Blândețea nopții

14/07/2014

blandeteaFără să fi citit alt roman semnat de F.S. Fitzgerald în afară de Marele Gatsby, recunosc că am trăit o surpriză destul de mare, după ce am citit primele zeci de pagini din cea de-a doua mare operă autorului american. Și asta pentru că Blândețea nopții mi s-a părut inițial un fel de copie mult prea transparentă a Marelui Gatsby: proiectată tot în perioada interbelică,  într-un cadru la fel de opulent și de luxos (de data aceasta nu mai vorbim de New Yorkul cufundat în jazz, ci de Riviera franceză, acolo unde Mediterana își dăruiește pigmenții soarelui brutal, unde se simte aerul risipelor rusești apuse, unde noaptea se așază pe labe moi iar petrecerile se țin lanț și șampania este omniprezentă), Blândețea nopții debutează cu același personaj-tip inocent, pe cale să pătrundă în misterioasa și lustruita lume a celor bogați și boemi. Doar că de data aceasta Rosemary, tânăra actriță care își savurează primele succese, la fel de nesigură și de stângace (precum Nick Carraway din Marele Gatsby) în compania  americanilor fără de griji veniți să celebreze clipa în opulentele decoruri franceze, se îndrăgostește încă de la început de omologul lui Gatsby din Blândețea nopții, anume de Dick Diver.

La fel ca Jay,  și Dick are capacitatea de a-i cuceri pe cei din jur (acesta fiind mai degrabă o chestiune de politețe), de a amuți critica și de a trezi iubirea, de a trece prin stări de excitație care mătură pur și simplu totul în jurul său. Dincolo de aceste similitudini,  Dick Diver se dovedește un personaj mai nuanțat și e surprins într-o evoluție mai longevivă decât Jay Gatsby. Într-un fel, pe măsură ce citești Blândețea nopții îți dai seama că, în ciuda asemănărilor din debut, cele două romane ale scriitorului american ajung totuși să evolueze într-o proiecție paralelă, după ce au pornit de la un nod comun: în Blândețea nopții, Fitzgerald pare să exploreze o alternativă fictionala , pornind de la propria sa capodoperă: cum ar fi fost dacă Gatsby ar fi reușit să se căsătorească în cele din urmă cu femeia pe care o iubea. înainte de a fi consumat de propria sa obsesie? Așa cum aflăm din partea a doua a romanului Blândețea nopții Dick Diver este un veteran (sau mai degrabă un pseudoveteran) al Primului Război Mondial care își desăvârșește studiile medicale psihiatrice în Europa. E totuși un băiat relativ sărac care ajunge  să se îndrăgostească (la fel ca Jay Gatsby, nu?)  de o americancă extrem de bogată: Nicole e internată însă într-un sanatoriu din Elveția, pentru un dezechilibru psihic, o boală recurentă nenumită care îi modifică ocazional dar brutal stările de spirit, alterându-i legătura cu realitatea.

Întâlnirea dintre Dick și Nicole îl provoacă pe psihiatrul care se îndrăgostește de această bolnavă ce  îi este dată în grijă, aducându-l în fața unei decizii dificile: a se căsători sau a nu se căsători cu ea? Confruntat cu această oportunitate unică a destinului, Dick asumă tripla provocare: să devină un medic grozav, să o echilibreze, să o protejeze pe Nicole și să trăiască viața la cel mai înalt potențial. În ciuda faptului că sunt  priviti cu suspiciune de familia lui Nicole, Dick și noua sa soție devin un cuplu la modă, în toate călătoriile pe care le fac,  fără să capete reputația de parveniți, rămânând niște oameni care se dovedesc capabili să înalțe atmosfera și să revigoreze orice întâlnire și orice sejur, indiferent de companie. Sunt vrăjitorii pe care tânăra Rosemary (care va întâlni familia Diver din întâmplare, pe Riviera franceză) va ajunge să îi idolatrizeze pentru echilibrul și pasiunea de care aceștia dau dovadă. Însă, în maniera cunoscută a lui Fitzgerald, strălucirea și farmecul acestor aparențe se destramă, atunci când neajunsurile domestice și fisurile incomplet acoperite de ambițiile lui Dick încep să își facă apariția. Departe de a fi ideală, relația dintre Dick și Nicole rămâne stigmatizată originar de tulburarea soției psihiatrului și de epuizarea lui Dick în a face față tentațiilor dar și a singurătății pe care o resimte uneori în preajma lui Nicole. La rândul ei, Nicole, personajul dependent de soț pentru a face față vieții cotidiene va ajunge să facă primii pași în dobândirea unei autonomii, în explorarea orizontului autenticității și echitabilității relaționale.

Cumva, Blândețea nopții oferă o perspectivă mai sumbră și mai pesimistă decât Marele Gatsby: nu doar aceea că paradisurile terestre sunt fragile și ascund premisele autodistrugerii dar și faptul că  idealurile care par tangibile nu rezistă provocării de rezistență în timp pentru muritorilor vulnerabili care trăiesc sub semnul trecătorului, al schimbării și al tentațiilor. Sau poate că Blândețea nopții e mai degrabă un roman despre evoluția inevitabilă a dispozițiilor și a caracterelor pe care o produce trecerea timpului: de la tinerețea nebună și plină de potențial și incertitudini la bătrânețea (poate și înțelepciunea?) cicatrizantă și resemnată. Cu alte cuvinte, așa cum sugerează Mihaela Anghelescu Irimia în postfața volumului, Blândețea nopții pare să fie e o cronică a tranziției de la lunga vară fierbinte franțuzească, la blânda noapte americană a nordului anonim.

BLÂNDEȚEA NOPȚII – F.S. Fitzgerald- Editura Humanitas, 2013

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *