Căderea Zeilor

25/09/2014

691017-LASSFără doar și poate Luchino Visconti este unul dintre cei mai mari cineaști ai tuturor timpurilor. Un personaj flamboiant și controversat, regizorul italian este recunoscut mondial pentru estetica sa cinematică și pentru explorarea macabrului și tenebrelor sufletului uman. Luchino Visconti este creditat , alături de Roberto Rossellini, ca fondatorul neorealismului italian , un curent cinematografic extrem de popular și influent – încă mai există dezbateri asupra filmului care a dat naștere acestui curent: „Roma, Citta Aperta” a lui Rossellini sau „Obssessione” a lui Visconti. Spre deosebire de Rossellini care a rămas fidel mișcării, Visconti s-a distanțat , cu fiecare film realizat, din ce in ce mai tare de neorealism explorând esteticul și experimentând cu culori și muzică, atrăgându-și câțiva critici și foarte mulți admiratori. Personalitatea sa exuberantă, descendența sa nobiliară si orientarea sa sexuală, l-au construit ca un artist excentric ce folosește tăcerea și muzica în detrimentul dialogului pentru a spune o poveste. Cele mai cunoscute filme din perioada sa post-neorealistă sunt cele trei productii ce constituie „trilogia germană”, pelicule ce își trag seva inspirațională din acea țară. Primul film din aceasta trilogie este  „Căderea Zeilor” (urmat de „Moarte la Veneția” și „Ludwig”).

Realizat in 1969 , „Căderea Zeilor” spune povestea întunecată dinastiei Essenbeck, magnați ai siderurgiei germane. Membrii familiei se întâlnesc în anul 1933, la aniversarea șefului familiei. Banchetul este întrerupt de vestea incendierii Reichstagului și se încheie  cu misterioasa asasinare a sărbătoritului. Filmul prezintă , în linii destul de amănunțite contextul în care nazismul a apărut în Germania în anii 30. Ca multe familii înstărite din Germania, familia Essenbeck face pactul cu nazismul pentru a-și asigura continuitatea însă , inevitabil sfârsește prin a fi distrusă de acesta, fasciștii folosind toate mijloacele lor de presiune pentru a smulge complicitatea influentă de negustorilor de armament. „Căderea Zeilor” este țesută pe baza a două dictoane extreme de cunoscute: „cu cât ajungi mai sus cu cât cazi de de mai sus” și mai ales „fiecare scapă cum poate”. Dans, muzică, cabaret, travesti – toate plăcerile frivole ale burgheziei germane (și nu numai) – toate sunt reduse la nivel de amintiri căci realitatea cruntă a unui război iminent este cu totul alta. Sacrificiile și pervertirile suferite de familia Essenbeck, doar pentru a supraviețui, devin o lecție de moralitate pentru cei din jur și o palmă severă dată aristocrației și modului ei de viață.

Filmul este dus în spate de jocurile actoricesti superbe ale lui Dirk Bogarde (un frecvent colaborator al lui Visconti) în rolul lui Friedrich și de excepționalul Helmut Berger (amantul lui Visconti din acea perioadă) care apare în rolul travestitului Martin Von Essenbeck. Cât despre regie? Aceasta nu poate fi decat sublimă venind de la unul din marii maeștrii ai celei de-a șaptea arte. Contele Visconti a folosit neașteptat de mult dialogul în acest film – Visconti este cunoscut pentru scenele sale lungi de tăcere. Discuțiile savuroase despre soarta pieitoare a burgheziei , excelent asortate cu muzica de cabaret, reprezintă unul din motoarele principale ale acestui film, plasându-l pe o scară valorică extrem de înaltă. Orice cinefil pasionat de cinematograful european nu ar trebui să rateze acest film superb despre decădere.

„Căderea Zeilor” este doar primul film din trilogia germană a lui Luchino Visconti. Al doilea film al trilogiei este „Moarte la Veneția”, ecranizarea nuvelei cu aceeași nume scrise de Thomas Mann. La proiecția filmului „Moarte la Veneția” vă asteptăm pe data de 17 octombrie , la ora 20:00, la Librăria Șt. O. Iosif. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *