3d Fight ClubUn film nihilist despre insomnie, cancer, bătăi, sex și alte elemente ale subculturii underground „Fight Club” te lovește încă de la primele scene iar tu ca spectator realizezi extrem de repede că nu urmează să vezi un film obișnuit. Ecranizarea cărții cu același nume scrisă de Chuck Palahniunk , un american din părinți imigranți care a născocit romanul făcând slujbe mizere și înjurând sistemul, „Fight Club” oferă o soluție foarte simplă stresului cotidian: lupta, sau mai bine zis bătaia. Filmul , ca și cartea de altfel căreia îi este destul de fidel, spune povestea unui agent de asigurări auto (Edward Norton) care suferă de insomnie. Într-un mod bizar singura modalitate de a reuși să adoarmă este să participe la întâlnirile nocturne ale unor grupuri de „suferință” din diverse cauze: cancer, tumori etc. Acolo naratorul nostru își găsește liniștea, ascunsă în mod pervers în gândul că exista oameni cu probleme mult mai grave ca ale lui. Tot acolo o întâlnește și pe Marla (Helena Bonham Carter), o femeie dezechilibrată care este de asemenea o „impostoare” și de care se îndrăgostește. Totuși aceste mici „remedii” par să nu fie de ajuns așa că naratorul caută o soluție care să-l scape de rigorile impuse de societate, de cataloagele de la Ikea, de politețuri și toate conveniențele societății apusene. Salvarea sa va veni prin Tyler Durden (Brad Pitt), un maniac care trăiește liber și care-și permite luxul de a spune și face ce gândește. Împreună cei doi înființează , într-un subsol de casă, o sală de lupte ilegale, unde oamenii de rând se pot întâlni pentru a se bate. Dar Fight Club nu este o sală de lupte pe bani ci este pur și simplu un loc unde bărbații cu joburi stabile (majoritatea de nivel mediu) se pot elibera de stres și de probleme aruncând și primind câțiva pumni. La sfârșitul fiecărei lupte adversari se îmbrățișează , ba chiar unii și izbucnesc în plâns, fericiți că presiunea zilei de azi și de mâine a dispărut pentru moment. Eliberarea s-a produs.

Deși prima și a doua regulă a organizației , căci intre timp Fight Club devine mult mai mult decât o sală de lupte, spun același lucru , „să nu vorbești despre Fight Club”, nu mă pot abține să nu vorbesc despre acest film hipnotizant. Dacă s-ar fi oprit la plăcerea bărbatului de a se lupta ar fi fost poate un film bunicel, dar povestea merge mai departe așa că naratorul nenumit și Tyler Durden formează organizația „Project Mayhem” și-și creează propria lor armată de benzinari, spălători auto, agenți de vânzări și alte meserii de genul. O armată de bărbați plini de vânătăi și cicatrici, sătui să fie umiliți, sătui de viața nedreaptă pe care sistemul le-o impune. Însă filmul nu glorifică violența până la capăt. Este adevărat că propune o alternativă de eliberare de stres destul de drastică dar trage și niște semnale de alarmă la adresa pericolului lucrului dus la extrem. Naratorul își dă seama de acest lucru , poate prea târziu, Tyler însă nu. Este la fel de adevărat că filmul este destul de manipulator în privința ideii de libertate însă doar până la un punct. Atunci când se ating subiectele cu adevărat importante filmul lasă fiecare individ să decidă pentru el care este calea de urmat.

Impactul social pe care „Fight Club” l-a avut , atunci când a ieșit în 1999, a fost imens. Țin minte că atunci când a fost difuzat și pe televiziunile din România a produs un fenomen pe care eu nu l-am mai întâlnit. În liceul unde învățam băieții organizau , în pauze și după școală, mini Fight Cluburi , din cu totul alte motive decât personajele filmului, fiind fascinați de film și de ideea de libertate prin violență. Un astfel de film care vorbește generațiilor tinere ale anilor ’90 și chiar 2000, așa zisele generații X, nu putea fi regizat decât de un om format profesional în acest mediu. David Fincher , regizorul filmului, este printre cei mai prolifici regizori la ora actuală și provine din generația de autori a anilor ’90 , fiind în vârful acestui grup alături de Quentin Tarantino și Richard Linklater. Generația aceasta de regizori poartă numele de generația MTV pentru că majoritatea dintre ei și-au format cariera regizând videoclipuri muzicale pentru celebrul post de televiziune , în detrimentul facultății de film. În multe aspecte „Fight Club” se aseamănă cu un videoclip muzical – este rapid, este amețitor iar mesajul se repetă în diverse forme , care mai de care mai grafice și mai explicite, până când este bine sedimentat în conștiința spectatorului: viața este o luptă.

Cu David Fincher ne vom întâlni pe data de 14 noiembrie , la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif când vom viziona împreuna primul său film mare: excelentul thriller polițist „Se7en”. Intrarea va fi liberă!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *