Am avut parte de o săptămână între prieteni, alături de cadrele didactice de la Facultea de Litere din Brașov, colaboratorii noștri longevivi care fie că au adus invitați de prestigiu, fie că și-au lansat propriile creații, au oferit momente memorabile cititorilor.

VINERI, 29.11.2013, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat volumul PUNCT ȘI VIRGULĂ (Editura Lux Libris, 2013), semnat de VIRGIL BORCAN, în compania numeroaselor voci importante din literatura și critica literară brașoveană.


Evenimentul a fost deschis de ANA ONIȚĂ, Director General Libris Brașov, care și-a împărtășit bucuria de a organiza acest eveniment chiar de Sfântul Virgil, de a-l celebra într-o formă originală pe unul dintre cei mai importanți membri ai Clubului de Lectură al Librăriei Șt.O.Iosif.

Scriitorul DORU MUNTEANU, cel care l-a încurajat mereu pe autor să își publice lucrările, a amintit că a rămas impresionat, încă de când l-a cunoscut pe Virgil Borcan, de prospețimea discursurilor sale în spațiile publice culturale brașovene și de dimensiunea lor inconfudabila. Virgil Borcan reușește să exceleze în textele sale prin capacitatea de a se concentra pe esențe dar și prin anvergura erudiției sale, atâta timp cât observațiile autorului ating nu doar referinețele literare ci și referințe muzicale sau artistice. O altă particularitate a textelor semnate de Virgil borcan este umorul și satira, elemente ce nu se întâlnesc prea des în critica literară.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=ibr6_jnZgYc[/youtube]

AUREL ION BRUMARU a remarcat faptul că invitatul celebrat astăzi la Librăria Șt.O.Iosif refuză recenzia în favoarea eseului. Virgil Borcan abordează o diversitate de subiecte: de la poemul calidoscopic la poezia spasmodică și se diferențiază de alți autori prin umorul discret, cărturăresc. Parafrazându-l pe Adrian Marino, Aurel Ion Brumaru a sugerat că omul literar numit Virgil Borcan este un locuitor respectabil din Republica Literaria.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=anJ4Yt7jZTc[/youtube]

VICTOR BIBICIOU a făcut și el câteva observații legate de stilul cronicilor cuprinse în volumul PUNCT ȘI VIRGULĂ: textele lui Virgil Borcan sunt îmbrăcate în straiele pamfletului de lux, asemănător stilului lui Petre Țuțea, Andrei Pleșu sau Dan C Mihăilescu.

VIRGIL BORCAN a mărturisit că această carte este dedicată tatălui său și a preferat să aducă un omagiu și să amintească numele importante care au adus o contribuție la acest eveniment: de la autorii brașoveni precum Alexandru Mușina, Eugen Axinte Ioan Suciu, la Florin Andreescu, colectivul Revistei Astra (Doru Munteanu, Aurel Brumaru, Victor Bibicioiu etc) și până la profesorii săi din liceu, învățătoarea din ciclul primar.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=nKzoRLhYrc0[/youtube]

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

Mulțumim autorului pentru că a ales Librăria Șt.O.Iosif pentru a-și lansa cartea, pentru că a regăsit Salonul Șt.O.Iosif la fel de prietenos și de călduros ca la fiecare ediție a Clubului de Lectură, mulțumim vorbitorilor pentru cuvintele frumoase și mulțumim publicului pentru prezență.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *