Daca e martie, e Targul International de Carte si Muzica Libris Brasov!

03/03/2015

De 1 martie, când ghioceii și mărțișoarele aduc bunadispoziție, zâmbete și ne dau încredere în sosirea anunțată a unui nou belșug anual, noi anticipăm dispoziții optimiste și delectări spirituale, prin tradiționalul vestitor cultural al primăverii: Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

Între 19.03 și 23.03.2015 , la Business Park Brașov vă invităm la cea de-a XII-a ediție a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov, o ediție care ridică proporțiile la noi dimensiuni, la începutul celei de-a doua decade a acestui eveniment,  proiectate pe coordonatele familiare care l-au făcut cunoscut încă din 2003. Târgul din acest an este organizat, ca și edițiile precedente, de Asociația Libris Cultural și partenerii săi, pregătind să asambleze atmosfera particulară pe care brașovenii au regăsit-o de-a lungul timpului, între cărți, muzică și personalități ale lumii culturale.

anunt

Nu vor lipsi ofertele variate, reducerile și promoțiile pregătite de participanți, de zecile de edituri și case de discuri care vor fi prezente la Business Park Brașov, la fel cum nu vor lipsi nici oaspeții de seamă, lansările de carte și muzică, evenimentele care vor trezi curiozitatea vizitatorilor și vor oferi prilejuri de întâlnire și de obținere de autografe de la scriitorii preferați. La ediția a XII-a a Târgului, vom fi alături și de Uniunea Scriitorilor Filiala Brașov care îi va recompensa pe cei mai merituoși autori ai anului care a trecut.

Particularitatea absolută a acestei ediții, care deschide un capitol cu mare potențial în istoria evenimentului este legată de serile magice ale Târgului. Atâta timp cât cultura nu cunoaște granițe geografice și spațiale, în epoca contemporană, nici spectacolele de seară nu vor mai fi limitate la scena evenimentelor din Târg, ci vor cunoaște o desfășurare multispațială, simultană în cele mai cunoscute locuri din Brașov dedicate manifestărilor culturale: Opera, Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Patria. În aceste săli de spectacol veți avea ocazia să vă întâlniți cu SONIA HAZARIAN, MIHAELA BRAȘOVEANU, BANDIDOS, PAULA SELING, MARCIAN PETRESCU, MARIUS DRAGOMIR, MIRCEA BANICIU, VLADY CNEJEVICI, VALI SERBAN, MAGDA PUSKAS, SILVAN STANCEL și mulți alții. Duminica Târgului va fi dedicată tradițiilor românești, costumelor și cântecului popular – la Sala Patria pregătim un maraton folcloric din care nu vor lipsi reprezentațiile artistice ale unor maeștrii precum NICOLAE FURDUI IANCU, DUMITRU FĂRCAȘ.

Ediția a XII-a a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov se desfășoară în spațiul familiar, generos și modern al centrului expozițional Business Park Brașov, beneficiază și de această dată de acoperire mediatică largă și de o colaborare în premieră cu instituții precum Opera Brașov, Filarmonica Brașov, Teatrul Sică Alexandrescu.

Vă așteptăm și în 2015, la evenimentul care dă pulsul primăverii culturale brașovene, care revigorează interesul pentru lectură și muzică, la cea de-a XII-a ediție a TÂRGULUI INTERNAȚIONAL DE CARTE ȘI MUZICĂ LIBRIS BRAȘOV!

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *