Dintre scenariile contrafactuale de tipul: cum ar fi arătat istoria dacă… ? am avut o slăbăciune pentru o anumită curiozitate – cea a călătoriei în timp: cum ar fi dacă mari genii ale omenirii, a căror moștenire o valorificăm, într-o formă sau alta, în cotidianul contemporan s-ar teleporta, s-ar transporta în zilele noastre, printre sute și mii de invenții pe care le-au anticipat sau pe care, dimpotrivă, le-au declamat în epoca lor drept imposibil de realizat? Rezultatul, cel puțin inițial, ar fi, fără îndoială demn de o comedie a erorilor în care protagonistul ajuns într-un viitor necunoscut ar avea de furcă în primul rând cu acomodarea la asaltul de noutăți pe care cu greu le-ar putea gestiona. Scenariile mai pesimiste ar putea sugera că o asemenea adaptare ar fi aproape imposibilă, dacă vorbim de personalități care călătoresc din paradigme îndepărtate, profund diferite, cum ar fi să spunem Evul Mediu sau Antichitatea. Pe de altă parte, un scenariu mai optimist ar fi mai plauzibil, dacă ne gândim la personalități mai apropiate deceniilor noastre, personalități din secolul XX de pildă.
Curajosul roman al lui Timur Vermes imaginează tocmai o astfel de poveste în care Adolf Hitler se trezește în Germania contemporană, la peste o jumătate de secol de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Modalitatea în care Hitler supraviețuiește războiului și călătorește în timp nu este dezvăluită și de fapt nici nu are așa mare importanță – nu vorbim de un roman SF, cât mai degrabă de o satiră și o comedie neagră. Ajuns pe un maidan din Berlinul anului 2011, rămas fără acoliți, într-o țară care nu doar că nu mai salută și nu mai recunoașe Reichsfuhrerul dar care a scos nazismul în afara legii, Hitler pare mai uman și mai neajutorat ca niciodată, cel puțin într-o primă fază. Germania secolului XXI este pe alocuri copleșitoare dar reține și o doză de familiaritate și de oportunități, ducând mai departe o moștenire la care Hitler simte că a contribuit: Volkswagenurile au devenit mai silențioase (dar sunt tot Volkswagenuri), știința pare să fi predispus elevii unei maturizări sexuale precoce și tot știința (ariană, fără îndoială) pare să fi adus o contribuție substanțială la dezvoltarea tehnologiilor informatice.
Cât despre germani, acestora desigur, le e greu să îl ia în serios pe bărbatul mărunțel în uniformă, cu mustața inconfundabilă: unii îl cred un actor profesionist dedicat cu încăpățânare unui scenariu la care nu vrea să renunțe, alții cred că e un nebun care și-a făcut operații estetice, nu în ultimul rând, in mod ironic, tocmai organizațiile de dreapta au impresia că e de fapt un evreu batjocoritor. Cert este că Hitler, după ce e confundat pe rând cu un benzinar, un pescar și un interpret de film (care, desigur, îl maimuțărea pe youtube pe cine altcineva decât pe Adolf Hitler), după ce stârnește curiozitatea unui vânzător de ziare și apoi a unui post local de televiziune, după ce învață să folosească curățătoria de haine, să facă shopping în supermarket (lăudând inventivitatea germană, evident), revine la scopurile sale de o viață – în fond, chiar și după 50 de ani de la încheierea războiului, Fuhrerul rămâne Fuhrer și nu are de gând să își renege nici munca și nici viața. De aceea, tocmai pentru că Germania pare condusă de paiațe și pare federalizată pentru a i se submina potențialul, pentru că germanii au ajuns să își separe deșeurile mai conștiincios decât rasele, pentru că până și mesajele pronaziste mâzgălite de artiștii grafici underground par a fi rodul unei dezorganizări deplorabile, Hitler se înscrie în cursa promovării și popularizării sale prin orice mijloc. Desigur, un nebun care pare să îl joace pe Fuhrer atât de convingător devine un subiect fierbinte pentru emisiunile și presa de scandal iar Hitler e dispus să accepte pariul băiței mediatice triviale, de dragul vizibilității – în fond, nu are de ales decât să se supună industriei producătoare de vedete, în mod ironic, asumându-și autenticitatea în modul cel mai deplin. Cu voință de fier, prezență de spirit și multă răbdare, Hitler revine la redactarea discursurilor și la valorificarea timpului alocat interviurilor și emisiunilor la care participă. Drumul său spre popularitate e presărat cu mult amuzament și situații inedite și asta pentru că Timur Vermes reușește să reconstruiască în detaliu psihologia dictatorului, integrând o mulțime de referințe personale si istorice care îi colorează credibilitatea biografică: de la momentul în care își face adresă de mail (neînțelegând cum de nu poate să își aleagă numele de Adolf Hilter) și până la momentul în care descoperă jocul pe calculator Minesweeper, de la momentul în care are dificultăți în a semna contracte cu partenerii săi (în fond, cine ar îndrăzni să semneze cu numele unuia dintre cei mai sângeroși dictatori de pe planetă) și până la momentul în care oferă consiliere matrimonială secretarei și trage un perdaf strașnic conducătorilor mișcărilor național democratice contemporane.
Joaca și comedia capătă însă o turnură serioasă, spre final, în momentul în care, aflat pe valul popularității, Hitler se decide să scrie o carte și chiar să devină un fel de mamă a tuturor răniților nemulțumiți de guvernarea democratică contemporană. Este momentul în care Timur Vermes întărește cu seriozitate satira sa la adresa haosului și pericolelor contemporane: de la nebunii parazitați de presa de scandal, transformați în vedete și până la făuritorii fanatismului de mâine nu sunt decât câțiva pași – în fond, chiar și nesuferitul și criminalul Hitler are șansele lui de reabilitare, atunci când se întâlnește (din nou?) cu un context socio-politic favorabil și vulnerabil. Amintindu-ne de rezultatul alegerilor europarlamentare și de scepticismul european tot mai răspândit pe continent, putem citi cartea lui Timur Vermes în cheia unui roman-avertisment cât se poate de convingător.
IA UITE CINE S-A INTORS – Timur Vermes – Editura Rao, 2014
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
