Intoarcerea huliganului

29/04/2014

normanCum ne-am putea imagina întoarcerea unui exilat într-o țară în care dictatura care a provocat acest exil se prăbușește? Vorbim de un moment eliberator, de o adevărată sărbătoare, de un entuziasm și un vag sentiment de triumf? Întoarcerea în România postdecembristă, supraviețuitoare a unor dictaturi ce s-a întins pe mai bine de 50 de ani e departe de acest deznodământ optimist. Așa cum dezvăluie romanul autobiografic al lui Norman Manea, e ceva dincolo de clișeul odiseean, de nostalgia revederilor, de redescoperirea rădăcinilor, mai ales când țara ta natală nu a contenit să te deposedeze, să te mutileze, să îți fi întreținut imaginea de inamic public, pe criterii oportuniste, ideologice (de fiecare dată altele, dar cu același efect). Însăși asumarea deciziei de a reveni din SUA în România, tranzitoriu, în mijlocul unei tranziții șubrede și neconvingătoare, în care rănile dictaturii se poartă încă la vedere, redeschizând rănile amintirilor celor exilați reprezintă un moment de dificultate, un moment de răscruce, un prilej de meditație și inventariere a dramelor individuale și universale ale celor care au traversate secolul extremelor.

Destinul lui Norman Manea, evocat în romanul autobiografic Întoarcerea huliganului pare să fie o reflexie sintetică a consecințelor maladiilor ideologice care au stăpânit secolul XX – scriitorul român pare să fi trăit the worse of both worlds, adică de cel mai mare rău din ambele lumi, interbelică și postbelică, fiind persecutat și agresat, încă din primii ani de viață, de dictatura antonesciană, ca mai apoi să fie urmărit de consecințele cenzurii și suspiciunilor conducătorilor comuniști. Venit pe lume în zona Bucovinei,la mijlocul anilor 30,  personajul narator al lui Norman Manea are un prea scurt răgaz idilic înaintea evenimentelor catastrofale care îl vor urmări practic timp de 50 de ani. Deportat,  la doar 5 ani într-un lagăr din Transnistria, Norman și familia sunt nevoiți să își asume rapid condiția de pribegi și supraviețuitori. Întorși în țară, la finalul războiului, evreii care au cunoscut hainele din saci și vâna de bou în lagăre sunt pe cale să cunoască “beneficiile” noii puteri instalate la București. În vreme ce părinții săi se străduiesc să se reinventeze profesional într-un regim în care ticăloșia și cruzimea își spun cuvântul încă din primii ani, micul Norman descoperă finele otrăvuri lexicale condimentate în lucrările lui Creangă și spiritul pe undeva aventuros și palpitant, pentru o vârstă fragedă, al excomunicărilor, devierilor și proceselor publice pregătite de noua clasă politică, o clasă care nu uită să incrimineze (ce ironic) chiar și originea evreiască a suspecților. În zorii comunismului demagogia devină rutină iar obediența un canon ritualic. Studenția înseamnă mâncare de vinete și castraveți iar profesia de inginer pe care și-o alege Norman Manea e mai degrabă un reflex de apărare împotriva presiunii politice și a idioției limbii de lemn. Norman manea termină facultatea, ajunge chiar inginer și cercetător, desăvârșindu-și sentimentul de impostură, practicând altă profesie decât cea fundată pe vocația scrisului. În anii 60 abandonează construcția de blocuri și se dedică scrisului și tocmai pentru scris, pentru limba și himerele românești, Norman alege să rămână în țară în ciuda dorințelor familiei sale de a emigra. După ce publică o serie de volume primite bine de critica literară, intră în atenția autorităților, începe să fie suspectat și urmărit iar atmosfera devine irespirabilă. La 50 de ani, reușește să prindă o bursă în Germania și să părăsească România, nu înainte de a consuma o serie de momente emoționante în cadrul despărțirii de părinți și de o identitate mutilată.

Norman Manea ajunge în SUA. fără să cunoască limba engleză și, în câțiva ani, devine profesor și writer in residence la un colegiu prestigios din New York. Din noua sa casă, din locurile paradisiace transatlantice, Norman Manea își duce mai departe povara exilului, când, chiar și după căderea dictaturii comuniste, rămâne tot un inamic al țării de origine, prin curajul și simțul critic de a chestiona elemente din biografia lui Mircea Eliade, proaspăta mândrie națională redescoperită a României. Tocmai de aceea, întoarcerea în țară, la 8 ani după revoluție reprezintă un moment de cumpănă, atâta timp cât exaltarea balcanică, inflamația orgoiilor și clișeele naționaliste sunt încă locuri comune într-o societate căreia îi vine greu să își asume, la rândul ei, deriva în care se află.

Romanul autobiografic al lui Norman Manea evocă în culori profunde, intr-o constructie permanent interogativa, condiția desăvârșită a celui care a suportat din plin, pe deplin traumatismele unui secol nebun. Prins mereu în jocul izolării și al angajării, al retragerii și al afirmării, nefiind dispus să comită compromisuri morale, Norman Manea conturează portretul huliganului, inspirat de textele lui Mihai Sebastian: specia subversivă de individ pe care societatea nu o poate înregimenta lejer,  care alege critica și luciditatea, asumând pribegia, izolarea și suferința drept preț pentru păstrarea unei conștiințe nepătate și responsabile.

Va asteptam la o intalnire cu NORMAN MANEA, la Libraria St O Iosif Brasov pe 5.05.2013, la ora 17, la lansarea volumului PLICURI SI PORTRETE (Editura Polirom, 2014)!

INTOARCEREA HULIGANULUI – Norman Manea- Editura Polirom, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *