Inima de caine. Insemnari pe mansete

23/01/2014

Pe când eram student în București, am auzit prima oară de piesa montată la Teatrul Național (un mare succes la public, de altfel),  cu Victor Rebengiuc și Marius Manole, după nuvela lui Mihail Bulgakov, intitulată Inimă de câine. Dar spre surpriza mea, mai mulți cunoscuți care o văzuseră atunci și mai târziu mi-au vorbit mai degrabă despre performanța nemaipomenită a lui… Marius Manole și nu în primul rând de cea a seniorului Rebengiuc. Și nu întâmplător, atâta timp cât Marius Manole interpreta un câine transformat în cetățean mai mult sau mai puțin onorabil, dând viață memorabil unui personaj unic. Nu am văzut nici piesa menționată și am uitat și de nuvela lui Bulgakov până când, la Schimb de Cărți, mi s-a recomandat să citesc Inimă de câine, operă cuprinsă într-un volum publicat de Editura Polirom, în colecția Top 10 Plus.

Inimă de câine, în ciuda faptului că este o lucrare de dimensiuni reduse, încorporează elemente de  SF și distopie, proiectând însă o critică convingătoare la adresa comunismului și mai ales la adresa ambițiilor acestuia de a construi un om nou.

Nuvela debutează, dezarmant, cu reflecțiile câinelui Șarik (un apelativ rusesc generic pentru patrupedele domestice), un dulău vagabond, flocos și costeliv. Hălăduind pe străzile Moscovei, Șarik are norocul de a-l întâlni pe profesul Filipp Filippovici, o figură rasată, mirosind a mandarine, trabuc și parfum, o figură care îl va atrage pe dulău cu salam de cea mai bună calitate și îl va adăposti în locuința sa, aproape neverosimil de somptuoasă și invidiată, pentru vremurile revoluționare traversate de Rusia. Dar adăpostul, meniul regal, zgarda prețioasă, răsfățul rosului galoșilor și traiul boieresc la care dulăul nici că putea visa, vor fi doar prefața ademenitoare pentru un experiment cât se poate de imprevizibil: mânat de ambiții științifice epocale, profesorul e gata să facă un transplant de hipofiză și gonade de la un om la un câine, cu scopul de a proba o teorie a regenerării și întineririi. Dincolo de faptul că Șarik supraviețuiește operației, odată trezit din anestezie, dulăul va da semne de… umanizare, așa cum aflăm din jurnalul asistentului profesorului. Progresele sunt vizibile, pe zi ce trece: fostul Șarik își schimbă înfățișarea, începe să meargă în două picioare și chiar să își exprime gândurile: desigur, la început e vorba doar de fragmente mai mult sau mai puțin vulgare culese de prin locurile prin care a colindat dulăul dar mai apoi devine tot mai limpede că Șarik dobândește conștiință de sine, că își asumă o identitate și că își reclamă drepturi și preocupări pe care Filipp și cunoscuții săi nu le aprobă neapărat. Adoptând un nume pe cât de sonor și de țanțoș pe atât de ridicol  Șarikov Poligraf Poligrafovici, fostul câine va dovedi, spre dezamăgirea profesorului că nu întinerește… ci doar se umanizează. Este vorba de o umanizare de cea mai joasă speță, atâta timp cât Șarikov va ajunge un mărunt escroc cu aere de proletar și cu un nărav nevindecat pentru pisici… ceea ce nu îl va împiedica pe protagonist să petreacă, să scuipe, să înjure și să bea tocmai în casa lui Filippovici. Totul va dura până când profesorul va pune în aplicare un plan pentru experimentul său eșuat.

La fel ca în cea mai cunoscută lucrare a lui Bulgakov (Maestrul și Margareta) și în Inimă de câine imaginarul și absurdul își găsesc locul firesc în pagină, doar că acel contact între fantastic și real pare mult mai puțin șocant și mai lipsit de conflict decât în capodopera scriitorului rus. Și nu întâmplător, atâta timp cât de data aceasta, forțele supranaturale nu mai vin să-i pedepsească pe bolșevicii fricoși și răutăcioși, ci mai degrabă să li se alăture și să confirme eșecul revoluției mult visate.  Șarik este, în fond, metafora pentru eșecul dezvoltării omul nou visat de comuniști: ademenit cu retorică și iluzii, câinele pribeag este atras spre marea transformare, pe cât de ambițioasă, pe atât de violentă și pe atât de imprevizibilă, fără ca rezultatul să fie, în ciuda aparentei evoluții și emancipări a creaturii după operație, unul admirabil.

Nu întâmplător, alături de nuvela Inimă de câine, volumul publicat de Editura Polirom include și o altă lucrare a lui Bulgakov, anume Însemnări pe manșete, povestea  unui scriitor din perioada interbelică, din URSS,densă de altfel în referințe autobiografice, care caută să își contureze un destin artistic detoxifiat de propaganda epocii. Ambele nuvele reliefeaza, prin mijloace diferite (prima apelând mai mult la fantastic și alegorie, a doua mizând pe comic de situație) imaginea unei epoci în care idealul nobil asumat inițial de revoluționari era deja pătat cu sânge, violență, ipocrizie și mai ales cu multă… prostie și intoleranță.

INIMA DE CAINE. INSEMNARI PE MANSETE – Mihail Bulgakov – Editura Polirom, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *