Un thriller pentru o seara de noiembrie, pentru un deceniu…

15/11/2014

Chiar dacă nu a plouat la Brașov, în seara zilei de vineri, pentru a prefața o atmosferă apăsătoare, filmul pe care l-am pregătit brașovenilor, semnat de un maestru al genului polițist reinventat în anii 90, a oferit prin el însuși o experiență suficient de terifiantă.

VINERI, 14.11.2014, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am găzduit o nouă ediție a Cinematecii la care am proiectat thrillerul semnat de DAVID FINCHER, cu Brad Pitt și Morgan Freeman în rolurile principale: SEVEN.

seven_001

SEVEN, așa cum ne-a amintit gazda noastră, Horia Nilescu, este unul dintre cele mai reușite thrillere din istoria Hollywoodului, în ciuda originilor sale oarecum obscure: un film făcut de un fost contabil într-o tentativă de eliberare de rutina cotidiană – David Fincher este un regizor emblematic pentru anii 90, perioadă în care s-a produs o nouă revoluție în cinematografie, mai ales în ceea ce privește scenariile filmelor polițiste.

În anii 90, pe linia moștenirii hitchockiene (a la Psycho), regizorii au mizat mai degrabă pe situații neașteptate, pe răsturnări de situație și surprize care să șocheze privitorul, să imprime altă dinamică acțiunii, fără să se mai centreze neapărat pe identificarea sursei răului și autorului crimelor.

Un exponent convingător al generației regizorale MTV din care mai fac parte Quentin Tarantino sau Kevin Smith, David Fincher și-a făcut ucenicia profesională mai degrabă realizand videoclipuri, decât însușindu-și standardele universitare ale școlii de film. Backgroundul său se simte în filmele pe care le-a produs, valorificând coordonate trasate de Psycho sau The Crying Game.

În SEVEN, un film în care criminalul în serie își alege victimele, în calitate de judecător divin, pedepsindu-le pentru cele 7 păcate biblice, nu identitatea autorului ororilor e atât de importantă. David Fincher folosește dialogul din plin, tăieturile și acțiunea antrenantă, apelând și la clișeul caracterial al celor doi polițiști (unul aflat la final de carieră, celălalt debutant) pentru a construi o atmosferă aparte, pentru a da peste cap convențiile genului (criminalul nici măcar nu este prins, ci se predă singur…).

Un element particular în construcția poveștii îl joacă chiar cadrul narativ – un oraș nenumit, în care plouă mereu și totul e mohorât, un spațiu în care umbrele, atrocitățile, suferința par să oglindească o adâncă lipsă de speranță în umanitate, legitimând parcă acțiunile antieroului, confirmându-i profețiile sumbre legate de pierderea încrederii în semenii sai.

Am avut parte, așadar, de o nouă seară memorabilă la Cinematecă. Ne revedem în decembrie!

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *