O seară cu… Marele Gatsby

18/09/2013

La Librăria Șt.O.Iosif Brașov ne place ca proiectele pe care le inițiem să rămână vii să primească feedback și implicare din partea celor care ne calcă pragul.  De aproape 2 ani de zile, la Clubul de Lectură , cititorii votează cărțile pe care le discutăm în fiecare lună… iată că în luna septembrie și spectatorii și-au exprimat gusturile în materie de filme de data aceasta, astfel că am adus cele două proiecte lunare la același numitor și am decis ca în  septembrie să ne orientăm atenția spre un roman și spre o ecranizare cât se poate de populare și de apreciate.

Vineri, 12.09, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov a avut loc o nouă ediție a CINEMATECII cu ocazia căreia, la sugestia publicului,  am proiectat filmul MARELE GATSBY (1974) în regia lui Jack Clayton, cu Robert Redford și Mia Farrow în rolurile principale.

Horia Nilescu a urat bun venit celor prezenți în număr mare în Salonul Șt.O.Iosif și a amintit că ecranizarea din 1974 a romanului lui F.Scott Fitzgerald, fără să fie neapărat o peliculă foarte lăudată, păstrează însă o trăsătură solidă, cu care se pot mândri puține ecranizări (adesea constrânse de lungimea operelelor de inspirație) și anume fidelitatea față de povestea de la care a plecat.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=zEDHR6aqZfA&feature=youtu.be[/youtube]

Al doilea element de rezistență al producției lui Jack Clayton rămâne jocul actoricesc – distribuția este inspirată și potrivită – Mia Farrow o interpretează convingător pe nehotărâta Daisy Buchanan, în vreme ce Robert Redford rămâne memorabil pentru capturarea acelui spirit hotărât și încrâncenat al lui Jay Gatsby. Filmul din 1974 reușește să surprindă foarte bine și atmosfera epocii de aur a jazzului – petrecerile decadente, cu șampanie, dans, personaje excesive și boeme sunt surprinse de mai multe ori convingător în timpul producției.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=vA9n6Gl5AZ0&feature=youtu.be[/youtube]

A fost o seară minunată, cu parfum american, actori mari și interpretări de neuitat.

Vă așteptăm pe 27.09.2013, la Clubul de Lectură pentru a prelungi discuțiile pe marginea caracterului dual al visului american, când vom împărtăși impresii de lectură și pe marginea romanului MARELE GATSBY de F.S.Fitzgerald disponibil cu 20% reducere.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *