Doctor Zhivago

29/08/2014

zhivagoCând vine vorba de ecranizări celebre cu toții avem preferințele noastre. Exista totuși niște ecranizări care ocupă un loc special în inimile cinefililor indiferent de gusturi. Amintesc aici de „Pe Aripile Vântului”, „Shining”, „Ghepardul”, „Marele Gatsby” etc. Întrucât un foarte mare procentaj al industriei cinematografice se află în țările vorbitoare de limbă engleză nu este de mirare că majoritatea cărților ecranizate provin de la autori vorbitori de aceeași limbă. Din păcate atunci când regizorii americani/britanici se încumetă să adapteze romane non-englezesti de cele mai multe ori nu iese bine. Sunt două variante la care regizorii optează de obicei: fie să realizeze filmul în limba respectivă folosind actori din țara respectivă („Vânătorii de Zmeie” după Khaled Hosseini în regia lui Marc Forster) sau actori dublați („Ghepardul” după Giuseppe Tomasi Di Lampedusa în regia lui Luchino Visconti), fie să-l realizeze în limba engleză (pentru a avea șanse mai mari de distribuire) iar actorii să vorbească cu un accent al țării native. De cele mai multe ori se alege varianta a doua pentru că lumea vrea să vadă în filme fețe cunoscute, păsându-le mai puțin de autenticitatea poveștii , care lasă de dorit. Și atunci filmul se transformă dintr-un proiect ambițios într-un pamflet cu accent. Cel mai cunoscut caz este „Anna Karenina”, un roman care a fascinat foarte mulți cineaști dar care a suferit o înfrângere cu fiecare ecranizare; de fiecare dată rezultatul a fost o bagatelă cu accent rusesc. Exista totuși și câteva excepții. Cea mai notabilă dintre acestea este „Doctor Zhivago” (după Boris Pasternak, scriitor laureat al Premiului Nobel), un portret spectaculos al Rusiei în prag de revoluție și al războiului ideologic dintre romantism și pragmatism.

„Doctor Zhivago” l-a avut la cârmă pe cel mai potrivit om pentru o asemenea muncă titanică: David Lean. David Lean este cunoscut în lumea filmului pentru producțiile sale grandioase și fastuoase; adevărate spectacole de culori, lumini și umbre. După excepționalul „Lawrence al Arabiei” (1962), mulți au spus că Lean a ajuns în punctul culminant al forței sale creative și că orice va face din acel punct va suferii comparație cu respectivul film și va pierde. Însă nu a fost deloc așa. Lean a realizat „Doctor Zhivago” doar trei ani mai târziu și a uimit o lume întreagă cu forța vizuală pe care acest film ți-o impregnă pe retină; a înlocuit deșertul cu tundra, oaza cu taigaua și nisipul cu zăpada. „Doctor Zhivago” este , fără doar și poate, o capodoperă vizuală dar este în același timp și un exercițiu de libertate, un triumf al spiritului uman asupra opresiunilor utopice impuse de niște sisteme absurde ce au încetinit progresul omenirii cu foarte mulți ani – de aceea această ecranizare poate fi considerată un film complet și complex. David Lean face parte din aceea categorie de regizori dificili cu care actorii urăsc să lucreze dar o fac pentru că le recunosc geniul (categorie din care mai fac parte Oliver Stone, Terrence Malick, Stanley Kubrick, Michelangelo Antonioni sau Pier Paolo Passolini). De asemenea el a avut o relație de iubire/ură cu actorul său preferat Alec Guiness, pe care l-a distribuit în mai toate filmele sale – aici Alec Guiness joacă rolul secundar dar pivotal al generalului KGB Yevgraf Zhivago. Însă se spune că pentru producții de o asemenea anvergura chiar este indicat să ai un regizor „al dracului”, pentru că altfel riști să pierzi totul de sub control. Astfel obsesia pentru detalii și perfecționismul lui David Lean au făcut din acest film un monument al cinematografiei și au scos din actorii săi , în special din Omar Sharif, niște sentimente și trăiri care cu greu vor mai putea fi replicate vreodată pe peliculă.

Pelerinajul doctorului Yuri Zhivago (Omar Sharif) prin peisajele vaste și adesea dezolante ale Rusiei, combinat cu iubirea intensă dintre acesta și frumoasa Lara Antipov (Julie Christie) au rezultat într-un film absolut superb. Filmul nu este o simplă poveste de dragoste, dar nici un simplu mesaj social. Este mai degrabă un semnal de alarmă excepțional zugrăvit într-un peisaj al singurătății și zăpezii. Ce se întâmplă atunci când semenii tăi îți îngrădesc libertatea? Cui îi poți striga disperarea când toți cei din jurul tău par înghițiți , unul câte unul, de mașinăria iluziei comuniste? Ce șanse mai are dragostea într-un sistem ticăloșit care suprimă romantismul și orice idee de idilă nonconformistă? Acestea sunt întrebările pe care Boris Pasternak le-a pus în 1957 , când a publicat romanul, și sunt întrebările pe care David Lean le-a pus din nou în 1965, când a apărut filmul. Răspunsul poate nu va fi găsit niciodată însă poate acest lucru nici nu e posibil.

Pe data de 12 septembrie 2014 (vineri) vă invităm să urmăriți o altă ecranizare monumentală; este vorba de „Zorba Grecul”. Proiecția va avea loc la librăria Șt. O. Iosif la ora 20:00. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *