Proiecția lunii septembrie – Zorba Grecul

08/09/2014

Zorba GreculPe o plajă însorită dar pustie , pe care nu a mai rămas nimic decât visurile și speranțele sfărâmate a doi oameni dezolați, Basil ridică capul către Zorba și îi spune pe un ton șoptit: „Învață-mă să dansez.” Zorba , plecat pentru câteva momente pe tărâmul deznădejdii, revine pe pământ, fața i se înseninează și spune doar atât: „Să dansezi?”. Ce urmează este unul dintre cele mai speciale momente ale cinematografiei mondiale; o prietenie, o uniune spirituală, o metaforă pe o muzică aproape de dimensiuni hipnotice, întreruptă din când în când de vocea puternică a lui Anthony Quinn ce strigă: „hop”, „din nou” sau „așa”. Povestea de prietenie dintre tânărul scriitor Basil (Alan Bates) și fascinantul Zorba (Anthony Quinn) a rezistat testului timpului dovedindu-se a fi o piatra de hotar în istoria filmului. „Zorba Grecul”, ecranizare după nu mai puțin celebru roman al lui Nikos Kazantzakis, este , de departe, cel mai bun film al regizorului Mihalis Cacoyannis, al actorilor Alan Bates și Irene Papas, dar mai ales al marelui actor Anthony Quinn. Anthony Quinn a fost o forță a naturii, o explozie de emoție și trăiri. Bineînțeles că acesta nu este singurul rol bun sau foarte bun pe care Anthony Quinn l-a făcut („Viva Zapata”, „Lust for Life”, „Lawrence of Arabia”, „Wild is the Wind”, „La Strada” etc) însă setea de viață și filosofia „carpe diem” pe care Kazantzakis le-a creionat în personajul lui Zorba i se potrivesc ca o mănușă. Considerat unul din acei actori care nu poate face niciodată un rol prost (lăudat și pentru rolurile sale în producții facile gen „Revenge” sau „A Walk in the Clouds”), Anthony Quinn fură acest film făcându-te să uiți de orice altceva. În cazul lui „Zorba Grecul” regia contează mai puțin , întrucât este una standard, iar imaginea este una de o calitate destul de slabă, însă Alexis Zorba și optimismul său debordant și contagios vor captiva orice spectator făcându-l să-și dorească ca filmul să nu se termine niciodată pentru a mai rămâne câteva clipe în prezenta eroului.

Când vorbim de filmul „Zorba Grecul” vorbim mai degrabă de o revizionare decât de o vizionare în premieră. Nu mi s-a întâmplat să dau peste vreo persoană care să spună că nu a văzut acest film – indiferent de vârstă, sex, condiție socială sau mediu de viață. Atunci când se pomenește de acest film reacția este întotdeauna aceeași: „un film excelent iar Anthony Quinn este superb”. Din aceste considerente îmi permit să afirm că povestea acestui film este cunoscută de absolut toată lumea. Cu toate acestea filmul este unul din acelea despre care afirmăm celebra frază „l-aș putea revedea oricând”. Și în acest caz fraza nu este un clișeu ci un truism. Fascinația spectatorilor pentru Alexis Zorba și personalitatea sa nu cunoaște limite. Există , în opinia mea, trei momente definitorii pentru a încerca să înțelegem cine este acest personaj. Primul ar fi atunci când ,în timpul călătoriei cu barca spre insula Creta, un grup de delfini le ies în cale pasagerilor. Zorba exclamă plin de fericire „uite șefule, delfini!”. Basil își ridică capul blazat din cartea din care era cufundat și zâmbește politicos, moment în care Zorba se întreabă „ce fel de om nu se bucură atunci când vede delfini?”. Al doilea moment este unul în care vedem fața serioasă a cretanului. Pe patul de moarte o femeie îndrăgită de Zorba își așteaptă sfârșitul. Alături de ea , la capul patului, un grup de bătrâne ale satului așteaptă și ele momentul pentru a-i lua din casă tot ce are mai de valoare. La nici o secundă după nefericitul eveniment bătrânele încep să bocească furând din casă absolut tot. Zorba se luptă cu ele strigând în gura mare „unde vă e decența?”. Această scenă cutremurătoare m-a marcat foarte adânc; din acest motiv am susținut întotdeauna că este mai înfricoșătoare ca orice secventă de film horror. Ultima și cea mai importantă este bineînțeles dansul solitar dintre Zorba și Basil. În grația muzicii Anthony Quinn reușește să-i imprime lui Zorba toate stările pe care un om le poate avea într-o viață. De la tristețe la fericire, de la dezamăgire la optimism, de la neputință la speranță – toate într-un singur dans, o metaforă superbă pentru însăși viața.

Dacă doriți să (re)vedeți alături de noi această capodoperă actoricească vă invităm vineri , 12 septembrie 2014, la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif, pentru a dansa împreună dansul vieții. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *