Despre tragedie si seninatate existentiala la… Clubul de Lectura

O după amiază ploioasă la Brașov a transformat librăria într-o destinație ideală, aceasta oferind un pretext facil de a ne  înveseli printre cărți,  de a ne însenina vorbind despre un roman autobiografic care, chiar dacă reprezintă o sinteză a catastrofei identitare produsă de regimurile politice ale secolului XX, este semnat și relatat de un personaj memorabil și tonic.

VINERI, 30.05.2014, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov a avut loc o nouă ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ la care am împărtășit impresii pe marginea romanului ÎNTOARCEREA HULIGANULUI (Editura Polirom,2011) de Norman Manea.

Am deschis evenimentul evocând un contrast pe care l-am descoperit intre momentul in care am citit cartea și momentul in care l-am întâlnit pe Norman Manea la librărie, la începutul lunii mai, cu ocazia lansării volumului Plicuri și portrete. Dacă în povestea de viață a autorului care se elaborează sub forma unei tragedii interminabile (de la deportarea în Transnistria, la alegerea unei profesii neutre ideologic dar nu neapărat vocațională, la exilul forțat de a doua dictatură și până la întoarcerea într-o Românie anapoda care nu știe să prețuiască onestitatea și dezbaterea argumentată) se simte un aer pustiitor, o atmosferă dezndăjduită, degajată de o condiție perpetuu interogativă, a identităților reinventate, în discursul profesorului Manea am regăsit mai degrabă o seninătate și un umor aparte. Probabil tocmai această psihologie lipsită de resentiment a fost pârghia care a asigurat, în cele din urmă, integritatea mentală în fața unui destin atât de potrivnic.

MARIA ANGHELESCU a fost de părere că evreii păstrează o dimensiune simpatică și tonică, degajată din capacitatea de a depăși tragediile. Întoarcerea huliganului este însă o carte care dezvăluie un protagonist bântuit, exilat, plecat nu doar din țară ci din propria limbă, un autor care a reușit însă să-și păstreze calmul și inteligența. Cu toate acestea, vorbitoarea a sugerat, citind și alte lucrări ale autorului, că acesta se poate dovedi, pentru un cititor obișnuit, sufocant de proustian și de kafkian.

VIRGIL BORCAN a sugerat că autori de calibrul lui Mihail Sebastian sau Norman Manea îl provoacă, într-un fel, pe cititor să se raporteze la statutul de evreu, fără neapărat ca acest lucru să implice un partizanat obligatoriu filosemit sau antisemit. Ceea ce e impresionant în cartea lui Norman Manea, mai intelectualizată și mai complicată decât Jurnalul lui Sebastian, o carte în care se simt influențele proustiene și joyceiene, este felul în care autorul își asumă și își declară apartenența irevocabilă pentru limba română, în ciuda părăsirii țării în urmă cu mai mulți ani. Drama lui Norman Manea este, așa cum singur sugerează în carte, faptul de a rămâne (spre deosebire de Culianu sau de Sebastian care, prin moartea lor prematură nu au mai putut reveni sau părăsi România) turistul propriei posterități.

HORIA NILESCU a rămas marcat de atitudinea lui Norman Manea, o personalitate care a reușit să își păstreze umorul și savoarea, în ciuda existenței zbuciumate pe care a traversat-o, prin contrast cu alte figuri, precum Mircea Daneliuc, oameni care au păstrat, la senectute, un discurs virulent și acid, expresia unei neîmpăcări generale vizibile. Chiar dacă nu citește memorialistică și nu poate trece peste această prejudecată de lectură, Horia Nilescu a recunoscut performanța lui Norman Manea de a-și accepta, nu fără dificultate, provocările destinului.

Abordând problema condiției evreului în literatură și în istorie, discutând despre raportul lui Eliade cu legionarii, evocat și de Norman Manea, apreciind rafinamentul dar și concentrarea scriiturii, am încheiat o nouă ediție a Clubului de Lectură. Ne vedem luna viitoare!