Andrei Oisteanu: “Nu ma port prea frumos cu cartile(…)fac semne si adnotari pe margine, indoi colturile. Este o forma personala de luare in posesie a unui nou teritoriu”

26/05/2014

Sunteti curiosi sa aflati cum arata biblioteca unui scriitor? Cate volume contine? Care este cartea, din biblioteca personala pe care o indrageşte cel mai mult? Sunteti curios sa aflati ce cartisi-au propus scriitorii romani sa citeasca in perioada urmatoare? Va doriti sa aveti in biblioteca proprie carti cu autograful autorului?

Incepand din 01.02.2013, Libris propune  proiectul Lumea cartilor din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanti scriitori romani ai momentului. Scriitorul care isi dezvaluie, in luna iunie din 2014, relatia sa cu lectura si biblioteca personala  este… ANDREI OIȘTEANU!

4022Oisteanu-2

LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?

ANDREI OIȘTEANU: Nu sunt bibliofil în sensul strict al termenului. Nu colecţionez cărţi de dragul valorii lor materiale. Am acasă vreo 7-8 mii de volume, aşezate în bibliotecă, de regulă, după criteriul tematic. Asta ca să le pot găsi atunci când am nevoie de vreuna dintre ele. Cu toate acestea, mi se întâmplă uneori să nu găsesc o carte anume, despre care ştiu sigur că se află în biblioteca mea. Atunci mă văd obligat să mă duc să o consult la o bibliotecă publică, de regulă la Biblioteca Academiei. Am cărţi preţioase, în principal cu valoare afectivă. Astfel de cărţi am multe, unele fiind cu dedicaţie. De exemplu, cartea lui Mircea Eliade, Initiation, rites, sociétés secrètes (Gallimard, 1976), pe care mi-a trimis-o el însuşi după ce a apreciat cartea mea de debut Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice (Dacia, 1980; reeditată la Polirom în 2012). Dedicaţia lui Eliade sună astfel:

 “Lui Andrei Oişteanu,

Cu cele mai bune urări pentru cercetările pe care le-a început,

Mircea Eliade

Chicago, Februarie 1980”.

Dar nu cărţile pe care le posedă reprezintă cea mai mare valoare pentru un cărturar. “Cultura – spunea cineva – este ceea ce rămâne după ce ai uitat toate cărţile pe care le-ai citit”. Nu mă port prea frumos cu cărţile, în sensul că subliniez rândurile care mă interesează, fac semne şi adnotări pe margine, îndoi colţurile paginilor etc. Adică fac tot ceea ce “nu se cade” să fac. Este o formă personală de luare în posesie a unui nou teritoriu.

LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare?

ANDREI OIȘTEANU: Scriu şi citesc cam 12-14 ore pe zi. Mai puţin literatură, mai mult lucrări ştiinţifice, eseuri. În această perioadă citesc mai ales lucrări care mă interesează pentru cartea pe care o scriu acum: Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură. De pildă, am citit în ultimul timp Wendy Doniger, The Bedtrick: Tales of sex & Masquerade; Simone de Beauvoir, Le deuxième sexe; Alain Boureau, The Lord’s First Night: The Myth of the Droit de Cuissage; Jean Verdon, Dragostea în Evul Mediu; Georges Duby (ed.), Amor şi sexualitate în Occident; Georges Vigarello, Istoria corpului şi altele asemenea.

LIBRIS.RO: Ce le putem transmite tinerilor care nu citesc, şi nu numai tinerilor, pentru a-i face să prindă drag de carte, de lectură?

ANDREI OIȘTEANU: Cititul este o aventură infinit mai mare şi mai interesantă decât stupidele jocuri pe calculator. Este mai interactiv şi dezvoltă inventivitatea şi creativitatea.

 LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?

ANDREI OIȘTEANU: Simplific şi rezum mult un răspuns complex şi complicat. Suntem într-o fază de relativ “sincronism”, ca să folosesc un termen lovinescian. Dar avem încă de ars etape. Cultura română mai are de recuperat nişte întîrzieri, decalaje şi defazaje. Cu unele s-a intrat în secolul XX, dar s-a recuperat parţial în perioada interbelică. Alte decalaje s-au produs în timpul regimului comunist, atunci când, culmea ridicolului, propaganda ceauşistă vorbea despre “protocronismul” culturii române.

LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Andrei Oişteanu pe Andrei Oişteanu?

ANDREI OIȘTEANU: Cărţile mele sunt adesea provocatoare, în orice caz polemice. De multe ori abordez teme tabu. Sunt subiecte tabuizate de secole în cultura română, nu şi în cea occidentală. Am scris, printre altele, cărţi despre mit şi magie în cultura tradiţională românească (Ordine şi Haos, republicată la Polirom în 2013), despre clişeele antisemite folosite de români de-a lungul secolelor (Imaginea evreului în cultura română, republicată la Polirom în 2012), despre narcotice şi halucinogene utilizate în spaţiul românesc de la Herodot până în zilele noastre (Narcotice în cultura română, republicată la Polirom în 2014). Cartea la care lucrez în prezent, despre sexualitate în cultura română, va completa tabloul. Mi s-a reproşat uneori faptul că aduc atingere memoriei unor importanţi cărturari români, că – altfel spus – fisurez pilonii pe care se sprijină “templul culturii române” (cu sau fără ghilimele). În primul rând, cred că adevărul este mai presus decât toate. “Adevărul e cea mai bună minciună”, cum zice genial românul. Faptul că, de exemplu, Vasile Alecsandri era antisemit, iar poetul Ion Barbu era cocainoman sunt fapte istorice, nu opinii. În al doilea rând, stâlpul pe care se sprijină o construcţie nu poate să fie atât de şubred. Dacă el nu rezistă la câteva zdruncinături, înseamnă că e un stâlp de butaforie, făcut din pânză, mucava şi lipici. Nu este un stâlp solid şi ca atare “templul culturii române” (cu sau fără ghilimele) nu se poate sprijini pe el.

LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”?

 ANDREI OIȘTEANU: Îmi vine să spun: “Nu răspund la provocări”. Dacă nu aş scrie, aş fi nefericit şi depresiv, pentru că nu am vreun un alt talent care să mă “elibereze”. „Cultura este finalitatea tuturor societăţilor”, spunea Eugen Lovinescu. Avea dreptate… Să ne gândim puţin. Ce a rămas după mii de ani de civilizaţie umană, altceva decât manifestările culturale, în sensul larg, antropologic, al termenului: cărţi, picturi, muzică, arhitectură ? Nimic altceva…

Interviu realizat de Loredana Tudor pentru www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *