Lecturi si muzica in aer liber la… fEstivalul de cArte

18/07/2014

Chiar dacă vremea a fost neîndurătoare şi vineri, a doua zi a fEstivalului de cArte si Muzica, ediţia 2014, a pregătit surprize plăcute celor care au ajuns în Piaţa Sfatului încă de la primele ore ale dimineţii. O zi ploioasă este o zi ideală pentru lectură iar Aleea Cărţii a fost o destinaţie care a oferit popasuri atractive celor care au căutat un adăpost de picăturile reci căzute din cer, dar şi celor  care nu au lăsat câţiva stropi  să le strice dispoziţiile şi curiozităţile culturale.

5213

Standurile editurilor au dezvăluit oferte atractive. Editura Paralela 45 a adus o mulţime de cărţi la 5 şi la 10 lei, în vreme ce Editura Antet a propus cititorilor reduceri de 20% la cărţile sale. La standul Editurii Trinity, vizitatorii pot găsi atât cărţi şi obiecte de podoabă, iar la Editura Univers Enciclopedic Gold se pot achiziţiona volume cu până la 50% reducere. Cei de la Get Music au adus, pe lângă popularele cduri şi o colecţie impresionantă de viniluri, iar cei de la Niche au atras vizitatorii şi cu tricouri originale imprimate cu numele formaţiilor internaţionale. Editura Rao propune reduceri progresive, în funcţie de numărul de cărţi cumpărate, în vreme ce la standul Editurii Humanitas puteţi cumpăra cărţi cu 20% reducere. Pasionaţii de istorie militară găsesc oferte avantajoase la Editura Militară: cărţi cu 40% reducere.

21

La ora prânzului apa plutea încă pe caldarâmul din Piața Sfatului dar expozanții au reușit să se folosească de prelate care să protejeze cărțile și vizitatorii de potopul care s-a lăsat peste Brașov. Corturile luminate și acoperite au oferit astfel o intimitate plăcută celor care au căutat să evite a se uda până la piele dar care și–au lăsat curiozitatea liberă pentru a descoperi ultimele noutăți editoriale și discografice.

După amiaza soarele a început să strălucească din nou pe fațadele istorice, umbrelele s-au strâns și centrul vechi s-a animat repede și zâmbetele au reapărut pe Alee Cărții, chiar la ora la care au debutat evenimentele celei de-a doua zi a fEstivalului de cArte și muzică.

34

Și pentru că e vară, adică e perioada vacanțelor, perioada în care căutăm liniștea și relaxarea în concedii și escapade de sezon, Aleea Cărții s-a dovedit un loc unde, cei cu preocupări în zona dezvoltării personale au aflat mijloace de a construi o armonie personală durabilă. Ediția a treia a fEstivalului de cArte și muzică de la Brașov a primit vizita cunoscutului psiholog GIGI GHINEA, autoare a volumelor Cum m-am vindecat de nefericire, Iubirea care vindecă, respectiv Respira, iubește și taci. Gigi Ghinea a fost prezentă și la Târgul Internațional de Carte și Muzică din luna martie și a avut și astăzi, în Piața Sfatului, același aer optimist și dialogal. Gigi Ghinea a urcat pe scena fEstivalului pentru a intra în dialog cu cititorii pe temele explorate în cărțile pe care le-a publicat. Psiholoaga a vorbit despre fricile şi insecurităţile contemporane, despre necesitatea descifrării şi depăşirii lor. Gigi Ghinea a împărtăşit celor prezenţi felul în care a început călătoria ei personală şi a pledat pentru asumarea responsabilităţii în ceea ce priveşte propria fericire şi dezvoltare şi pentru aprecierea bogăţiei spirituale supreme pe care o putem descoperi în această viaţă, anume cunoaşterea.

După ora 18, scriitorii brașoveni au dublat aerul romantic și seducător de pe Aleea Cărții cu o atmosferă lirică, oferind un recital de poezie. Am alungat așadar demonul amiezei şi am încercat să îmbunăm norii de pe cer cu poezii pregătite de Mircea Doreanu, Claudiu Mitan, Cristian Muntean, Mircea Brenciu, Mihaela Malea Stroe, Frieder Schuller și Adrian Lesenciuc.

Şi dacă am delimitat un perimetru liric, printre braşoveni, imediat lângă Aleea Cărţii, am dezvoltat şi am aprofundat acest teritoriu inedit, stăpânit de poezie recitată în aer liber, la următorul eveniment.  Scena fEstivalului a găzduit apoi lansarea volumului Patimi şi ispite, semnat de  Ioan Tudor, apărut la Editura Garofiţa Pietrei Craiului Zărneşti, 2014, la care au vorbit MIRCEA DOREANU, CRISTIAN BĂLĂCESCU, VIRGIL BORCAN.

Întunericul s-a lăsat cu blândeţe la Braşov, în ploaia care a curs nestingherită,   dar Aleea Cărţii şi scena festivalului s-au dovedit a fi oaze de optimism cultural, fapt dovedit de publicul care a rămas în Piaţa Sfatului în ciuda averselor torenţiale. Prima seară memorabilă a manifestării culturale din acest an a fost oferită de CVINTETUL ANATOLY, o trupă extrem de îndrăgită şi de populară. Cu o istorie de 14 ani în spate, finalişti ai concursului Românii au talent, Ciprian Ţuţu, Andrada Mureşan, Ciprian Cucu, Marius Modiga şi Gabriel Baciu au susţinut un recital electrizant, un recital care a dat un puls vibrant şi un ton armonios serii de vară din centrul vechi al oraşului de la poalele Tâmpei.

Jocul vocal şi spiritul ludic al interpreţilor au dublat polifonia istorică a Pieţii Sfatului cu o polifonie vocală care a atras aplauze viguroase din partea audienţei ascunsă sub umbrele.

Braşovul a rămas sub perdeaua de apă şi aproape de ora 22, ora la care am încheiat cea de-a doua zi a fEstivalului, dar vă aşteptăm şi în weekend cu forţe proaspete în Piaţa Sfatului, acolo unde preocupările culturale nu sunt umbrite de intemperiile meteorologice.

 

2 Comments

  • Alexandru Neagu 23/09/2014 at 12:32 pm

    Buna ziua. Interesant blogul dumneavoastra! Voi reveni cu mare placere si in viitor. O zi frumoasa si la cat mai multa inspiratie!

    P.S. Daca aveti placerea, vizitati si blogul meu.

  • Alin 01/08/2014 at 9:10 am

    Foarte frumos , felicitari oraganizatorilor si sponsorilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *