retras în spatele camerei de luat vederi devenind un regizor de succes și variindu-și spectrul odată cu trecerea timpului. Totusi , în 1992, a mai realizat un ultim western spunând adio marei sale iubiri. Acesta a purtat numele de “Necruțătorul”.

“Necruțătorul” este ultimul western al lui Clint Eastwood și este poate cel mai realist film al genului. Multi critici susțin că în egală măsură “Necruțătorul” poate fi privit și ca un antiwestern pentru că distruge pas cu pas miturile create în jurul genului. Desi rare, antiwesternuri au mai existat însă ca un astfel de film să vină din partea unei icoane a genului este un lucru nemaiîntâlnit. În “Necruțătorul” Eastwood demontează bucată cu bucată toată fundația acestui gen de film. Astfel avem parte de un western în care plouă, în care personajele se îmbolnăvesc din cauza dormitului afară și călăritului îndelung, dar mai ales avem parte de pistolari incompetenți. Incompetența pistolarilor este cauzată fie din lipsă de experiență, fie din “prea multă” experiență, fie pentru simplu fapt că ea reprezintă adevărul crud.

“Necruțătorul” spune povestea lui William Muny (Clint Eastwood), un fost asasin ajuns porcar și văduv. Cum ferma de porci nu îi prosperă , având doi copii de hrănit, Muny acceptă oferta unui tânăr pistolar de a merge cu el în orășelul Big Whiskey pentru a omorî doi oameni. Plata este facută de prostituatele orășelului care vor să răzbune moartea unei prietene și colege de breaslă. Pe drum cei doi îl racolează și pe Ned Logan (Morgan Freeman), un alt pistolar încărunțit și în nevoie de bani. Muny și Logan par să își reintre foarte greu în funcții având probleme cu vederea dar mai ales cu vremea , ploaia și dormitul afară îi afectează cât se poate de vizibil. O altă problemă cu care ei se confruntă este șeriful orășelului , poreclit Little Bill (Gene Hackman), care interzice armele în localitate și aplică pedepse cât se poate de severe celor ce încalcă această regulă. Deși este personajul negativ Little Bill este portretizat cât se poate de uman el având și părti bune. Asul din mâneca lui Eastwood în acest film este bad boyul cinemaului britanic , Richard Harris, care apare în rolul asasinului incompetent  English Bob , cel care și-a clădit o faimă de mare pistolar dintr-o simplă conjunctură. Deși nu avem parte de urmăriri și dueluri spectaculoase “Necruțătorul” rămane un western, însă unul antiromantic și realist.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=NG8mvqtWEAw[/youtube]

Vă așteptăm așadar pe data de 16 august la ora 20:00 la librăria Șt. O. Iosif pentru a viziona împreună ultimul mare western ale cinemaului. Intrarea este liberă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *