Am citit obesrvațiile de pe coperta a IV-a a cărții De la filosofie la psihanaliză și retur, o consemnare a dialogurilor dintre Vasile Dem Zamfirescu și Leonid Dragomir, resimțind o puternică familiaritate. Leonid Dragomir vorbește despre atmosfera de la Facultatea de Filosofie, din primii ani după revoluție, atunci când psihanaliza și profesorii care ofereau cursuri opționale dedicate unor teritorii de cercetare și cunoaștere considerate tabu sau chiar condamnate în perioada comunistă, edificau o atmosferă de efervescență intelectuală care cu siguranță că a marcat acele generații. În ciuda faptului că nu am mai prins cursurile susținute de profesorul Zamfirescu și că fascinația studenților pentru psihanaliză s-a mai domolit după anii 2000, atunci când am intrat la Facultatea de Filosofie, am regăsit , din fericire, chiar dacă poate nu la proporția și la intensitatea pe care o evocă Leonid Dragomir, acea atmosferă magnetizantă, entuziastă a discuțiilor de seminar coordonate de un profesor abil: un profesor capabil să asculte, fără să critice autoritar și să judece stângăciile neofiților, să ordoneze discursul constructiv, să încurajeze dezbaterea și să genereze o anumită emulație intelectuală care depășea sălile de curs sau de seminar și se prelungea firesc, pe banca din curtea facultății sau în nemuritoarele baruri din apropiere. Tocmai această familiaritate în raport cu observațiile lui Leonid Dragomir mi-a confirmat faptul că măcar unii dintre coordonatorii de seminar pe care i-am întâlnit, mulți dintre ei aparținând exact generației de care vorbește Dragomir au reușit să valorifice și să poarte mai departe spiritul unor maeștrii aleși, să asigure o oarecare continuitate a unei tradiții intelectuale. Și pentru că nu am avut ocazia să întâlnesc prea mulți dintre acești maeștrii, a căror contribuție a fost decisivă în a stabili o punte între generațiile decimate de comunism și cele cultivate în deplină libertate de gândire, să citesc o carte de dialoguri cu unul dintre titanii intelectuali contemporani mi s-a părut o alegere firească. Vasile Dem Zamfirescu poate fi considerat un asemenea titan, fără a abuza de acest calificativ, prin proiectul intelectual durabil pe care l-a reușit: acela de a fundamenta, a populariza și a întări școala de psihanaliză românească, asta însemnând nu doar predarea și editarea de cursuri universitare, ci și coordonarea asociațiilor profesionale și asigurarea accesibilității lecturilor esențiale în domeniul psihologiei, psihanalizei și psihoterapiei (Vasile Dem Zamfirescu este fondatorul Editurii Trei, una dintre cele mai importante edituri dedicate promovării profesionale ale acestor domenii).
Cartea de interviuri realizate de Leonid Dragomir recompune biografia profesională dar și pe cea personală a lui Vasile Dem Zamfirescu, pornind de la discuții centrate în jurul contribuțiilor intelectuale ale profesorului bucureștean. Interviurile explorează, respectând ordinea cronologică a apariției, temele lucrărilor profesorului Zamfirescu, dovedindu-se însă adevărate porți pentru a analiza parcursul dezvoltării intelectuale și personale a psihanalistului. De la primele opere redactate în perioada în care lucra la Institutul Academiei, opere precum Etică și psihanaliză sau Etică și etologie și până la lucrarea care desăvârșește activitatea autorului la intersecția dintre psihanaliză și filosofie (e vorba de Filosofia inconștientului), toate marchează atingerea unei noi trepte în dinamica activităților sale de cercetare, dar și expresia unor opțiuni morale, atâta timp cât preocupările intelectuale de tinerețe ale lui Vasile Dem Zamfirescu au căutat să ocolească permanent colaborarea cu Securitatea și compromisurile impuse de regimul dictatorial. În interviul amănunțit condus cu spirit critic și provocator pe alocuri, de Leonid Dragomir, Vasile Dem Zamfirescu vorbește despre momentul descoperirii psihanalizei (corelând-o cu o revoltă împotriva autorității, bazată pe o atracție a fructului oprit în anii 60), despre atracția pentru Școala de la Frankfurt (care a căutat să împletească marxismul cu psihanaliza), despre relația cu cei doi maeștri: Constantin Noica și Eugen Papadima și inițierea în filosofie și psihanaliză, despre experiența de traducător, dar și despre statutul psihanalizei astăzi, despre evoluția și criticile care s-au adus acestei orientări terapeutice, despre momentele de îndoială, despre reușite și eșecuri. Discuția evoluează, de fiecare dată, din sfera biografică spre sfera ideativă generală, atingându-se probleme precum: continuitatea dintre morala naturală și culturală, relația dintre suflet și spirit, raportul dintre psihanaliză și marxism etc.
Dincolo de amănuntele inedite despre personalitățile marcante întâlnite de Vasile Dem Zamfirescu, dincolo de explorarea unui destin intelectual de excepție interviurile realizate de Leonid Dragomir dezvăluie câteva elemente interesante legate de maturizarea profesională și personală ale psihanalistului, o maturizare care pare să stea nu doar sub semnul unei împliniri armonioase, ci și sub semnul unor sincope și renunțări, sub semnul dobândirii unei atitudini mult mai degajate și mai senine față de propria persoană dar și față de domeniile de interes. În această atitudine probabil se simte cel mai bine felul în care Vasile Dem Zamfirescu a reușit să integreze principala pildă a psihanalizei despre care vorbește intervievatul: nu depășirea condiției umane, ci asumarea ei.
Va asteptam VINERI, 23.05.2014, la ora 18 la Libraria St O Iosif Brasov, la lansarea acestei carti, alaturi de Vasile Dem Zamfirescu si Leonid Dragomir!
DE LA FILOSOFIE LA PSIHANALIZA SI RETUR. DIALOGURI CU VASILE DEM ZAMFIRESCU CONSEMNATE DE LEONID DRAGOMIR– Leonid Dragomir – Editura Trei, 2014
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
