Despre scris…. prin lentila maternității

05/02/2015

O lună densă în tot felul de aniversări (inclusiv cea a blogului Libris, care împlinește 5 ani), în care sărbătorim momente importante pe piața editorială din România a fost deschisă de lansarea unui volum care celebrează tensiunea și complementaritatea dintre două experiențe trăite la feminin.

JOI, 5.02.2015, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat volumul coordonat de Alina Purcaru, POVEȘTI CU SCRIITOARE ȘI COPII (Editura Polirom, 2014), un volum care cuprinde confesiunile a 18 femei scriitoare și mame deopotrivă despre întrepătrunderea experienței maternității cu cea a scrisului.

2211

Evenimentul a fost deschis de DANA ANGHELESCU care a remarcat faptul că acest eveniment este un prilej inedit de a celebra o colaborare longevivă între Librăria Șt.O.Iosif, Editura Polirom (care împlinește în acest an 20 de ani de la înființare) și Facultatea de Litere din Brașov. Vorbitoarea i-a prezentat apoi pe invitați și pe coordonatoarea volumului lansat și a amintit faptul că a citit volumul alcătuit de Alina Purcaru în doar două nopți (timpul privilegiat lecturii și creației pentru mame). Mamă la rândul ei, Dana Anghelescu a regăsit expresii sincere și emoționante în compozițiile cuprinse în volum care i-au întregit impresia că statutul de mamă, chiar dacă generează anumite tulburări de adaptare, nu e disjunct în raport cu scrisul sau cariera iar copiii nu reprezintă niciodată o piedică în calea realizării personale.

RODICA ILIE a surprins varietatea registrelor (de la mărturii sentimentale, la mărturii grave, sau anecdotice) dar și varietatea compozițională a textelor care vorbesc despre experiența marcantă a maternității. În spatele acestor varietăți de stil și conținut se află o serie de constante. Textele cuprinse în carte nu sunt doar de interes din perspectiva studiilor de gen, ci pot fi luate în considerare ca texte cu valoare literară autonomă – confesiunea Simonei Popescu poate fi considerat un veritabil poem în proză, o compoziție care amestecă experiențele de viață și cele ale cărților de poezie semnate de profesoara bucureșteană. Impresia de ansamblu care se degajă, la finalul lecturii este cea a unei unități personale care integrează atât statutul de mamă cât și cel de scriitoare.

ADRIANA BĂRBAT a resimțit în textele din volum acea mixtură de sentimente, deznădejde, fericire și oboseală pe care le trăiește orice mamă. Pe parcursul lecturii s-a dezvăluit și explozia de stări și senzații prilejuite de gesturile mici, de zâmbetele și plânsul copilului, universale în experiența maternității. Adriana Bărbat a apreciat că în spatele mărturisilor, se simte subtil prezența sau absența partenerului de relație, a echilibrului și a dezechilibrului pe care acesta le generează în existența mamei.

Invitata surpriză a evenimentului, PETRONELA ROTAR  a mărturisit că această carte i-a trezit amintiri  îngropate adânc, dat fiind faptul că fetele ei sunt deja adolescente. Unul dintre resorturile care au stimulat-o să scrie pe Petronela Rotar a fost chiar apariția copiilor în viața ei, alături de dorința de a compensa distanța pe care a resimțit-o față de propria ei mamă. În ceea ce privește felul în care venirea pe lume a fetelor i-a schimbat raportarea la scris, Petronela Rotar a amintit că își impune și azi o anumită cenzură sau mai degrabă o anumită vigilență în pregătirea textelor înaintea publicării, tocmai pentru că e conștientă că ele ar putea avea un anumit impact asupra fiicelor ei.

DIANA LUPȘA, președinta Asociației Happy Moms a vorbit despre funcția cathartică a scrisului pentru o mamă – chiar dacă nu publică, Diana Lupșa simte nevoia să scrie iar odată cu experiența maternității a ales să scrie chiar povești pentru copiii ei și pentru prieteni.

ADRIAN LĂCĂTUȘ a amintit că există diferite grade, atât în experiența paternității, cât și în cea a maternității și că volumul coordonat de Alina Purcaru surprinde această diversitate într-o formă alimentată de talent expresiv. Textele autoarelor din acest volum reflectă, inclusiv prin stilistica lor, personalitatea de fond a semnatarelor: venirea unui copil pe lume nu a făcut decât să amplifice structura autocentristă sau depresivă de exemplu a celei care își împărtășește impresiile. Scrisul, de asemenea, așa cum reiese din textele cuprinse în volum dezvăluie valențe diferite: uneori terapeutice, alteori infernale, alteori degajă seninătate și ordine – el rămâne însă o chestiune obsesivă, inspirată parcă de un daimon personal, de o căutare adâncă și reușește, până la urmă, să intre într-o relație simbiotică cu restul experiențelor de mamă, fără să fie subminat și sufocat definitiv.

ALINA PURCARU, sosită în calitate de “ambasadoare” a autoarelor care a trecut în revistă câteva dintre elementele care au dus la cristalizarea ideii de a realiza o anchetă pe o asemenea temă – așa cum a sugerat redactorul de la revista Observator Cultural, tema a avut la bază o curiozitate autentică și personală, dat fiind faptul că însăși coordonatoarea a devenit între timp mamă.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

Mulțumim Alinei Purcaru că a ales să îți lanseze acest volum la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, mulțumim invitaților și publicului pentru participare.

Volumul POVEȘTI CU SCRIITOARE ȘI COPII (Editura Polirom, 2014) este disponibil și pe www.libris.ro

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *