Miercuri după amiaza a fost momentul întâlnirilor inedite pe strada Mureșenilor nr 14: momentul în care Andrei Ruse a luat contact prima oară, în cadrul unei lansări, cu publicul cititor de la poalele Tâmpei, momentul în care brașovenii au avut ocazia să anticipeze o cufundare în atmosfera interbelică bucureșteană și momentul în care CenaKLUBUL TIUK! a ajuns în Salonul Șt.O.Iosif, cu tot cu obiceiurile sale familiare și atmosfera relaxată.
MIERCURI, 9.04.2014, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, împreună cu Mihail Vakulovski (inițiatorul CenaKLUBULUI TIUK!), lansarea celui mai recent roman al lui Andrei Ruse, ZARAZA (Editura Polirom, 2014), în cadrul turneului de promovare pregătit de Editura Polirom tanarului promoter cultural și PR-ist care și-a dat măsura prin proiectul Hyperliteratura.net și prin cele două romane îndrăgite de generația tânără de cititori: Soni, respectiv Dilăr pentru o zi.
Am deschis evenimentul amintind faptul că, în ciuda îndepărtării autorului de temele și universul familiar, al cotidianului contemporan, Andrei Ruse a reușit să ofere, prin ZARAZA un roman pentru toate vârstele, o carte omagiu care scoate din uitare o personalitate cu un profil intelectual onorabil în anii seduși de fanatism ideologic, o carte care aduce la viață o epocă minunată, într-o manieră elaborat de senzorială, un roman care propune cititorilor un model atemporal de verticalitate morală și profesională. Am căutat să identific câteva motivații de lectură, atât pentru cei care au citit cărțile lui Andrei Ruse și care au ocazia să descopere în Zaraza un autentic exercițiu de reinventare ca scriitor, cât și pentru cei care nu l-au citit pe Andrei Ruse dar care s-au întrebat, măcar o dată de ce se numea Bucureștiul interbelic Micul Paris și cine a fost misterioasa prezență feminină despre care cânta Cristian Vasile.
MIHAIL VAKULOVSKI a sugerat că romanul lui Andrei Ruse, dincolo de caracterul său biografic, e structurat pe mai multe planuri: el surprinde, pe de o parte, destinul profesional și personal al celui mai cunoscut interpret de romanțe și tangouri al României, dar surprinde, elaborat și foarte bine documentat, viața din Bucureștiul interbelic, istorii trăite și reconstruite cu mult har. De asemenea, ZARAZA sondează și resorturi subconștiente, fundamentând expresia și dedicarea artistică a lui Cristian Vasile pe un eveniment tragic din copilăria protagonistului. Așa cum a sugerat Mihail Vakulovski, ZARAZA nu este doar un roman despre interpretul Cristian Vasile, ci și un roman despre soarta artistului adevărat în general.
Provocat de inițiatorul CenaKLUBULUI TIUK!, Andrei Ruse a acceptat să citească un pasaj din cartea pe care a lansat-o la Brașov, un pasaj care surprinde în avalanșă dinamica urbană a Bucureștiului de altă dată.
Apoi, Andrei Ruse a intrat în dialog cu cititorii și a vorbit despre potențialul instanței narative la persoana a III-a, pe care l-a descoperit scriind Zaraza, dar și despre faptul că nu a părăsit niciodată poezia, de la debutul său din 2007, ci a reidentificat-o într-o stare de spirit, pe care a deghizat-o în multiple forme chiar și în prozele sale. Andrei Ruse a mai vorbit și drespre motivația de a schimba registrul tematic, despre motivația de a scrie o carte biografică care să-l aibă drept protagonist pe Cristian Vasile, despre surpriza de a descoperi noi generații de cititori ai romanului său, despre cum e viața ca scriitor activ și ca scriitor aflat în pauză de creație.
Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de autografe și desigur, în buna tradiție a CenaKLUBULUI TIUK!, cu premierea celei mai inspirate întrebări din public.
Mulțumim lui Andrei Ruse pentru că a ales Librăria Șt.O.Iosif Brașov pentru a-și lansa cartea, mulțumim lui Mihail Vakulovski pentru atmosfera tiukuită, mulțumim publicului pentru participare… sperăm ca ZARAZA sa se epuizeze cat mai repede si Cristian Vasile sa devina un reper prezent in discursul cititorilor contemporani.
Romanul ZARAZA (Editura Polirom, 2014), de Andrei Ruse este disponibil și pe www.libris.ro cu 20% reducere în luna aprilie.