În timp ce capriciile meteorologice s-au dezlănțuit asupra României, aducând o iarnă grea și isterii pe măsură, în salonul primitor al librăriei de pe strada Mureșenilor nr 14, am aflat prilejul ideal de a împărtăși impresii de lectură, de a căuta să explorăm conversațional posibilitatea aflării fericrii, în și dincolo de cărți.
VINERI, 31.01.2014, am găzduit prima ediție din acest an a CLUBULUI DE LECTURĂ de la Librăria St O Iosif Brașov, ediție la care am discutat despre volumul de povestiri semnat de ALICE MUNRO: PREA MULTĂ FERICIRE, a cărui traducere a fost republicată de Editura Litera în 2013.
Am deschis evenimentul, mărturisindu-mi bucuria de a regăsi un public atât de numeros la Clubul de Lectură – fapt pe care am încercat să îl leg și să îl explic și de alegerea autorului pe care l-am supus atenției cititorilor în luna ianuarie – Alice Munro este câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură, pe anul 2013. În ciuda faptului că abordează proza scurtă într-o manieră neconvențională și impresionantă, povestirile lui Alice Munro mi s-au părut totuși monocrome, sugerând în mare parte, într-o optică pesimistă, faptul că oamenii, în ciuda faptului că pot trăi fărâme de fericire, le pot pierde definitiv, după o lovitură a destinului.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=RrQ4ZlPst90&feature=youtu.be[/youtube]
Maria Anghelescu a sugerat că povestirile scriitoarei canadiene sunt scrise bine și convingător, iar titlul lipsit de referințe în conținutul povestirilor cuprinse în volum nu poate fi nici măcar ironic, atâta timp cât experiențele personajelor reliefate de Alice Munro sunt mult prea dure. Opinia lui Carmen Florescu a fost că toate povestirile din volumul Prea multă fericire sunt triste și păstrează un final deschis
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=pkH1l0ZHrQ4&feature=youtu.be[/youtube]
Citind cartea supusă atenției, Dana Anghelescu a avut senzația că are de a face cu un păpușar puțin cam sadic care își lovește năprasnic personajele, cam rețetat, căzând într-o latură cam extremă și cam neplauzibilă, prin aglomerarea de evenimente nefaste în desfășurarea narativă.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Pauwkfw11R8&feature=youtu.be[/youtube]
Roxana Cârceag a fost de părere că titlul ar putea face referire la starea de spirit a cititorului care se confruntă cu destinele personajelor din volum, atâta timp cât orice lector poate ajunge la concluzie că trăiește mai fericit decât personajele lui Alice Munro. Și protagoniștii scriitoare canadiene au parte de momente fericite, doar că după loviturile pe care le suferă ajung să ducă o luptă de recuperare a acelei stări dezirabile, fără să reușească însă de fiecare dată să-și atinga obiectivul. Și Roxana Cârceag a avut senzația că povestirile încapsulează un nucleu pentru un posibil roman, că autoarea ar fi putut să le extindă într-un cadru narativ mai generos.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=khToiZ4Q7UU&feature=youtu.be[/youtube]
S-a discutat de asemenea și despre posibilitatea de a atinge o stare de prea plin în ceea ce privește fericirea – dacă nu cumva titlul trimite la o situație principial imposibilă (atâta timp cât niciodată nu poți să ai parte de prea multă fericire- o stare de spirit incomensurabilă sau măcar superlativă). S-a discutat și despre reperele care ne pot impulsiona să atingem fericirea, despre cum urmăresc fericirea societățile europene și americane și despre dramele născute din felul în care ne asumăm posibilele matrici de modelare a fericrii. S-a atins, pornind de la una dintre povestirile lui Munro, problema violenței în copilărie, a felului în care ajung copiii să comită acte de cruzime și a formelor în care vina poate fi ulterior conservată.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=rIKNqWEpihg&feature=youtu.be[/youtube]
A fost o după amiază frumoasă, cu ceai cald și discuții calde pe care am savurat-o din plin. Ne vedem în luna februarie!
