La Librăria Șt O Iosif Brașov i-am invitat pe cei mari dar și pe cei mici la o lansare de carte cu mesaj universal ecologist, o lansare pe care am pregătit-o împreună cu Editura Pastel, alături de profesoara de biologie de la Școala Generală 11, Nicoleta Ancăn.
VINERI, 20.02.2015, în Salonul Șt O Iosif a avut loc lansarea volumului MICI, DAR MULȚI (Editura Pastel, 2015), o narațiune dramatizată, o fabulă originală semnat de NICOLETA ANCĂN.
Am deschis evenimentul amintind reușita autoarei de a împleti literatura cu demersul educativ într-o formulă cât se poate de atractivă. Volumul MICI, DAR MULȚI este o carte de învățătură cu miză nobilă în care ne este prezentată o poveste despre reacția naturii la neglijența și iresponsabilitatea oamenilor. Este un volum care caută să îi sensibilizeze pe cititori în privința pericolelor umane la adresa mediului, făcându-i conștienți de importanța și nevoile viețuitoarelor din natură. Este o carte care apelează la strategii pedagogice și literare potrivite pentru a face convingător un mesaj ecologist printre cei mici, personificând și conturând protagoniști memorabili.
Profesoara de limba română FLORENTINA HARANGUȘ a citit volumul colegei sale din perspectiva unui cititor pasionat, apreciind curajul și generozitatea autoarei. Personajele poveștii, provenind din universul animal și vegetal sunt umanizate alegoric și sunt animate de multă determinare și tenacitate în a-și apăra mediul de invadatorii umani. Nicoleta Ancăn reușește să îmbine talentul de scriitor (care asamblează tensiunea ficțională și antrenează curiozitatea cititorului) cu formația de pedagog (care oferă informații precise din lumea biologiei) într-o adevărată pledoarie pentru comportament ecologic și pentru solidaritate în fața pericolului.
GABRIELA DARABAN, editorul cărții a mărturisit că a fost impresionată de concepția textului semnat de Nicoleta Ancăn și mai ales de forma de prezentare inedită a dialogurilor, ca într-o piesă de teatru, în care personajele sunt recunoscut ușor de către cei mici nu atât prin nume, cât printr-o grafică inspirată, prin schițele realizate de profesoara de desen de la Școala Generală nr 11.
Elevii MARIA URSU și BOGDAN REIT ne-au introdus în atmosfera cărții, dând citire, de fapt, interpretând pe roluri un fragment din volum.
ION POPESCU TOPOLOG a surprins cele două trăsături, cele două mărci literare ale compoziției Nicoletei Ancăn: oralitatea care se derulează firesc și antrenant în text, ca în povestirile populare, respectiv umorul – aceste două elemente mânuite cu pricepere de autoare reflectă talentul ei literar. De asemenea, Nicoleta Ancăn reușește să întrețină adecvat conflictul din lumea necuvântătoarelor iar fauna adunată în poveste alcătuiește de la sine, un adevărat poem. Învățătura fabulei este plasată atipic, nu neapărat la finalul poveștii, ci presărată pe parcurs, în comentariile protagoniștilor. Această învățătură este o pledoarie pentru apărarea mediului și fixează informații științficie, într-o manieră literară.
NICOLETA ANCĂN a sugerat că originea acestei cărți este legată de dorința de a împărtăși dragostea față de natură celor mari și celor mici, de a oferi curiozități din lumea animală într-o manieră originală și de a sublinia faptul că natura poate oricând să ne demonstreze care ne este locul nostru, al oamenilor pe acest pământ: acela de parte integrantă și nu de stăpâni ai biosferei.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe.
Mulțumim invitaților pentru prezență, mulțumim NICOLETEI ANCĂN pentru că a ales să lanseze acest volum la Librăria Șt.O.Iosif Brașov. Sperăm că cititorii , mai mari sau mai mici, au plecat cu amintiri plăcute de la acest eveniment.
Volumul MICI, DAR MULȚI (Editura Pastel , 2015) va fi disponibil și pe www.libris.ro
Ce prezentare tare! Ma bucur pentru tine Nico!