Pe 31 octombrie unii preferă să caute costume, să se machieze și să poarte măști pentru a sărbători Halloweenul copiat de la americani. Noi am preferat să… demascăm poeții, într-o după-amiază cu lectură publică de poezie și discuții, între cărți, cititori și scriitori, în Salonul Șt.O.Iosif.

JOI, 31.10.2013, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am oferit brașovenilor o întâlnire cu doi scriitori tineri și tot mai cunoscuți: ANDREI DOSA și BOGDAN COȘA care au citit din cele mai recente volume pe care le-au lansat în acest ultim an: AMERICAN EXPERIENCE (Editura Cartea Românească), respectiv O FORMĂ DE ADĂPOST PRIMARĂ (Editura Cartea Românească).


Am avut plăcerea să deschid acest eveniment, amintind că cei doi tineri scriitori și prieteni numără o serie de sincronizări existențiale și creatoare mai mult sau mai puțin întâmplătoare: ambii au absolvit școala de litere brașoveană, ambii au debutat aproape în același timp, ambii au perseverat reușind în mai puțin de 2 ani să ofere volume ce au atras atenția publicului și a criticii. BOGDAN COȘA a debutat cu proză în 2011: manuscrisul romanului Poker a fost premiat și publicat de Editura Cartea Românească. În 2012 a debutat și în poezie prin volumul O FORMĂ DE ADĂPOST PRIMARĂ. ANDREI DOSA a lansat primul volum tot în 2011, la Editura Tracus Arte: Când va veni ceea ce este desăvârșit pentru care a primit Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu. Astăzi, Andrei Dosa a citit fragmente din ultimul său volum publicat, anume AMERICAN EXPERIENCE.

ADRIAN LĂCĂTUȘ a amintit că atât Andrei Dosa cât și Bogdan Coșa sunt scriitori pe care lumea literelor brașovene (și nu numai) i-a urmărit încă de la debut și cu toate acestea, ambii autori se dovedesc cât se poate de imprevizibili. American experience este o carte tematică, unitară, în care poeziile par să comunice una cu alta. Unele dintre pagini creează imagini complicate și fidele ale unor scene sau personaje americane. Meritul lui Andrei Dosa este acela de a încerca și a reuși să realizeze o suprapunere de efect între două Americi: cea mitologizată și cea reală.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=k0xDzzZjOlw&feature=youtu.be[/youtube]

În opinia lui Adrian Lăcătuș, cartea lui Bogdan Coșa, o carte care chiar dacă nu creează personaje și se concentrează mai degrabă pe eul poetului,  vine să completeze original cariera de scriitor a prozatorului deja apreciat iar lectura publică a poeziilor sale dă o altă dimensiune mai solemnă și mai absconsă fiecărui vers.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=McfRMMmlp6g&feature=youtu.be[/youtube]

ROMULUS BUCUR a mărturisit că a citit cărțile celor doi scriitori într-o abordare de tip fluviu, fără să facă fișe sau notițe. Vorbitorul a parcurs volumul lui Andrei Dosa într-o manieră  mai afectivă, avizată, atâta timp cât cunoștea backgroundul și biografia autorului. Este vorba de un volum anunțat de un titlu ce poate fi considerat clișeu dar și un rezumat convingător al experiențelor consemnate, un volum în care biografia devine însă pretext pentru întoarcerea la literatură, așa cum o demonstrează poemul de la final dedicat New Yorkului care este de fapt un colaj compus din fragmente de poezii despre marea metropolă de pe coasta de est. Pe de altă parte, poeziile lui Bogdan Coșa pornesc direct din limbaj și amintesc de creațiile lui Bogdan Ghiu, evidențiind și accente experimentale.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=F7smMgFYCDo&feature=youtu.be[/youtube]

Microfonul a revenit apoi poeților: ANDREI DOSA a citit poezii precum Pauză de țigară, Eu și gunoierul sau Acceptă totul:

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=KP-Ns4Jt6xM&feature=youtu.be[/youtube]

BOGDAN COȘA ne-a introdus în forma de adăpost primară prin poezii precum: Insomnia, Spații Hilbert sau Epilog.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=BR9TVpF_LYg&feature=youtu.be[/youtube]

CAIUS DOBRESCU a amintit că volumul lui Andrei Dosa reflectă diferența dintre profunzimea și nuanțele pe care le poate dovedi discursul poetic, când vorbește despre realitățile americane, în contrast cu discursurile publice care debitează stereotipii negative superficiale. Caius Dobrescu a fost curios să afle și câteva aspecte de topică în ceea ce privește cuvintele care dau titlul volumului lui Bogdan Coșa.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=CFlKu-t6rmw&feature=youtu.be[/youtube]

Bogdan Coșa a vorbit apoi despre neașteptata apariție a volumului său de poezii (mai ales că el s-a lansat ca romancier), un volum care s-a născut din dezamăgirea pe care scriitorul brașovean a resimțit-o citindu-i pe autorii tineri. Dorind să ocolească abordarea neoexpresionistă și șocantă, Bogdan Coșa a propus o carte mai altfel, cu un titlu inspirat de un vers al formației Zale în care nu sunt excluse nici referințele logico-matematice. Andrei Dosa și-a caracterizat volumul drept unul tematic și a detaliat câteva lucruri despre tehnicile de construcție prin care a încercat să reflecte multiculturalismul spațiului american.

Lectura publică s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Mulțumim lui Bogdan Coșa și lui Andrei Dosa că au oferit această lectură publică, mulțumim cadrelor didactice de la Facultatea de Litere și mulțumim publicului – mulți dintre cei prezenți sunt studenți la Facultatea de Litere și sperăm că asemenea evenimente îi vor inspira și încuraja în a se afirma ca scriitori.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *