Clopotul de sticla

20/10/2014

clopotulDeși mulți dintre noi probabil că ne reprezentăm vârsta de 18 – 20 de ani ca fiind o vârstă idilică, o vârstă asociată promisiunilor, a potențialului maxim, a unei fericiri neîmpovărate de responsabilități sociale sau profesionale (vorba cântecului: ca la 20 de ani, fără griji și fără bani), o vârstă la care simți intens și ți se pare că lumea e a ta, iată că, în mod mai mult sau mai puțin bizar, o altfel de reprezentare a adolescenței și a postadolescenței, ceva mai pesimistă (sau poate mai onestă?) a devenit atât de populară încât a ajuns chiar cartea arhetipală pentru generația anilor 70, o carte care trimite ecouri profunde și în cititorii contemporani, mai tineri sau nu. E vorba de singurul roman semnat de celebra poetă Sylvia Plath, un roman publicat postum, un roman care depășește imaginea plină de vitalitate, pleznind de sănătate a tinereții ca prototip al fericirii și  explorează dilemele, frământările și transformările dramatice pe care le ridică la fileu această vârstă, trăită cu atât mai intens de o personalitate cu o sensibilitate accentuată așa cum a fost cea a Sylviei Plath.

Protagonista scriitoarei americane, Esther Greenwood este o adolescentă care se autocaracterizează necruțător de fatal, păstrând însă un spirit autoironic -ea nu pare să aibă prea multe din trăsăturile virtuoase și promițătoare ale fetelor din generația ei: e o catastrofă în bucătărie, nu știe stenografie (deși mama ei lucrează ca stenografă), dansează îngrozitor și e lipsită de simț practic și hotărâre. În schimb, Esther e mai degrabă o personalitate creativă, are talent literar, ia note foarte bune la școală și reușește să adune o mulțime de burse și premii -lucruri care nu îi sunt neapărat de folos în vremurile în care destinul matriarhal e încă un deziderat promovat intens în societatea americană. Provinciala Esther ajunge la New York, cu o bursă, ca ucenică la o revistă pentru femei, într-un oraș care departe de a a o emancipa și a a-i stârni interesul, o epuizează prin căldura tropicală care îmbâcsește trotuarele, prin funcționarii hapsâni avizi de bacșișuri și fetele preocupate de cure de slăbire și ședințe despre fotografierea plăcintelor cu mere.

Fără prea multă experiență erotică și profesională, fără să cunoască tabieturile de salon (bolul cu apă pentru spălatul mâinilor de la restaurant e confundat cu o farfurie cu supă), Esther trăiește primele confruntări cu mediul imprevizibil newyorkez, inventariind, în amintiri, ipocriziile și dezamăgirile pe care le-a trăit deja în raport cu sexul opus. La finalul bursei, Esther se întoarce acasă și află că a fost respinsă la cursul de scriere creatoare de care era interesată și încearcă să își reevalueze posibilitățile – visul ei rămâne acela de a deveni scriitoare și de a-și găsi mijloace elementare pentru a se întreține. Presiunile conservatoare ale epocii, distribuția rigidă a rolurilor de gen,  mortificante pentru o personalitate creatoare dar și confuzia și așteptările înșelate o fac pe Esther să alunece într-o depresie tot mai gravă. Incapabilă să mai doarmă, să mai citească, să mai mănânce, Esther încearcă, fără să caute ajutor sau compătimire, tot felul de strategii de suicid pentru a pune capăt situației deplorabile în care se află – de la tăiatul venelor, la spânzurare, înecare și supradoză de medicamente, dar eșuează de fiecare dată și ajunge într-o instituție psihiatrică unde e tratată cu insulină și electroșocuri. Procesul recuperării e lent și incert -nu există un declic, o revelație (deși câteva ședințe ale terapiei electroconvulsive aduc, trecător, senzația unei eliberări profunde), ba chiar așteptările lui Esther sunt înșelate și aici iar decepțiile în ceea ce privește doctorii și colegele de salon sunt omniprezente. Și totuși, atitudinea nelipsită de umor și ironie a protagonistei, inteligența și lirismul textului neutralizează în doze potrivite, gravitatea experiențelor traversate de Esther.

Dincolo de critica aspră a cutumelor unei epoci, o critică ce anunță în fapt revoluția sexuală a anilor 60-70, dincolo de evocarea problemelor în confruntarea cu contracepția, depresia, virginitatea (toate teme tabu în anii 50), împovărătoarea libertate de alegere,  dincolo de familiarizarea cititorilor cu developarea destinului unei mari scriitoare, romanul Sylviei Plath îi va face să vibreze și pe cititorii contemporani pentru că reușește să captureze o dimensiune universală a unei vârste, anume acea senzație de inadaptare, de inadecvare și de nehotărâre. Nu doar un portret al depresiei, ci un portret al maturizării în general privită ca un adevărat purgatoriu greu de suportat (metafora purgatoriului este cu atât mai convingătoare cu cât condensează atât ideea de tranziție dar și ideea de incertitudine), romanul Sylviei Plath ne amintește că orice existență, la vârsta tinereții, are un moment în care pare să fie așezată sub un adevărat clopot de sticlă sufocant.

CLOPOTUL DE STICLA – Sylvia Plath- Editura Polirom, 2003

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *