Proiecția lunii octombrie – Moarte la Veneția

13/10/2014

Moarte la VenetiaGustav von Aschenbach (Dirk Bogarde) sosește la Veneția pe o barcă comercială iar pe fundal se aude discret adagietto-ul Simfoniei Nr.5 al lui Gustav Mahler. Pe măsură ce muzica crește în intensitate, barca se apropie de mal iar o Veneție splendidă , scăldată de razele soarelui, i se ivește bărbatului cufundat în propriile gânduri. Mai târziu avem să aflăm că bărbatul este un compozitor renumit care , din cauza epuizării fizice și psihice a ales să petreacă o perioadă de timp la un hotel de lux situat pe renumita plajă Lido. Dorința de odihnă nu-i este însă îndeplinită întrucât în peisaj apare tânărul Tadzio , un băiețel polonez aflat și el la același hotel împreună cu familia sa. Tânărul va devenii obiectul adulației lui Aschenbach, în ochii săi reprezentând perfecțiunea formelor umane și în același timp tinerețea pierdută a atâtor și atâtor bărbați. În tot acest timp bucăți din Simfonia Nr.5 al lui Mahler suplinesc dialogul aproape inexistent, spunându-ne povestea obsesiei profesorului Aschenbach pentru Tadzio, într-un mod liric.

„Moarte la Veneția” , ecranizare după celebra nuvelă cu același nume scrisă de Thomas Mann, este un film specific celei de-a doua părți a carierei regizorului italian. Spun a doua parte pentru că Luchino Visconti și-a început cariera în sfera neorealismului, însă pentru cei ce îi cunosc biografia trecerea la astfel de producții somptuoase nu este deloc un șoc. Visconti s-a născut într-o familie nobiliară, având scris pe certificatul de naștere titlul oficial de conte. Încă de mic viitorul regizor a fost expus artei și frumosului (exact ca personajul din „Moarte la Veneția”), familia sa învârtindu-se în cele mai selecte cercuri culturale din Italia. Astfel mezinul familiei Visconti a avut șansa să cunoască personal somități precum Giacomo Puccini sau Arturo Toscanini. Fascinat de lumea filmului (pe atunci o artă încă în formare), Visconti a abandonat cariera de violoncelist , pe care părinții lui i-o pregătiseră, pentru a devenii unul din cei mai importanți regizori ai lumii. Alături de Roberto Rossellini, contele Visconti a fondat unul din cele mai influente curente cinematografice din lume: neorealismul italian (încă există discuții asupra filmului originar: „Roma, Citta Aperta” a lui Rossellini sau „Obssessione” a lui Visconti). Dacă Rossellini a rămas fidel curentului, Visconti și-a urmat visul de a realiza filme care să exploreze frumusețea și posibilitățile nelimitate ale filmului de a o reda publicului. Astfel Visconti și-a folosit educația selectă (în muzică, pictură, literatură etc) pentru a crea o lume plină de fast, culoare și sunet – o lume în care cuvintele sunt de prisos. Cel mai important film din această perioadă este „Ghepardul”, o capodoperă a decăderii aristocrației din Italia. Un alt ciclu important din cariera lui Visconti o constituie trilogia germană, trei filme cu subiecte inspirate de cultura și identitatea acestei țări. „Moarte la Veneția” este cel de-al doilea (precedat de „Căderea Zeilor” și succedat de „Ludwig”). Gurile rele vor spune că orientarea sexuală a lui Visconti transpare prin aceste filme însă Contele nu a ascuns niciodată faptul că este homosexual, fiind printre primii regizori care să recunoască acest lucru deschis. Și dacă omul Luchino Visconti a fost un om controversat, artistul Luchino Visconti a fost geniu! Fără nicio îndoială!

Răbdare! Acesta este cuvântul cheie în vizionarea filmului „Moarte la Veneția”, un studiu lent al frumuseții, studiu ce se transformă , încetul cu încetul, într-o obsesie a unui om idealist pentru perfecțiune. În viziunea compozitorului Aschenbach, tânărul Tadzio reprezintă perfecțiunea frumuseții într-un echilibru atât de fragil încât adresarea unui singur cuvânt ar distruge totul. De aceea artistul se mulțumește doar să-l privească; și dacă la început o aluzie sexuală este foarte subtil sugerată, cu cât evoluează povestea cu cât ne dăm seama că admirația bărbatului nu mai este demult una fizică. Aschenbach vede în Tadzio salvarea unei vieți mediocre prin simpla priveliște a frumuseții în forma ei cea mai pură și în același timp ultima șansă de a-și recăpăta tinerețea. Spuneam că este nevoie de răbdare în vizionare, pentru că povestea se dezvoltă foarte lent iar dialogul aproape că lipsește, locul fiindu-i luat de muzica superbă al lui Mahler și de imaginile răpitoare din Veneția. Totuși răbdarea publicului va fi răsplătită cu prisosință de acest film superb în adevăratul sens al cuvântului.

Vă așteptăm așadar vineri , 17 octombrie 2014, la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif pentru proiecția capodoperei lui Visconti. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *