Fie că mergem în vacanțe planificate minuțios, că încercăm un city-break spontan, de la o săptămână la alta, că poposim la o cabană, pe vreun vârf de munte izolat sau pur și simplu că ne aflăm pe drumuri, într-un tren pustiu sau într-un aeroport aglomerat, putem trăi experiențe nebănuite. A fi plecat în călătorie, a fi pe drum, a atinge destinații fermecătoare, în proximitatea imprevizibilului si expectativei sunt lucruri care privilegiază experiențe memorabile, care îți pot schimba dispozițiile de moment sau pot chiar produce schimbări profunde, ce merg până la purificare și transformare spirituală. Cât de marcați vom fi de o călătorie depinde adesea și de tovarășii de drum pe care îi alegem… unul dintre cei mai de nădejde însoțitori în orice călătorie sunt desigur… cărțile. Lecturile ne ajută adesea să dobândim starea de spirit potrivită pentru a ne integra mai bine în decorul călătoriei pe care o parcurgem.
Am citit recent o carte pilduitoare în spirit, care deschide, fără să își propună, o lecție frumoasă despre cum să trăiești la timpul prezent, cum să asumi un spirit deschis la nou, un imbold de a te lăsa cuprins de acea stare ideală care ascute simțurile și te pregătește să savurezi tot ceea ce viața îți scoate în cale, fie că întâmpini aceste lucruri cu uimire, curiozitate, nostalgie. E o carte care îți amintește parcă faptul că nimic din ce trăiești, mai ales într-o călătorie, nu e inutil, că orice experiență, plăcută sau mai puțin plăcută are ceva provocator pe care îl poți valorifica. Este vorba de cartea lui CODRUȚ NICOLAU: Jurnal de bancher pe drumuri (Editura Benefica, 2013).
Vă propunem un exercițiu de rememorare: care a fost cartea care v-a prilejuit cea mai frumoasă stare de spirit într-o călătorie și cum a contribuit ea la transformarea unui drum cu trenul, cu avionul sau cu vaporul, a unui sejur de odihnă în oricare colț al țării sau al lumii într-o experiență de viață de neuitat?
Cel mai interesant comentariu la acest articol care va răspunde la întrebarea pe care v-am propus-o va fi premiat cu volumul JURNAL DE BANCHER PE DRUMURI, cu autograful autorului și cu un TRICOU JURNAL DE BANCHER! Asteptam comentariile voastre pana pe 4.11.2013
LATER EDIT (4.11.2013) – Multumim tuturor pentru participare. Ati oferit perspective inedite prin potrivirea cartilor cu experiente de calatorie! Castigatorul TRICOULUI JURNAL DE BANCHER si a CARTII CU AUTOGRAF este… ALINA SOMESAN! (astept cu interes traducerea romanului Beatles 🙂 )
Saga Cantec de gheata si foc. de George RR Martin, care asa cum spune autorul, te face sa traiesti 1000 de vieti. A transformat concediul in dorinta arzatoare ca autorul sa scrie mai repede cel de-al saselea volum. Fanii seriei si serialului stiu de ce :). Am aflat de concurs de la bookuria.info.
Cartea se numeste James A. Michener-Alaska, o incursiune in tinuturile vitrege si in acelasi timp pline de maretie ale acestui tinut…De milioane de ani locuitorii Alaskei s-au confruntat cu cele mai dificile forte ale naturii..vanturile taioase ale mamei Natura, marile intinderi de gheata.Aici oamenii locului au incercat sa imblanzeasca tinutul, traind la capatul lumii, pastrandu-su in acelasi timp traditiile si supravietuind tuturor timpurilor.
Aceasta carte am citit-o cand am avut ocazia sa calatoresc acolo si sa vad acele minunatii ale naturii..aurora boreala, cantecul balenelor,..al oceanului care in permanenta aducea la mal viata din adancuri.Atunci cand survolezi acest tinut si nu numai realizezi cat de minunata este aceasta planeta si cat de fericiti sunt cei care reusesc sa culeaga din colturile lumii amintiri dragi demne de povestit nepotilor!
Pe aripile vantului de Margaret Mitchel, m-a facut sa treaca mai repede drumul cu trenul, un drum de vreo 5 ore si cu 3 ore intarziere, restrictii de viteza si probleme la locomotiva, as fi fost foarte stresat si obosit, asa la ca coborare am fost fresh datorita acestei carti.
unghii vs. vineri
Poezie, radio si unghii…
E simplu, urci in autobuz, iti pui castile in urechi, deschizi o carte si-atunci se intampla ceva ce tine de incredibila usuratate a fiintei*.
Langa mine un domn isi scoate din buzunar o unghiera si nu citeste carti cu ea, nici nu asculta muzica, ci o foloseste asa cum se scrie la carte. Tacticos si concetrat, in lumea lui, la fel eram si eu, in lumea mea. Doar ca la un moment dat lumea unghiilor sale sarea hotarata peste lumea cartii mele, cu maxima naturalete. El taia si eu citeam. El taia si eu citeam…pana cand la un moment dat…el taia…si eu ascultam….si eu ascultam…si ma minunam. Sa nu credeti ca nu a meritat…Pana la urma cartea mi-a ramas impregnata in minte, se cheama Vineri si este scrisa de Aleksandar Stoicovici, o recomand, cu drag.
iar povestea cu tot hazul o gasiti pe blogul de mai jos…e prea lunga s-o postez aici:
crissstuffstories.blogspot.ro/2013/06/unghii-vs-vineri.html
In acele infinite calatorii in compartimentele de tren, carti cu scrieri aparte au transformat intotdeauna plictiseala in motive si pretexte de a fi din nou pe drum.
Tin sa precizez ca in ultimii ani imi era cunoscuta o singura ruta pe distanta respectiva, insa, inainte de a ajunge la destinatie controlorul m-a anuntat ca urma statia la care trebuia sa cobor.
Imi voi limita insa amintirea la faptul ca ,spre surprinderea mea eram asteptata in gara de Trei pe Doua Biciclete. Drumul nostru a serpuit astfel, de-a lungul oraselor si vailor de munte, si am chicotit pana la urma la fiecare bucluc de care am dat.
Dar oricat de scurta sau lunga a fost calatoria mea, timpul s-a scurs, iar la despartire le-am zambit si cu o parere de rau ca s-a terminat atat de repede.
Ma intorceam cu trenul de noapte de la Bergen la Oslo. In vagon eram doar eu si inca vreo trei persoane, norvegieni – judecand dupa trasaturi si dupa modul in care s-au dispersat (confirmandu-mi astfel mitul nordicului “rece” si precaut). Primisem in dar romanul “Beatles” de Lars Saabye Christensen, din a carui opera citisem inainte doar poezii. Cum afara era intuneric si frig, iar in tren liniste si confortabil, m-am apucat de citit. Pana sa porneasca trenul, terminasem deja un capitol si jumatate (da, recunosc, sunt o cititoare vorace, in plus, cartea avea peste 400 de pagini si era scrisa in norvegiana). Am intrat pe nesimtite in atmosfera anilor ’60 descrisa in roman, am trait alaturi de cele patru personaje intamplari tragice si comice (la un moment dat l-am trezit pe tipul din coltul opus cu rasetele mele isterice) si nici n-am stiut cand s-a facut dimineata si am ajuns la Oslo. Mi-era ciuda ca-mi mai ramasesera de citit inca vreo trei capitole, dar, de indata ce am urcat in metroul care ma ducea la camin, m-am apucat de ele si pana acasa le-am dat gata. Nu pot descrie intensitatea trairilor mele provocate de lectura acestei carti pe care o recomand cu caldura, si nici nu-mi pot explica coeziunea pe care am simtit-o cu oamenii din jur cat timp am mai stat acolo. Niciodata o noapte nu a mai trecut pentru mine la fel de repede si de frumos, si niciodata o carte nu m-a mai facut sa traiesc atat de viu, a fost cartea potrivita la momentul potrivit.
Felicitari! 🙂
Codrut