De când am aflat de cartea lui Codruț Nicolau am rămas puțin intrigat în ceea ce privește titlul oarecum oximoronic: pe de o parte jurnal de bancher mă trimitea cu gândul la opulență, rigoare, responsabilități mari și impresii de high-class românesc, în vreme ce pe drumuri părea să trimită la o nestatornicie de nomad aflat mereu într-o călătorie, liber, nelegat de niciun reper anume. Cum puteai așadar să fii și bancher, figură impozantă, puternică și responsabilă și, în același timp, să ai libertatea și naturalețea celui aflat mereu pe drumuri? Iată că jurnalul lui Codruț Nicolau m-a convins că această combinație nu este doar teoretic conceptibilă ci confirmată pe viu într-un volum publicat de Editura Benefica.

Codruț Nicolau pare să fie o personalitate paradoxală, atipică pentru tranziția românească ce durează de două decenii. Prin natura ei, tranziția este o perioadă a exceselor și a dezechilibrelor – în primii ani după 1990 toți se plângeau de inflație, sărăcie, de o viață prea simplă și înapoiată. Pe de altă parte, după 2000, viața multor români a început să se complice tot mai mult, pe măsură ce corporațiile și multinaționalele au adus idealurile middle-classului occidental, cu prețul muncii fără măsură, a eforturilor care au condus și la situații regretabile precum cea a Ralucăi Stroescu, contabila care a murit de epuizare la locul de munca. Într-un asemenea peisaj, alegerile au devenit extreme: fie de mulțumești cu venituri mici și o viață confortabilă dar simplă, fie asumi pariul corporate și 10 ani de zile devii o furnică a companiilor, uneori cu prețul spălării pe creier, sperând în cele din urmă să îți permiți.mult doritele vacanțe și autonomii sociale. Între resemnarea bugetară și sclavia din mediul privat, nu părea să fie o cale de mijloc.

Iată că oameni precum Codruț Nicolau anunță răsăritul unui echilibru mult așteptat: un profesionist capabil să reușească într-o carieră de succes în mediul privat (lucrează în posturi cheie în cadrul Unicredit Țiariac Bank), dar care, deși își desfășoară activitatea de finanțist cu pasiune, păstrează un loc respectabil pentru dimensiunea familistă, pentru viața privată și își completează cu success interesele profesionale cu hobbyuri numeroase precum: cărți, actorie, psihologie, studiul expresiilor faciale. Jurnalul său, de bancher pe drumuri, este de fapt o colecție de însemnări pe care Codruț le-a făcut de-a lungul călătoriilor sale, în interes profesional sau personal. Sunt însemnări inedite, consemnate la fața locului, pe un telefon blackberry, inspirate de locurile pe care le-a vizitat.

Dar nu vorbim de un exotism căutat cu orice preț, de aventuri excentrice, în tot felul de cercuri selecte, hoteluri luxoase și croaziere de vis, așa cum te-ai aștepta de la un bancher. Codruț Nicolau nu caută premeditat spectaculosul pentru a-l împărtăși cu aroganță curioșilor sau invidioșilor. Destinațiile atinse de autor, deși variate,  nu șochează, atâta timp cât miza lor nu pare să fie aceea de a testa limitele neobișnuitului.   Fără să aibă un caracter sistematic și elaborat, fără să ofere detalii despre itinerarii  și ponturi pentru turiști, însemnările lui Codruț Niclau dezvăluie călătoriile (fie cele profesionale, fie cele de divertisment, alături de familie) drept prilej pentru explorări și analize interioare. Însemnările din jurnal  combină dimensiunea oximoronică din titlu pe care o aminteam: pe de o parte prospețimea unui nomad care e curios și dornic să îmbrățișeze, în cât mai multe dimensiuni, locurile noi pe care le vizitează, pe de altă parte ochiul analitic, de evaluator precis al bancherului. Astfel, în ciuda reputației opulente, Monacoul este plin de oameni obosiți și de restaurante capricioase. În ciuda faptului că sunt dominate de zgârie nori (construiți pe nisipuri mișcătoare), SUA este plină de ipocrizii și exagerări pe teme eco, pe tema interzicerii fumatului în locurile publice. Fie că se află într-o librărie din Glasgow, fie că stă pe o bordură, cu o bere în mână în Istanbul, fie că fumează o țigară pe terasă în Antalya, fie că schiază în Austria acolo unde aerul de munte frăgezește spiritul de aventură, fie că admiră fauna din deltă, Codruț Nicolau se lasă cucerit și savurează micile bucurii dezvăluite în cele mai (im)previzibile situații.

Jurnalul său este, într-un fel, o pildă despre cum să trăiești la timpul prezent, cum să asumi un spirit deschis adecvat călătoriilor, în care dai șansă și te lași cuprins de un optimism deplin, o stare ideală care îți ascute simțurile, pentru a savura tot ceea ce  îți scoate în cale locul în care te afli: Mi-e bine și mă bucur, viața nu are cum să nu se așeze în sertarele ei firești care, oricât ne-am chinui să le închidem se vor deschide pe rând, în pașii potriviți de vânt și de ninsoare curată.

Vă așteptăm la lansarea cărții lui Codruț Nicolau,  JURNAL DE BANCHER PE DRUMURI (Editura Benefica, 2013), joi, 26.09.2013, la ora 18:30, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov.

JURNAL DE BANCHER PE DRUMURICodrut Nicolau- Editura Benefica, 2013

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

Un răspuns

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *