Alice Nastase Buciuta: “Literatura este cel mai frumos, cel mai sigur adapost in care ne putem cuibari atunci cand ni se face dor de splendoare…”

20/08/2014

Frumoasă, inventivă, talentată, ALICE NĂSTASE BUCIUTA este un model pilduitor al unui pariu existențial câștigat prin valori precum perseverență, muncă, profesionalism, sinceritate.  Biografia ei este o poveste vie despre căutarea armoniei în carieră și în viața personală, despre arta de a trăi și a aprofunda dimensiunea feminină a existenței, revendicând deopotrivă dreptul la iubire, sensibilitate dar și la vulnerabilitate și eroare.

ALICE NĂSTASE BUCIUTA  a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și Facultatea de Psihosociologie a Institutului Național de Informații, a debutat în presă în 1997, la cotidianul Național, apoi a semnat articole în publicații precum Academia Cațavencu, Playboy, Tabu, Good Food. În 2005 a pus bazele propriei reviste pentru femei, revista Tango (si a variantei ei online Marea Dragoste) la care este redactor șef și în prezent. A înființat editura Cărțile Tango care a adus în atenția cititorilor autori precum: Nina Cassian, Lavinia Pintea, Cella Serghi etc. Este autoare a volumelor: Dincolo de bine, dincoace de rău, Despre iubire, Care pe care. Femei și bărbați  (semnate împreună cu Aurora Liiceanu), Andiamo (o culegere de povestiri de dragoste și călătorie semnată împreună cu Simona Catrina), Noi suntem zeițe, Dragostea e un bonsai, Cartea dragostei-Avon, Splendida banalitate. ALICE NĂSTASE BUCIUTA este căsătorită cu fotograful Paul Buciuta și are 3 copii.

alice nastase

Despre dragostea pentru scris, despre căutările echilibrului în viață, despre jurnalismul de ieri și de azi, despre cărțile preferate și multe altele ne vorbește Alice Năstase Buciuta, în interviul pe care îl puteți citi mai jos.

LIBRIS.RO: Ați spus undeva că iubiți atât de mult cuvântul scris și citit. Când a început această dragoste și cum a evoluat ea?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: În copilărie am descoperit, mai întâi, că sunt o favorizată a cuvintelor, care sunt miloase cu mine și mă vizitează cu plăcere, și abia apoi am învățat să răspund acestui privilegiu printr-o iubire. Au fost, la început, învățătorii și profesorii de limba română cei care mi-au semnalat că e ceva special în scrisul meu, în bietele compuneri sau în poezioarele mele, fără ca eu să am habar că aș stăpâni, cumva, cu mai multă măiestrie decât ceilalți copii vreo armonie a vorbelor. Nici n-am crezut în laudele lor multă vreme, mai ales că, până pe la 14 ani, eram foarte bună la toate materiile și credeam că, pur și simplu, dascălii sunt recunoscători pentru cumințenia mea și mă încurajează. Apoi, în adolescență, mi-am refugiat toate tristețile și neliniștile în jurnalele care mă înțelegeau, la un moment dat am început să scriu un roman pentru copii – vrând să egalez frumusețea Cireșarilor pe care îi adoram – și după aceea, pentru că am avut câțiva ani întregi de liceu în care eram fascinată de teatru și citeam doar dramaturgie, m-am apucat și eu să scriu piese de teatru. Să nu îmi cereți să recunosc cât de penibil de modeste erau, că n-am s-o fac!

LIBRIS.RO: Ați călătorit mult în străinătate și ați trăit acolo și iubiri memorabile pe care le evocați și în volumul Andiamo, semnat împreună cu Simona Catrina. Nu ați fost tentată să vă stabiliți peste graniță, să o luați de la început acolo?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Știți, așezate cu grijă în pagini de carte, chiar și episoadele de o oră, în care ne-am imaginat o poveste de dragoste posibilă, ajung să pară iubiri memorabile. Faptul că amândouă suntem aici, trăind lângă niște bărbați cărora le-am promis deja nu viața, ci toată eternitatea noastră de dincolo de viață, demonstrează că nu acelea au fost iubirile semnificative ale vieții noastre. Acum, la vârsta înțeleaptă la care am ajuns, sunt tot mai tentată să spun că iubirile mari sunt cele pe care le facem posibile, celelalte sunt doar licăre de răzvrătire, avânturi către întâlniri despre care știm din start că vor eșua. Nu neg nicio iubire din trecut, iar cele pe care le-am împletit cu fire de amintire și de ficțiune și le-am preschimbat în nuvele înseamnă că mi-au oferit ceva unic, ce merită să fie rememorat. În ceea ce privește tentația de a mă stabili peste graniță, aceasta mă bântuie de-o viață și sunt tot mai convinsă că, într-o zi,  voi lăsa fantezia asta să se împlinească și să-mi fie și refugiu și răzbunare pentru toate greutățile, materiale, spirituale, amoroase și intelectuale ale traiului în țara noastră.

LIBRIS.RO: Scrieți articole și cărți abordând o varietate de subiecte – de la dragoste, căsnicie,  condiția femeii etc – subiecte sensibile pentru asamblarea fericirii pe care fiecare și-o dorește. Atâta timp cât că v-ați păstrat afinitatea pentru asemenea teme și ați studiat și Psihosociologia, v-a tentat vreodată o carieră în psihoterapie?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Să știți că m-a tentat doar o carieră de client fidel al cabinetelor psihoterapeuților buni din țara noastră, dar nu am avut niciodată atât de mulți bani pentru asta, pe cât mi-aș fi dorit. Ca scriitor, am doza mea destul de mare de narcisism, încerc să mă înțeleg întâi pe mine și abia apoi pe ceilalți. Mă fascinează, însă, psihologia și mai ales psihoterapia, sunt nebună după cărțile lui Irvin D. Yalom și ador serialele bazate pe dezvăluiri ieșite din adânc de psihic- cum a fost, de exemplu, În derivă. Și citesc, în continuare, multe cărți de specialitate. În ultima vreme, de exemplu, mă preocupă psihogenealogia și citesc mult pe tema aceasta.

LIBRIS.RO: Ați reușit să dezvoltați o carieră de succes și să întemeiați și o familie fericită, alături de Paul Buciuta. Ați simțit, în tot acest timp, eternul conflict între viața profesională și cea personală? Ați fost nevoită să faceți sacrificii și compromisuri, să dați prioritate uneia în defavoarea celeilalte?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Trăiesc într-un permanent dezechilibru și într-un etern compromis în ceea ce privește relatia dintre viața profesională și cea de familie. Am trecut și prin dezastrul destrămării primei familii pe care mi-am întemeiat-o la început de viață, (și) din cauza unei profesii care mă acaparase atât de nebunește, încât nu mai eram eu însămi. Acum am învățat să preschimb compromisurile mari în compromisuri mai mici, suportabile, și să previn marile suferințe. Însă, din punctul acesta de vedere, țara noastră nu este prea ofertantă, îndatoririle profesionale ale celor care vor să facă ceva care să conteze sunt atât de mari, încât nu lasă spațiul acela generos de care are nevoie familia ca să crească și să se consolideze. Acesta este un alt motiv pentru care mă gândesc, adesea, la traiul într-un alt colț de lume.

LIBRIS.RO: Care credeți că sunt cele mai mari probleme ale femeilor în societatea românească de azi? Păstrează ele o dimensiune universală sau poartă amprenta spațiului balcanic în care trăim?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Eu cred că hibele condiției femeii în țara noastră țin mai ales de balcanism și de incultura civică și socială atât de răspândite și tolerate – ba chiar promovate – la noi. Vedete care se preumblă prin televiziuni declară cu buze rujate cu glossuri scumpe că ele, vaaai, nu-s feministe nici în ruptul tocului amețitor de înalt, pentru că ele sunt feminine și se epilează cu grijă, iar cu asta am spus totul despre nivelul intelectual la care ne situăm. Trăim într-o țară tristă, plină de umor. Cel mai adesea involuntar.

LIBRIS.RO: Lucrați în presă din 1997- cum arăta presa scrisă din România atunci și cum arată astăzi ? Ce s-a pierdut ce s-a câstigat?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Presa din anii de început era absolut haotică, iar atmosfera în redacțiile prin care am trecut eu era aproape dictatorială, șeful hotăra, de exemplu, dacă un eveniment la care am participat eu a fost urât sau a fost frumos. Scriam adesea materiale la comandă, și nu aveam întotdeauna drept de semnătură, dacă șefii hotărau că ceea ce am scris noi trebuie semnat cu un pseudonim, nu aveam dreptul să protestăm, ca dovadă că ani de zile am scris împreună cu prietena mea Simona Catrina celebrele editoriale anonime din ziarul Național. Ni se spunea că așa se face ucenicia, că în felul acesta înveți și te adaptezi. Aș putea povesti la infinit, mi-ați putea explica la fel de stufos că trebuia să nu acceptăm, mă rog… Revenind la diferențele dintre epoci, pe atunci ne documentam destul de mult după ureche și improvizam enorm. Vreau să spun că respectul pentru informarea corectă a cititorilor era sistematic batjocorit. În zilele noastre accesul la internet și la nenumărate surse de informare ajută jurnaliștii să greșească mai puțin în ceea ce scriu, chiar și la nivel ortografic, acum ai la dispoziție toate îndreptarele online și, cu puțin bun simț, poți măcar să verifici ce ai scris, cum ai scris. În schimb, în zilele noastre înregimentările politice ale publicațiilor și minciunile intenționate – cum a fost cazul răsunător al jurnaliștilor protestatari care au mințit cu atâta patos că le-au fost confiscate Antenele 1 și 3, încât au ajuns să se creadă singuri – au devenit un fapt atât de notoriu, încât este aproape tolerat.

alice4

LIBRIS.RO: Revista Tango si Editura Cărțile Tango sunt proiecte care s-au născut, așa cum ați spus, dintr-o disperare pe care ați trăit-o într-un anumit context. E pe undeva o ironie că poveștile de succes în România încep cu asemenea premise sau tocmai această disperare catalizează performanța în cele din urmă?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Să știți că m-am gândit și eu de multe ori la asta și, deși am avut momente în care am vrut să îmi oblojesc revoltele trecute spunându-mi că lor le datorez ceea ce sunt azi, analizând mai bine situația și analizându-mă mai bine mi-am dat seama că nu datorez nimic esențial din evoluția mea porcăriilor din trecut și că aș fi făcut mai multe lucruri și mai bune dacă mi s-ar fi dat dreptul să cresc și să înfloresc firesc, cu încredere în sistemul din care fac parte. Psihologia modernă la care astăzi facem apel mai ales noi, părinții, ne arată fără echivoc diferențele enorme între cei care au evoluat de groază, sub imperiul disperării și al amenințării, și cei care au înflorit splendid la adăpostul natural al iubirii.

LIBRIS.RO: În cea mai recentă carte a dumneavoastră vorbiți despre splendida banalitate, despre dragostea senină, calmă, așezată, aceea în care nu te zvârcolești întrebându-te dacă ești iubit și nici nu suferi gândindu-te că, poate, peste o clipă, îți vei pierde dragostea. Pe de altă parte, într-o anchetă citată în ziarul Dilema Veche, România apare cotată pe locul doi în Europa în ceea ce privește numărul cazurilor noi de depresie diagnosticată. Ratăm undeva întâlnirea cu această splendida banalitate – o asemenea întâlnire e o chestiune de noroc și ne dovedim (iar?) un popor de ghinoniști sistematici sau nu știm să căutăm și să prilejuim prin forțe proprii o asemenea întâlnire?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Cred și eu în noroc și în ghinion, dar nu găsesc încă prea multe argumente cum că am fi un popor ghinionist, ci, mai degrabă, tolerant cu propriile defecte. Întâlnirea cu splendida banalitate este, în opinia mea, o chestiune de merit, și nu de noroc. E premiul pe care îl primești la finalul unei căutări acerbe și minuțioase în toate înțelesurile rostului tău.

LIBRIS.RO: Volumul Splendida banalitate este dedicat explorării diferitelor tipuri de iubire pe care le-ați experimentat: iubirea din cuplu, iubirea dintre mamă și copii, iubirea dintre oameni, dintre prieteni, dintre apropiați. E ultimul cuvânt pe care l-ați avut de spus pe această temă, e un fel de carte care marchează finalul unei călătorii existențiale?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Căutările mele nu se opresc aici, cu siguranță, deși sunt sigură că există câteva concluzii asupra cărora nu voi reveni niciodată. Nu știu însă dacă voi continua acest fel de expunere a ideilor mele, cred că, mai curând, voi căuta de acum înainte și alte formule, mai complexe, poate.

alice2

LIBRIS.RO: Ce proiecte editoriale pregătiți pe viitor?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Lucrez la două romane în paralel și nu mă hotărăsc pe care să îl iubesc mai mult și să-l privilegiez cu atenția și truda mea înaintea celuilalt.

LIBRIS.RO: Ce vă place să citiți (ficțiune/nonficțiune) și cât timp alocați zilnic lecturii? Aveți cărți sau autori pe care obișnuiți să îi recitiți cu plăcere?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Am epoci în care citesc mai mult ficțiune, altele în care ajunge să mă preocupe un anumit domeniu al cunoașterii, și-i dedic cu seriozitate lecturile mele. Nu citesc zilnic, pentru că am adesea zile nebune, copleșite de griji și ocupații administrative, dar apoi mă răzbun rezervându-mi câte un week-end întreg sau câte o săptămână mai liberă în care nu las cărțile din mână nici măcar la masă. De recitit am obsesiile mele dulci, îl citesc iar și iar pe Marquez, scriitorul meu cel mai drag, dar recitesc iar și iar poezie, Eminescu, Nichita Stănescu, Arghezi, Nina Cassian, Arcadie Suceveanu, Constantin Preda, Emil Brumaru

LIBRIS.RO: Care sunt autorii și cărțile care v-au surprins în ultima vreme și pe care i-ați recomanda oricărui cititor?

ALICE NĂSTASE BUCIUTA: V-am vorbit mai devreme despre Yalom, pe care l-am descoperit acum câțiva ani și care mă fascinează cu ingeniozitatea în care îmbină talentul lui de scriitor cu măreția sa de psihoterapeut. Dar dacă este să mă refer chiar la ultima perioadă, mă delectez cu volumele pline de umor și substanță ale lui Alex. Ștefănescu, « Bărbat adormit în fotoliu », « Texte care n-au folosit la nimic », « Un scriitor, doi scriitori » sau «Cum e să fii femeie » – scris împreună cu Lia Faur. Cărțile lui Alex. Ștefănescu le pot recomanda cu adâncă bucurie și credință oricărui cititor pasionat, care apreciază și gustă umorul fin al literaturii de calitate. M-am refugiat în dulcea eră Alex. Ștefănescu și am uitat de toate grijile, așa cum fac mereu când mă las adăpostită în literatură. Pentru că literatura este cel mai sigur, cel mai frumos, cel mai generos adăpost în care ne putem cuibări atunci când ni se face dor de splendoare, de noblețe, de frumusețe.

Interviu realizat de Sever Gulea, pentru www.libris.ro. Surse foto: www.revistatango.ro, www.libriscultural.ro

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *