Adio, dar mai stau putin

13/05/2014

Cu toată încrederea în reușitele liberalismului, în puterea individului de a-și construi cu propriile resurse fericirea, de a mânui instrumente sofisticate de planificare, comunicare și dezvoltare personală pentru a-și atinge scopurile,adio oamenii nu pot renunța, nici măcar în societatea contemporană, la credința în miracole. Ne-o spun cărțile, filmele, nenumăratele producții în care destinele frânte,  cuplurile ajunse pe marginea prăpastiei, angajați uitați în anonimat, toți sunt vindecați cumva, în acel punct culminant al poveștii de o vacanță miraculoasă, de o ședință salvatoare, de o intuiție transformatoare, de o potrivire a astrelor și câte și mai câte intervenții pseudodivine deghizate în formule cotidiene. Fără acea intervenție de la finalul unui film sau a unei cărți cu povești contemporane frumoase n-ar mai exista deznodământ, n-ar mai exista acea eliberare pe care spectatorul/cititorul o dorește pentru personajele de care ajunge să se atașeze. Însă, așa cum știm, viața e mult mai prozaică și adesea lipsită de asemenea intervenții. Ce se întâmplă când speranța în miracole ne e înșelată, când marea salvare nu se arata, când nu există un grandios eveniment care să vină de hac dramelor acumulate și să refacă acea cusătură a biografiilor deșirate de greșeli și ghinioane? Rămâne să ne mulțumim cu mai puțin, de pildă cu faptul că încă nu ne-am sinucis (ce triumf camusian!) și că am găsit niște schije umoristice printre mormanele de cenușă împrăștiate de exploziile existențiale. Cam asta pare să fie pilda amuzantă desprinsă din romanul lui Nick Hornby.

Povestea scriitorului britanic începe în noaptea de Anul Nou, pe acoperișul unui bloc cu reputație: Turnul Sinucigașilor – un spațiu care pare să devină neîncăpător în zilele de bilanț existențial oficial pentru cei dezamăgiți care nu mai găsesc nicio motivație de a trăi. Aici se întâlnesc cele patru personaje din perspectiva cărora se relatează întâmplările. Martin este un fost prezentator de televiziune, divorțat, fost deținut pentru corupere de minori, târât prin scandaluri publice și fără vreo posibilitate reală de reabilitare profesională și emoțională. Maureen e o femeie între două vârste, neconsolată după o logodnă destrămată, constrânsă de 20 de ani să își îngrijească fiul handicapat și să își imagineze o viață pe care nu o poate trăi. Jess este o adolescentă rebelă, impulsivă și energică, mereu băgată în bucluc, mereu născocind ceva gata să dinamiteze și să tensioneze grupurile și locurile pe care le frecventează cu o forță distructivă asemănătoare elementelor naturale. JJ este muzicianul-intelectual aspirant care nu își poate reveni după ce iubita sa l-a părăsit și după ce s-a despărțit de formația rock, simțindu-se prizonier într-o existență mediocră și fără savoare, a lucrătorului de fast-food. Reflectând mai mult sau mai puțin la vraiștea din viața lor, cele patru personaje sosesc pe acoperișul Turnului Sinucigașilor cu hotărârea clară de a se arunca, eliberator, în gol. Doar că gestul sinucigaș reclamă solitudine iar în momentul în care îi întâlnești și pe alții, cu aceleași intenții, totul devine stânjenitor.

În ciuda faptului că nu au nimic în comun  în afară de dorința de a se sinucide și chiar ajung să se calce pe nervi destul de repede, JJ, Jess, Martin și Maureen vor forma, prin concursul circumstanțelor un grup solid care va trece prin tot felul de peripeții mediatice și personale care mai de care mai jenante, mai imprevizibile și mai autodistructive dar care va genera un soi de solidaritate aparte, a disperării și a nevoii de a fi salvat (de alții și de sine). Viețile lor nu se vor simplifica, nu vor căpăta traiectorii așezate și armonioase, dimpotrivă vor cunoaște cutremure succesive, pe măsură ce bunele intenții ale celorlalți vor ajunge, stângaci, să provoace confruntări de proporții cu propriul trecut și prezent al fiecărui protagonist. O vacanță în Tahiti, întâlniri periodice, un scandal de presă, o ședință de intervenție cu familii, amante, copii și foste prietene toate vor contribui la o posibilă recalibrare a perspectivei existențiale a celor patru personaje-narator. Și, chiar dacă toate aceste resurse tradițional salvatoare nu vor produce miraculoasa transformare, ele vor schimba măcar preferința vis-a-vis de varianta cea mai convenabilă a drumului de pe acoperișul Turnului Sinucigașilor până jos în stradă.

Romanul lui Nick Hornby are un umor nebun și adună laolaltă țicnelile și cinismul traiului contemporan, în patru personaje distincte, memorabile, tragice și comice în același timp, reușind să strecoare și un mic strop de optimism miracle-free. Citiți o poveste în care momentele solemne, clișeice, romanțioase devin teren pentru o parodie amuzantă, poate chiar o farsă despre vulnerabilitățile și neajunsurile noastre, în care singura sinucigașă autentică rămâne doar… seriozitatea.

ADIO, DAR MAI STAU PUTIN – Nick Hornby, Editura Humanitas, 2014

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *