Spre Nord Prin Nord-VestNimeni nu e perfect. Aceasta este deviza sub care pare că stă atât persoana lui Alfred Hitchcock cât și filmele sale. În viața personală regizorul britanic a fost o figură controversată prin prisma naturii sale tipicare dar mai ales prin fobia sa față de femei. Hitchcock este responsabil pentru distrugerea carierei lui Tippi Hedren , încă din fașă, și parțial responsabil pentru retragerea lui Grace Kelly din industrie pentru a deveni prințesă de Monaco. Regizorul era îndrăgostit de cele două actrițe însă nu a făcut niciodată ceva în acest sens. Extrem de gelos, acesta nu suporta ca ele să facă filme și cu alți regizori amenințându-le constant. Profesional Hitchcock este printre cei mai apreciați regizori al tuturor timpurilor și primul regizor comercial divinizat de intreaga sferă cinematografică.  Mari cineaști de artă , precum Antonioni, Polanski sau Kusturica, și-au declarat dragostea față de filmele britanicului, acceptând astfel comercialismul lui Hitchcock ca o formă artistică. Un alt pionierat al lui Hitchcock îl reprezintă recognoscibilitatea. Până la el toată lumea reținea doar numele actorilor și nimeni nu se obosea să se intereseze cine este creierul din spatele filmelor preferate. Filmele lui Hitchcock au cucerit o lume întreagă și acesta a devenit un brand, fiind primul regizor a cărui creații stârneau interesul în primul rând prin asocierea cu numele său și abia dupa aceea cu numele actorilor. Supranumit maestrul suspansului Hitchcok a creat o mulțime de filme memorabile precum „Vertigo”, „Rope”, „39 de Trepte”, „Fereastra din Spate”, „Psycho”, „Păsările”, „Marnie” si bineințeles „Spre Nord Prin Nord-Vest”.

„Spre Nord Prin Nord-Vest” este , discutabil, cel mai reușit film al lui Alfred Hitchcock. Înafară de frica de feminitate, toate motivele hitchcockiene se regăsesc în acest film superb care are câte ceva pentru fiecare: aventură, suspans, dragoste, urmăriri, răsturnări de situație și foarte mult umor. Filmul este bine dozat cu un ritm rapid, cu replici inteligente și cu mult șarm. Umorul și acțiunea fac casă bună iar regizorul reușește să jongleze foarte bine cu cele două elemente evitând capcanele patetismului sau ale dramatismului extrem. Filmul începe cu secvențe din viața agitată a Manhattanului (unde este inclusă și nelipsita apariție comică a lui Hitchcock; de data aceasta în rolul unui domn rotofei care pierde autobuzul la limită). Aici facem cunoștință cu Roger Thornhill (Cary Grant), un director de agenție de publicitate sarmant și mereu pe fugă. Acțiunea nu se lasă asteptată și se intră direct în subiect: Thornhill este răpit de către o agenție de spionaj ce îl bănuiește a fi agent dublu și nu cu mult timp mai târziu intră pe fir și poliția ce îl bănuiește pe omul nostru de crimă. Astfel începe o goană nebună a lui Thornhill , prin vastul teritoriu al Statelor Unite, în urma căreia va incerca să-și dovedească nevinovăția , ajutat de o femeie misterioasă pe nume Eve Kendell (Eva Marie Saint). Hitchcock nu se complică cu metafore stilistice sau cu situații insinuatorii. Dacă vrea să-ți arate care sunt personajele negative va face un zoom , cât se poate de evident, pe acele personaje. Dacă dorește să scoată în evidență importanța unui obiect în povestea sa, va insista pe acel obiect până când va fi sigur că ai ințeles acest lucru. Am fi tentați să spunem: bine dar aceste scene nu strică filmul? Suprinzător nu; dimpotrivă! Ele fac parte din farmecul acestui film, construit mai degrabă ca o șaradă decât ca un thriller serios. Și , desigur, mai este celebra scenă cu avionul utilitar ce îl urmărește pe Cary Grant pe un câmp pustiu, zburând razant deasupra acestuia. Această scenă antologică în lumea filmului (adesea imitată, parodiată sau elogiată) este pe cât de simplă pe atât de impresionantă și rămâne și astăzi o icoană a scenelor de acțiune bine făcute.

Se spune că dacă vrei să înveți cum să regizezi un film trebuie să vezi în mod repetat toate filmele lui Hitchcock și acest lucru este parțial adevărat. „Spre Nord Prin Nord-Vest” este un film școală dar mai presus de toate este ceea ce americani numesc „good clean fun”.

Vă așteptăm așadar vineri , 11 iulie 2014, la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif, pentru proiecția filmului „Spre Nord Prin Nord-Vest” în regia lui Alfred Hitchcock. Intrarea este liberă!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *