Sfîrsit de sezon

03/11/2014

sfarsitPe Marius Chivu îl știam drept unul dintre cei mai proeminenți și activi critici literari din generația tânără și îmi era familiar mai ales prin rubrica de recenzii literare pe care o ține în săptămânalul Dilema Veche și care îmi intersectează și îmi călăuzește și azi opțiunile de lectură (chiar și când ești librar și stai în preajma cărților în fiecare zi, tot ți se întâmplă să treci cu vederea titluri cu potențial). Știam că e un susținător și un bun cunoscător al literaturii române contemporane, al generației (post)douămiiste, știam că a participat la redactarea unor volume colective cu conținut variat și că a îngrijit recent și o selecție de proză scurtă  postmilenaristă, că a susținut conferințe despre literatura română, că a ajuns în Himalaya, a scris o carte despre acea experiență și a organizat și o expoziție de fotografie și a mai găsit răgaz să  traducă texte din Oscar Wilde sau Paul Bailey. Cu atâtea afinități polivalente, am fost surprins să remarc că Marius Chivu își extinde pasiunea pentru literatură, pentru scris în general, nu doar în calitate de consumator sau de critic literar cât și de… autor. După ce a debutat cu volumul de poezii Vântureasa de plastic (care, deși a apărut la o editură mică din Timișoara, Editura Brumar, a căpătat rapid notorietate și a fost și distins cu premiul de debut acordat de Uniunea Scriitorilor), Marius Chivu a publicat recent, la Editura Polirom, volumul de proză scurtă intitulat Sfârșit de sezon.

Chiar dacă  titlul sau  imaginea de pe copertă te-ar putea duce cu gândul la  narațiuni cu iz cinegetic, prozele lui Marius Chivu, deși diferite ca dimensiuni, conținut și profunzime, rețin totuși un numitor comun, un caracter omogen, măcar din punct de vedere tematic: toate sunt povestiri în care moartea, singurătatea, pierderea, contrastul dintre prezent-trecut, dintre stări de fapt reale și stări posibile ideale își fac loc distinct printre rânduri. Mai toate prozele îți lasă o senzație de contemporaneitate și familiaritate: fie că se petrec în mediul rural (În familie, Întoarcerea), fie că sunt cufundate în urbanitatea  deplină sau nu, mai hipsterească sau nu (Obiecte pierdute, Vieni qua, Cel mai departe) sau chiar peste granițe, în Londra (În fața conchistadorilor), toate rețin repere concentrate și precise ale lumii în care trăim: fie că vorbim de fauna umană care populează locurile (inclusiv speciile de downshifter naționalist, puștan emo, ongșiti, cocalari, metrosexuali, taximetriști inventivi,  vecini gospodari etc), fie că vorbim de obiecte, de interferențele între oraș și sat (converșii și dozele de Heineken se întâlnesc cu sttrânsul fânului și păscutul vacilor) povestirile lui Marius Chivu te transpun în mijlocul unor realități ușor recognoscibile pentru orice cititor din ziua de azi. În ciuda faptului că împărtășesc, pe undeva, coordonate spațio-temporale comune și familiare, construcția și tehnica narațiunilor te ia prin surprindere de fiecare dată. Prima povestire (Cel mai departe) în care un personaj suferind de o afecțiune urologică încearcă să ajungă la spital,  pare un adevărat scenariu de scurt metraj, în care detaliul și precizia cu care sunt surprinse acțiunile și decorurile îți dau senzația că privești totul printr-o cameră de filmat. Pe de altă parte, o altă povestire, Obiecte pierdute este prezentată într-o manieră epistolară, fiind de fapt confesiunea de final de relație a unui tânăr care, nemulțumit de felul expeditiv în care partenera a pus punct interacțiunii, e dispus să accepte pierderea sentimentelor iubitei sale dar nu și alterarea expresiei, astfel că ajunge să întreprindă un adevărat demers arheologic în universul intim comun, în încercarea de a salva amintirile prin estetizare. Întoarcerea, una dintre cele mai frumoase povestiri (dacă nu chiar cea mai frumoasă, din punctul meu de vedere), reține o serie de ecouri simbolice (venite parcă din prozele lui Voiculescu sau Eliade) și capturează prin călătoria insului matur, în locurile copilăriei din spațiul rural, tragica dispariție a veșniciei de la sate (atât cea filtrată prin experiența subiectivă a copilăriei, cât și cea obiectivă a ruinei arhitecturale și biologice). Poate cel mai transparent motiv din majoritatea prozelor lui Marius Chivu este plasticitatea timpului și mai ales  impactul trecerii sale asupra protagoniștilor: comprimat sau dilatat, după caz, câteva minute, câteva ore, câteva zile pot actualiza experiențe a căror putere o intuiești sau transpare explicit.

La finalul lecturii îți dai seama că titlul volumului reține un tâlc aparte: toate narațiunile spun povestea unui final de sezon din biografia personajelor, iar acesta poate fi înțeles într-o modalitate variată: finalul unei vârste, unei etape de viață, asumarea sfârșitului unei lumi, o experiență finită inedită care traversează existența protagoniștilor etc.

Deși, la prima vedere, ar părea că Marius Chivu și-a ales o viață grea, să migreze din teritoriul criticii literare, dezvoltând premisele pentru o existență scindată, dificil de gestionat (căci scriitorul care are deja și luciditatea criticului în spate e mai perfecționist și mai nemilos cu el însuși), acest volum de povestiri anunță mai degrabă un… început de sezon literar cât se poate de promițător pentru autor.

Va asteptam la Libraria St O Iosif Brasov, VINERI, 7.11.2014, incepand cu ora 18, pentru a audia un dialog intre conf univ dr Adrian Lacatus (Decanul Facultatii de Litere, Universitatea Transilvania Brasov) si Marius Chivu, pornind de la volumul SFÎRSIT DE SEZON!

SFÎRSIT DE SEZON – Marius Chivu – Editura Polirom, 2014

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *