Eseuri de îndrăgostit

Cunoaștem cu toții pasiunea filosofilor pentru despicarea firului în patru, cu orice ocazie, aplecându-se asupra oricărui obiect al gândirii sau chiar asupra gândirii înseși.  Nici nu mai contează dacă asta se întâmplă urmând o strategie  maieutică, una a îndoielii metodice, a examinării condițiilor de posibilitate sau a analizei logice a limbajului. Când vine vorba de filosofie, nu poți decât să iei o distanță acceptabilă, față de obiectul gândirii examinat și să-ți pregătești întrebările și analizele de rigoare. Nici iubirea nu pare să aibă altă soartă, așezată sub instrumentarul și atitudinea filosofică: ea devine, din sentimentul adulat de poeți, din  fundamentul sacru al unor religii sau din experiența unică și memorabilă a omului de rând, încă o chestiune stoarsă de farmec și mister de curiozitățile filosofului. Dar ce s-ar întâmpla atunci când un filosof ar cădea pradă propriilor concepte analizate? S-ar răzbuna zeii amorului și ai iraționalului amintindu-i filosofului că e, la rândul său un muritor vulnerabil, aruncat în corzile aleatorii ale pulsiunilor? Sau filosoful, căutătorul ataraxiei, glorificatorul propriei libertăți și autonomii nu ar putea să se îndrăgostească, decât renunțând la statutul său reflexiv (deci, devenind un ne-filosof prin excelență)? Însăși posibilitatea ideii de filosof îndrăgostit e pe deplin discutabilă, atâta timp cât starea de îndrăgostire presupune o abandonare a atitudinii interogative și circumspecte și îmbrățișarea unei doze de naivitate, a unor certitudini străine iubirii de înțelepciune. Iată însă că Alain de Botton trece peste asemenea considerente și sugerează, prin romanul său original și cuceritor, a cărui traducere a fost reeditată de Editura Humanitas, că experiența amorului și statutul de anatomist conceptual nu sunt cu totul incompatibile. Surpriza pe care o anunță însuși titlul romanului lui de Botton este aceea că iubirea poate fi deopotrivă trăită și reflectată, aproape în același timp, că nu trebuie să te izolezi într-un turn de fildeș, să rămâi un observator perpetuu pentru a surprinde articulațiile iubirii omenești, ba chiar, dimpotrivă că e indicat mai degrabă să le trăiești pentru a desprinde ceva din această experiență esențială, fundamentală pentru orice individ.

Prin povestea de dragoste dintre Chloe și personajul narator, romanul lui Alain de Botton  reface de fapt istoria universală a oricărei relații, de la momentele timide, nesigure de la început, la extazurile certitudinilor sentimentale împărtășite de protagoniști și, mai apoi, la răcirea și la destrămarea edificiului ce părea intangibil,  totul spre a identifica dacă acest tipar al înnamorării are învățăminte valoroase și merită a fi repetat sau dacă, dimpotrivă, e doar o furtună periculoasă pe care un filosof (și nu numai) ar trebui să o evite. În acest sens, lucrarea autorului elvețian e o combinație cât se poate de originală de literatură, filosofie și dezvoltare personală. Cu talentul său remarcabil, cu un simț al observației greu de egalat și cu o accesibilitate a scriiturii cuceritoare, Alain de Botton vorbește despre fatalismul romantic (momentul în care ajungem să confundăm inevitabilul înnamorării cu inevitabila întâlnire a persoanei pe care o considerăm suflet pereche, uitând că nevoia de dragoste precedă alegerea pe care am făcut-o când suntem îndrăgostiți), despre semiotica seducției (momentul în care îndrăgostitul caută, ca un detectiv paranoic semne ale reciprocității amoroase), despre verbalizarea dragostei și provocarea pe care o află îndrăgostiții în a-și afirma propriul dialog romantic (și a reinventa limbajul sub specia intimitiății și a familiarității), despre teama de fericire pe care o descoperim camuflată în relația noastră aflată la apogeu (atunci când realizăm că fericirea pe care o trăim nu ni se datorează și ne poate fi răpită la fel de repede precum a venit), despre semnele îndepărtării partenerului (refuzul de a mai fi complice la limbajul îndrăgostiților) care atrage după sine terorismul romantic, psihofatalismul (concepția conform căreia  am fi condamnați la nefericire și la repetarea unor tipare relaționale viciate) și chiar sinuciderea (forma metaforică prin care ne exprimăm furia). Bogat în referințe punctuale și digerabile la gânditori occidentali, întretăiat de desene simpatice și pline de creativitate care să întărească vizual gândurile protagonistului, inspirat de elemente cotidiene precum preferința pentru o pereche de pantofi, pentru o marcă de cereale, aspectul unei strungărețe sau al unui pistrui, Alain de Botton dezvoltă surprinzător de rapid, de concis și de intuitiv reflecții pe marginea relației dintre dragoste, destin, frumusețe, limbaj și așa mai departe. Evident, filosoful se va lovi, în întreprinderea sa aventuroasă (deopotrivă pe plan rațional dar și sentimental) de nenumăratele paradoxuri care caracterizează iubirea: când suntem îndrăgostiți vrem să ne abandonăm simțurilor dar pentru o acuplare desăvârșită avem nevoie de tehnică și deci, de rațiune, vrem să seducem prin ceea ce suntem dar nu ezităm să ne construim personalități false pentru a cuceri, vrem să trăim o fuziune alături de partener dar nu putem să devenim orbi la diferențe, vrem să fim iubiți (dintr-un sentiment fundamental al insuficienței de sine)  dar în același timp, pe alocuri,  ne deranjează reciprocitatea emoțională (care ne confirmă faptul că și celălalt e la fel de vulnerabil ca și noi).  Premisa lui de Botton, în întreprinderea literaro-filosofică este aceea că iubirea îți poate lua mințile dar ți le poate redărui în reprize suficiente, în cadrul unei relații,  pentru a avea parte de răgazuri meditative în momente mai mult sau mai puțin oportune.

Romanul lui Alain de Botton nu aduce doar filosofia în agora, în prelungirea unui vechi deziderat grecesc,  dar îl aduce chiar pe filosof între oamenii obișnuiți, făcându-l părtaș la experiențe mundane, spre a desprinde pilde interesante, nelipsite de ironie. Filosoful lui Alain de Botton trăiește particularul (deci, nu doar vorbește despre el), pentru a extrage universalul. Povestea filosofului îndrăgostit este, de fapt, povestea fiecăruia dintre noi, într-o ipostază dublă -pe de o parte pesimistă – este o poveste care confirmă dureros de convingător caracterul general și comun al unei experiențe pe care tindem să o individualizăm, să o apreciem tocmai pentru că o amprentăm cu valențe personale unice, în căutarea intimității absolute- pe de altă parte optimistă – este o poveste care pledează pentru îndrăgostire și ca mijloc de a învăța o specie de umilință care să ne tempereze obsedanta sete de certitudini imuabile, lăsându-ne pradă, spre a fi devorați, cu delicatețe, de o nouă pereche de ochi albaștri, la vreo petrecere oarecare.

Vă așteptăm pe 28.02.2014, incepând cu ora 18, la o nouă ediție a Clubului de Lectură, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov pentru a discuta despre cartea lui Alain de Botton.

ESEURI DE ÎNDRĂGOSTIT – Alain de Botton- Editura Humanitas, 2013

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.