Despre transee si amoruri… la Clubul de Lectura

30/01/2015

Răgazul de două luni pe care l-am avut la dispoziție, ne-a prilejuit suficient timp pentru a reuși  să plonjăm în miezul unei alte epoci,  să devenim martori la reconstrucția unor timpuri și atmosfere pe îndelete, călăuziți de un prozator expert în narațiuni elaborate, Sebastian Faulks.

VINERI, 30.01.2015, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov a avut loc prima ediție din acest an a CLUBULUI DE LECTURĂ, la care am schimbat impresii pe marginea romanului CÂNTECUL PĂSĂRILOR (Editura Litera, 2014) semnat de Sebastian Faulks.

11

Am deschis evenimentul amintind de răspunsul favorabil al mai multor cititori din țară la romanul lui Faulks și amintind de lectura anterioară pe care o făcusem unei alte scrieri a autorului britanic, anume Amprenta umană. Reușind o performanță poate mai notabilă decât în Amprenta umană (o poveste despre pionierii psihiatriei din secolul XIX), în Cântecul păsărilor Faulks livrează o poveste la fel de elaborată, acoperind o perioadă de timp destul de îngustă dar generoasă în evenimente. Am apreciat caracterul documentat al lucrării și am justificat aplecarea detaliată asupra scenelor amoroase dar și asupra ororilor de pe front prin efortul auctorial de a reliefa spectrul extrem al experiențelor pe care oamenii le-au trăit în perioada premergătoare și în timpul Primului Război Mondial. Mi-am exprimat însă nedumerirea de a nu regăsi în romanul supus atenției fenomenul care a caracterizat războiul de uzură, fundat pe filosofia live and let live , acela al fraternizării între inamicii blocați în tranșee, în perioadele dintre bombardamente.

Alți cititori au remarcat faptul că totuși, la finalul ultimei scene de pe front, în care Stephen caută cu disperare să iasă din tunelul în care e blocat, iar nemții sapă în căutarea propriilor camarazi dispăruți apare un moment emoționant al solidarității umane care depășește  partizanatul național și politic, atunci când englezul se îmbrățișează cu soldatul german. Un alt moment intens amintit a fost chiar cel al scenei finale, când nepoata lui Stephen dă naștere copilului iar amantul ei se simte pătruns de emoție si păsările (simbolizând natura, până la urmă) par, pentru prima oară în poveste să nu mai fie deplin indiferente la destinul muritorilor.

Unii cititori au sugerat că tânăra Elizabeth, nepoata lui Stephen poate fi privită ca o oglindă fidelă a bunicii ei, prin nonconformismul afișat, prin felul în care alege să sfideze moravurile epocii. Cât despre destinul lui Stephen, acesta ne trece într-adevăr printr-o partitură a ororilor, dezvăluind o tactică de război pe care mai mulți cititori nu și-au imaginat-o înainte de conflictul din Vietnam: lupta din subterane, din tunelurile săpate pentru a se adăposti de tirul artileriei a trezit un interes aproape științific printre uni dintre participanți la club.

Cei mai mulți au fost de acord că prima parte a romanului, cea care țese povestea de dragoste dintre Stephen și amanta sa a fost prea lungă (unora chiar le-a anulat complet interesul pentru lectură) și că pasajele explicit sexuale nu își găsesc neapărat locul în economia narațiunii.

Am mai discutat depre lumile paralele – cea a frontului și cea a celor indiferenți rămași acasă, despre rolul lunetiștilor din Primul Război Mondial (inclusiv cel simbolic, de a readuce ideea de război în mintea soldaților uneori plictisiți și preocupați de propriile probleme în tranșee), despre caracterul de loterie pe care îl îmbrăca uneori un asalt asupra inamicului, despre nefericirea protagonistului și despre felul în care experiența frontului poate să încheie viața psihologică a supraviețuitorilor.

A fost o după amiază în care am simțit că va fi un an promițător din punct de vedere al discuțiilor și al lecturilor… ne revedem în februarie!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *